Hotărâtă să mă ajute ea cu o trimitere pentru că „doamna pediatră e în concediu”, asistenta în vârstă de peste 70 de ani mă întreabă privindu-mă prin ochelarii mari care-i fac ochii cât sărmăluța-n foi de viță:
– Și ce diagnostic ziceai că scriu ?
– Hipermetropie.
Se apleacă și silabisește: “hiiii…pe…” Nu e hotărâtă:
– Fii drăguță și mai zi o dată.
Mă conformez:
– Hi-per (aștept să termine r-ul de scris, apoi reiau: ) tro-pi-e.
E foarte mulțumită că l-a scris. Dar își aduce aminte că i-am spus două diagnostice.
– Și ce-ai mai zis ?
– Astigmatism.
– Aoleo, mamă ! P-ăsta să mi-l spui pe litere ! ( Se apleacă să scrie. Pune pixul pe foaie, dar se răzgândește: ) Știi ceva ? Hai că ajunge un singur diagnostic ! Da-da ! Așa rămâne !… (apoi se întoarce brusc spre mine: ) Ai cumva idee ce cod are boala asta ?
– 400… și ceva, nu mai știu sigur.
Asistenta răsfoiește cartea de coduri, ajunge pe la 400 și ceva și-mi pune cartea în brațe:
– Ia uită-te și tu, e cumva 402 ?
– Păi doamnă, 402 e conjunctivita, n-are nici o treabă…
– A, da ? Atunci citește tu în continuare, vezi ce mai scrie, că scrie așa de mic acolo…
Iau cartea în brațe cu gânduri bune la adresa domnei “pediatră” care a lăsat-o pe femeia asta aici.
N-am nimic cu oamenii în vârstă care lucrează, bravo lor !
Dar să fie dracului competenți !
Greu cu scrisu’ asta… Te-ai gandit cumva ca venerabila doamna asistenta, plina de compasiune umana si hipocratica, ar fi avut o cariera fulminanta, de la spalat podele la spalatoria unui spital, apoi (cu bicepsii antrenati cu cosurile de rufe) la brancardieri, pe urma, dupa dobandirea experientei necesare la locul de munca sa fi fost avansata infirmiera, iar dupa ce a remarcat-o batranul si respectatul doctor Ixulovici pe cand se apleca dimineata sa culeaga plosca de sub patul pacientului horcaitor, sa fi facut un scurt dar intens stagiu de pregatire sub indrumarea si greutatea domnului doctor si sa acceada la statutul de asistenta spre stupefactia asistentei-sefe?… Iar dupa multi si lungi ani de functionare in vechiul sistem sanitar, iata se apropie pensia… din ce in ce mai mult… spaga e din ce in ce mai mica… asistentele astea mai tinere iau tot caimacul, si nu numai de la bani… Unde sa se duca ea? Cine sa-i mai scrie CV-ul? Ce dracu’ e ala calculator? A, uite-o pe fosta stagiara mai uratica a raposatului doctor Ixulovici… e pediatra acum, s-a ajuns. Cred ca isi mai aminteste ca i-am pus o vorba buna candva… Daca o rog sa ma angajeze?
OK, să spunem că CV-ul ei arată așa.
Și ?
Toată stima, a luat-o de jos, americănește, well done ! Dar asta nu-mi șterge nici un gând bun la adresa doamnei pediatre… 😀
frate !!!! schimba draq doctoru’!!! la cum scrie tanti, azi-maine, te otraveste cu pastilele din reteta=))
trebuie să stau cu ochii pe ele ca pe butelie.
Mă ține activă 😉
Mda, te fereste pe tine de Alzheimer 😛
am vazut persoane de peste 70 ani lucrand. Pt ca in multe tari, se iese la pensie dupa 62 ani, sau altele au limita: minim 40 ani lucrati. Din pacate, si aceste pers. au nevoie de un venit. Nu insa la un cabinet medical, sa scrie trimiteri ( cum e in cazul asta).
păi nu spun eu bine ?! 🙂
Ba spui foarte bine… Iar eu întăresc. Aici e un caz de Alzheimer contra Alzheimer: al ei îl combate pe cel potenţial al părinţilor pacienţilor. Cam încurcată treaba, dar ce e simplu în România? Şi nici nu are nevoie de teste clinice: ea nu e trecută pe vreo listă de substanţe, ci doar pe lista de întreţinere, împreună cu pisica.