În epoca de aur eram o puzderie de copii vruţi-nevruţi, născuţi în urma decretelor, iar când ieşeam afară parcă era miting pe alee.
Cel mai zgomotos joc era CASTEL. Pe lângă chiotele, ţipetele şi înghiontelile aferente oricărui joc, ăsta era zgomotos în sine.
CASTELUL era ridicat din cutii de conservă goale, puse una peste alta. Cu cât mai înalt, cu atât mai bine. Şi dădeam pe rând cu mingea de tenis în el, cine le dărâma pe toate câştiga.
Vă imaginaţi că la orice clintire i se dărâma cel puţin vârful, iar zgomotul unei cutii de tablă pe asfalt e un infern. Mai ales când:
– Fir-aţi ai dracu, nu vă mai potoliţi ? Lumea se odihneşte, că mai lucrează şi de noapte când daţi voi băşini în pat !
– Scuze, nene…
Şi ca nişte copii cuminţi şi ascultători ce eram, mutam castelul să ne jucăm direct sub geamul omului, măcar să ştim că ne înjură cu folos.
Pe la voi au fost copii cuminţi ?
am si uitat jocul asta. Tre sa invat copilul jocuri din astea, de grup.
sunt frumoase, plus că rămân cele mai frumoase amintiri
intai inveti copiul sa caute pe o arie aleatorie celalat copil, apoi pe amandoi un al treilea, etc….=))
bueyyy… tu joci leapşa ?!!!
eu am incercat sa fac castel din cutii de lapte praf cu picii si… suna la fel de frumos si pe podea, sau ciocnite intre ele 😀 (cu toate ca intentia mea nu era sa dam cu nimic in ele… ) asa ca am renuntat 😛
Cum e vorba aia ? Copii cuminti si babe frumoase nu exista 🙂
Babele au inceput sa apara pe la Hollywood, dar copiii… se lasa asteptati 😀
Nu ma starni… vin cele doua zile fara munca la patron… deci o sa fiu mai mult cu mostenitorul si cu “partea mai buna” din cuplu 😀
Daca “partea mai buna” se va opune, o vom evita strategic pana cand va fi prea tarziu sa mai protesteze… Cred ca ne vom apuca de facut niste “tunulete” din niste tuburi metalice subtiri (pe vremea cand eram copil erau mine de pix metalice, foarte cautate si nu prea scumpe). Ramane de vazut ce explozibili vom folosi.
Inainte sa urlati ca sunt iresponsabil: avem ochelari de protectie industriali si manusi de sudura…
=)) ok…
cu premeditare, deci
Eu nu jucam castel,noua ne placea de-a v-ati ascunselea pe inserat sa ne mai batem unul de altul in coltu blocului
moamă ce mi-e dor de caftelile alea ! :))
Jucam si noi ceva asemanator, dar se numea caramizile. Foloseam pietre, nu cutii de tabla.
Cel mai tare ne placea sa o enervam pe tanti Ene, pocaita, care ne lua mingea de cate ori o prindea. :))
auzi, aia cred că s-a mutat în blocul de vizavi de noi, e administrator acum 😉