sunt în vacanţă (X) – somn uşor la mamaie

A trebuit să treacă ani de chin de adâncit puţul, aruncat var în puţ sau alte substanţe pentru ca apa aia rece să nu mai fie atât de sălcie şi de proastă la spălat, ca să aflăm şi noi că de fapt majoritatea oamenilor din zonă nu au apă bună, deci nu suntem noi mai cu moţ.

Când mă spăl cu apa din puţul de la mamaie mă învineţesc de frig instantaneu şi rămân cu dâre albe de săpun lipit pe mine ca şi cum aş fi o mare statuie văruită, pentru că apa rece nu topeşte săpunul, doar îl plimbă pe piele.

De aceea, când plouă la mamaie glumim toţi: „unde-i săpunul ?”, dar până acum n-a ieşit nimeni în ploaie să se spele.

Fiind noapte, mă întinsesem în pat şi nu nimeream deloc bine poziţia arcurilor pe sub coaste, că tot mă înghionteau şi indiferent cum mutam fundul ajungeam invariabil în aceeaşi groapă şi mă lipeam de nenea Mix, care după ce că era cald, era la fel de lipicios ca şi mine după spălătura cu apă de puţ, şi îl vedeam ca pe un mare tub de prenandez pe omul meu. Nici nu puteam să-l înghiontesc să se dea mai încolo, că a 6-a oară când l-am trezit să se dea, a zis că se duce să se culce-n maşină dacă-l mai trezesc mult şi-apoi s-a dat mai încolo şi m-am dus şi mai bine în groapa patului !!

Astfel că dacă am auzit că plouă am zis că-l dau dracu de somn, mă duc să mă plimb prin curte, că cine ştie când mai văd o ploaie în vara asta ! Şi când m-am dat jos din pat, toate arcurile s-au răstit la mine şi l-am trezit şi pe el a 7-a oară:
– Acum ce mai vrei ?
Am mieunat ca pe o scuză:
– Plouă…
A ascultat şi el ropotul ploii de pe acoperiş. Mai-mai că ar fi venit şi el. Dar…
– Plimbare plăcută, sunt rupt de oboseală…
În timp ce deschideam uşa cu un scâââââârrţţţ-îit uşor „”, l-am auzit adăugând:
– O să mă trezeşti iar când o să te întorci, nu-i aşa ?

M-am prefăcut că nu aud, pentru că da, o să-l trezesc iar când o să sar peste muntele de om care e, şi bineînţeles că o să stârnesc furtună-n arcurile patului…
Afară, fi-mea cu prietena ei. În ploaie, cu hanorace pe ele.
– Ce faceţi aici ?
Prietena fie-mii mă lămureşte:
– Mi-a zis mama că noaptea se vede pe cer cloşca cu puii ei…

Privesc şi eu spre cerul negru de ploaie şi-i spun:
– În noaptea asta să zici mersi dacă vezi vreo amărâtă de raţă pe cerul ăsta bălăcit…
Fi-mea-i dă un cot şi îi şopteşte: „Glumeşte, nu eşti sănătoasă? Chiar te uiţi după raţe?!” , apoi mă întreabă:
– Mami, mergi cu noi la poartă?
– De ce?
– Că ne e frică singure şi vrem la poartă.

Accept cu toate că n-ar merita, că dacă nu s-ar uita la filme horror n-ar mai fi atât de căcăcioase, deci pornim la braţ toate trei în acelaşi timp ca un acordeon schingiuit de strâns, pe aleea pe care nu încape mai mult de un om.

Le apucă zbenguiala şi alergătura cu braţele întinse ca păsările libere în zbor, pe şoseaua stingheră de sub noaptea neagră.
Le las în voia lor, dar la a treia rundă de chiuieli cedez psihic şi le rog să ne întoarcem, că lumea doarme noaptea la ţară şi n-am chef să ne ştie tot satul.

Şi pentru că tot nu le era somn au intrat în cameră la mamaia mea şi am auzit-o pe fi-mea şuşotind: „Mamaie?”, „Ă?”, „Mamaie, trezeşte-te!” , „ Îu! De ce ? Ce e maică, cu voi, ce-aţi păţit ?”, „Mamaie, plouă !” „Oooof, bun e Dumnezeu, s-a întors cu faţa la noi!… Şi voi ce faceţi ?…” „Nouă nu ne e somn, mamaie…”
S-a tânguit prelung patul sub greutatea lui mamaie şi vocea ei a acoperit bocetul patului: „Hai, treceţi colea lângă mine, să vă mai povestesc câte ceva până vă ia somnul”…

În timp ce fumam sub streaşină, în faţa casei, bucurându-mă de liniştea răcoroasă a ploii, vocea lui mamaie se auzea ca o şoaptă de culcare:
„ Noi eram 11 copii la părinţi…şi vara dormeam pe paie sau pe rogojină, nu în pat ca voi… Sfooor!”
„Mamaie, ai adormit?”
„Ă? Nu, draga mea….şi ne făcea mămica câte un tuci de mămăligă maaaare-mare, şi mămica era mititică, o fărâmă de femeie, nu ştiu cum reuşea să întoarcă mămăligile alea… Dumnezeu s-o ierte c-o pomenesc la ora asta! Sfooooor!….”
„Mamaie ?!”
„Da-da… dacă mai spărgeai şi-o ceapă lângă ea …era aşa de bună mămăliga ei…”