transport pe ploaie

Era un cer negru de furia ploii vijelioase de afară.
Unde să se ascundă, unde ?
E adevărat că nu și-ar fi dorit să ajungă în situația asta, mai ales că meteorologii avertizaseră cod vânăt de vreme rea, dar dacă trebuia să plece ?

Văzu venind în zare un trenuleț de iepuri călători și se postă cuminte pe peron, ținându-și cu grijă rochița udă, să nu i-o fure vântul. Trenul opri și micuța răsuflă ușurată.

Numai că ea nu putea să respire… pe lângă ea pluteau fel de fel de mirosuri din blănurile ude ale iepurilor și toți arătau ca abia ieșiți de sub duș. Apa șuroia pe jos, clipocind sub lăbuțele lor. Aburi de umezeală se plimbau amețitori spre tavanul unde ajungea capul micuței.

Se uita cu disperare la geamurile trenului, care se deschideau foarte puțin în partea de sus. Toate geamurile erau închise și rânduri de zeamă își făceau cărare pe aburii de pe ele. Simțindu-se încolțită de gheara sufocării, întinse mâna și se deschise un geam. O idee de aer încercă timid să intre în compartiment.

Iepurii începură să țipe speriați că o să-i plouă, că o să-i tragă curentul la urechile lor mari, că or să se îmbolnăvească… și sări unul din ei deasupra tuturor și închise geamul cu viteză, strivind biata idee de aer.

Respirând încet, micuța închise ochii și se gândi ce frumos ar fi să scape din Țara Minunilor.