Toţi directorii de bananieri au fost convocaţi urgent într-o şedinţă luni, la prima oră, când e lumea mai buimacă şi abia îngaimă trei vorbe, din care una-i coerentă şi restul pe câmpii.
Se aud mormăieli de bineţe şi trosnete de maxilare care înăbuşesc cu greu căscatul.
Maimuţa sefă se trânteşte în scaunul impunător din capăt şi trânteşte zgomotos mapa de lucru pe masa de şedinţe.
– Dragii mei, ne-am adunat astăzi să stabilim dacă suntem de acord să ne vindem bananierii pentru Lemnari şi să lucrăm la Banana 2… sau rămânem în continuare în Banana Noastră să lucrăm pentru noi.
Forfotă şi agitaţie printre maimuţele trezite la viaţă de speech-ul rece.
Mai auziseră ele zvonuri, dar nu credeau să se întâmple aşa ceva.
E-adevărat că bananele lor erau mici şi se stricau repede, dar ăsta era jaf la drumul mare din partea Lemnarilor ! Plus că ar fi trebuit să accepte asuprirea Bananei 2!
Privirea cruntă a şefului le tăia pofta de dat cu pumnul în masă, ca să fie clar, cu toate acestea vociferările anemice curgeau gârlă din toate colţurile bungaloului, că mai bine să stea pe bananele lor, decât pe ale altora.
La finalul şedinţei şeful s-a ridicat declarând:
– Deci, rămâne cum am stabilit: vindem şi ne mutăm.
apoi a ieşit din bungaloul de şedinţă.
Maimuţele au început să-şi revină din stupefacţie după câteva minute lungi, timp în care doar o muscă ţeţe se auzea cântând netulburată ca la ea în baie.
Dintre toate, numai o maimuţă bătrână rămăsese privind pierdută în zare.
Altă maimuţă o zgudui:
– Soro, te simţi bine ?
Maimuţa o privi, apoi deschise gura cheală de dinţi şi vorbi:
– Da… foarte bine. Mă simt ca într-un partid.
Plescăi uşor, apoi iar vorbi:
– De ce n-aţi aplaudat ?
aceste cuvinte ne doare…
dar e actuale.