Deschide mama uşa de la intrare şi dau buzna în casă 5-6 băieţi cu tâmplărie de termopan în mână. Se împrăştie vorbind tare care pe unde vede cu ochii, astfel că mă ridic din somn direct în capul oaselor, în cea mai călduroasă vară din ultimii 50 de ani, într-o zi de concediu al anului de graţie 2012, de teamă să nu mă trezesc cu vreun geam de termopan în pat.
Trag pe mine fusta de apartament ca să nu par în întregime pijămăloasă şi o văd pe mama îndrumându-i către balconul de la camera ei. Băieţii se repliază rând pe rând acolo şi se întorc apoi pe scara blocului să mai aducă. Trusele de scule enorme şi jegoase plonjează cu zgomot în patul mamei, printre perne. O aud pe mama isterizându-se, dar pare că nimeni nu-i dă importanţă.
Unii mă salută, dar eu din principiu nu vorbesc dimineaţa până nu beau măcar un sfert de cană de cafea, altfel bălmăjesc cuvinte într-un mod mult prea inteligent pentru a fi înţeleasă de oamenii de rând.
Îmi trag o cană de cafea lângă mine şi încerc să mă dumiresc că e vară, e concediu plăcut şi liniştit mie şi:
– Aveţi mai multă cafea ?
Mă întorc după vocea omului tupeului care mă ţintuieşte cu privirea stând în pragul bucătăriei. Răspund:
– Nu.
“Tupeul” se uită spre ibricul care odihneşte pe aragaz şi-mi spune:
– N-am băut nici o cafea azi.
– Nici eu.
Ştiu că sunt o prezenţă plăcută când le vorbesc tăios oamenilor şi, e drept, mă ajută şi sprâncenele negre care dau consistenţă vorbelor , dar când mai e şi dimineaţă…
“Tupeul” pleacă lângă restul echipei în dormitorul mamei. Apare mama în bucătărie, cam dezorientată, probabil că ăla s-a văitat că n-a băut cafea. Mă întreabă:
– Nu faci şi tu nişte cafele ?
– Nu.
– De ce ?
– Aştept să se mai rărească din ei, nu îndop cu cafea toată echipa din bloc. Mai bine o beau eu.
– Vrei să-ţi vină rău ?!?
Întrebarea ei mă încântă cumva. Ar veni salvarea, m-ar lua de aici, adică ar fi bine…
Mama pleacă, iar eu mă uit cu jind la uşa băii care e ocupată şi unul aşteaptă la uşă.
Din baie ies doi inşi, apoi intră ăla de era la rând.
Stai aşa… „Doi ?!?!?”
– Ne scuzaţi, ne-am schimbat, răspund ei gândurilor mele.
Altul reapare din dormitor la uşa băii: „Haidi, băi, Vasile!” „Stai, bă, c-abia am intrat!”
O, Doamne!
Părăsesc holul care trăsneşte de transpiraţia lor dis-de-dimineaţă şi mă reaşez lângă cafeaua mea, repliind nervoasă orice fel de nevoi fiziologice, nevoi de duş sau instincte de a-i da dracu pe toţi să se ducă de unde au venit, că mai bine le pun eu singură !
Colegii lu’ Dorel nu mor si nici nu se predau. Iar daca mor, vin altii si le iau locul, ca mamele tampitilor si mamele nesimtitilor sunt mereu gravide.
In ce priveste cafeaua… daca te milostivesti sa le oferi cate o ceasca, ai grija sa fie abia dupa ce au trecut doua ore de munca… altfel incep discutii interminabile “la o cafea”, iar gradul lor (deja insuportabil) de familiaritate vulgara creste exponential. Ah, nu uita sa le pui la dispozitie zaharul intr-un recipient separat de cel pe care-l folosesti de obicei si sa aduni cu mare grija vesela folosita de ei in scopul decontaminarii prin spalare cu detergenti industriali, clatire cu peroxid si uscare cu aer la 240 de grade Celsius. Asta pentru ca inca nu s-a identificat patogenul care-i face atat de urat mirositori de la primele ore ale diminetii :))
am impresia ca tu vorbesti din experienta proprie 🙂
eu nu am doar impresia… sunt convinsă !!!
=)) de ce draq s-au schimbat la voi???adik au carat 15000 de kile si apoi s-au schimbat????ma depaseste pb, dar in privinta cafelei as fi dat exact aceleasi raspunsuri(sau poate mai putin cosmetizate:)))
de ce s-au schimbat la noi ? probabil pentru că suntem la ultimul etaj, la finalul scării 😉
Aşa da concediu 🙂 În fiecare zi e ceva interesant, numai bun de scris pe blog. Nu te plictiseşti nici o secundă. Dar ce tupeişti, eu n-am văzut aşa ceva. Am avut noi noroc, cred. Când ne-am pus termopanele se grăbeau teribil că mai aveau vreo 2 lucrări în aceiaşi zi. Aşa că eficient şi rapid într-o după-masă le-au pus sus şi au şi plecat. Nu le-a trebuit nici apă, iar cafea, cu care i-am îmbiat nu au vrut că era după masă 🙂 Se pare că echipa de Dorei n-a fost la mine 🙂
cu plată merge repede şi eficient. Echipele care vin în blocul meu, reabilitat de primărie, sunt pline de de-ăştia plini de tupeu, care vor şpăgi pe o treabă de mântuială şi care vor şi cafele, ca să fie cu moţ !
Zi aşa! Atunci este de înţeles de ce sunt atâţia şi de ce vor de toate 🙂
:)) Ai un talent deosebit de a inviora atmosfera, de a face din orice nimic, ceva ilariant.
Bietii oameni, cred ca nici ei nu au fost mai fericiti vazandu-te. :)) Zgarcito!!! :))
ne-am întâlnit mai târziu pe scară şi nici măcar n-au avut puterea să treacă pe lângă mine, se uitau pe pereţi 😉