pe la păscut

– Haide, hai copii, hai, sculaţi-vă, că au trecut ăilalţi băieţi cu vaca! Hai, că au trecut de mult!
Ştiam noi ce înseamnă asta, ne îmbrobodeşte ca s-o luăm la fugă după restul trupei, dar de fapt era ora 6:30 dimineaţa şi mamaie ne pregătea în următoarea oră, doar-doar om face ochi, să ne trezim şi noi ca omul. Ea era întotdeauna trează de la cântatul cocoşului, când începea să le dea la orătănii să mănânce prin curte, să pună o mâncare pe foc, şi să se ţină de capul nostru să ne trezim.

Fiind aşa de convinşi că ne îmbrobodeşte, nu ne trezeam nici unul, şi odată auzeam trecând prin faţa porţii ceilalţi copii, cu capre, oi şi vaci, şi luam de la mamaie o brânză cu pâine pregătită în traistă şi-o luam la fugă cu vacile ca nebunii, nespălaţi omeneşte pe ochi!
– Hooo, fă!

După ce opream vacile, le lăsam să-şi tragă sufletul şi să pască iarba plină de rouă, iar noi ne porneam la joacă, cel mai frecvent cu invizoace, prin pădure, pe unde puteam să ne pitim pe după copaci şi tufişuri. Aveam fiecare o formă de puşcă cioplită din lemn, cu trăgaci ataşat – o praştie cu limbă de pantof, şi-al naibii să fie că unchiul meu mai mare mi-o dădea mereau pe-aia mai proastă, şi după ce că n-aveam ţintă, o mai dădeam şi-aiurea-n bălării, în schimb o încasam la greu!
– Bă, nenicule, iar mi-ai dat o puşcă proastă!
– Nu e proastă, nu ştii tu să tragi!
– Dă-mi puşca ta, să vedem cum e!
– Ia uite, mucoasa, vrea puşca mea!
– Te spun lui tataie că mi-ai dat cea mai proastă puşcă!

Nu ştiu ce bombănea el în barbă, dar când auzea de tac-su, îmi dădea puşca lui, şi cred că nimeream de bucurie că mi-a dat-o, nu neapărat că ar fi fost mai bună!

Ne aduceam aminte să mâncăm aproape când era de plecat acasă,uitam de vaci şi-astea o mai luau şi prin trifoi, dar noi aveam şi alte îndeletniciri, de exemplu să căutăm şopârle pe sub pietre, şi să le aruncăm în rata care mergea spre capătul comunei. Făceam concursuri, care reuşeşte să arunce şopârla fără să rămână cu coada reptilei în mână. Fruntaşul era cel care speria cel mai tare doamnele din autobuz, doamne oripilate de şopârlele aruncate în geam!

Şi se pregătea unul, Laurenţiu, disperat să fie el primul, să sperie el cel mai bine şi lua şopârla şi pleosc! cădea şopârla la o juma de metru distanţă, doamnele din autobuz râdeau, că îi văzuseră deja manevra eşuată, iar noi, supăraţi:
– Ai, bă Laure…..taaaaare prost eşti!
Şi după ce aruncam cu toate vreascurile pe care le găseam la îndemână în el şi ne săturam de râs, porneam cu animalele spre casă.