sms

Mergeam cu mama într-ale noastre când am primit primul sms.
M-am căutat de telefon, am răzbit să văd despre ce-i vorba… Un sms gol-pușcă. Nici o literă, nimic.
De la soră-mea.

Mama, repede:
– Ce, e ? Cine-i ?
– Fii-ta, se ține de goange… trimite mesaje goale.
– Ei, cine știe pe unde-și ține telefonul….

Mai mergem nițel, iar bâzâie telefonul: “esemeeeees” !
Iar mă uit, iar mesaj gol. Răspund la privirea întrebătoare a mamei:
– Da, își ține undeva bine telefonul !

Abia la al treilea sms mi-a dat prin cap că e posibil să-i butoneze nepotu’ telefonul… Că abia a început să beneficieze și el de minunile tehnologiei noastre. O sun și-o iau la sigur:
– Băi, zi-i băiatului să pună și vorbe dacă tot trimite mesaje !
– A-haaa! De-aia stătea băiatul meu așa cuminte după fotoliu !

Râdem și închid.
Mama răbufnește:
– Cât poți să fii de egoistă !!!
– De ceee ?
– L-ai spus repede lu’ sor-ta ! Poate că așteptam și eu niște sms-uri goale de la nepot, dar te bagi tu repede să-l pârăști !