Auzisem vorbele astea de la o bătrână, pe vremea când abia făcusem cunoştinţă cu plasa dragostei. Adică dragostea stă la început ca un jambon pompos şi ademenitor şi-apoi se stafideşte şi cade printre ochiurile plasei.
Hai, că glumeam, nu mai puneţi la suflet !
Când am auzit-o pe bătrână, am crezut că-şi aduce ea aminte de vreun cântec, ceva…După câţiva ani însă, la şuetă cu alte proaspete mămici prin parcul de joacă, o tot auzeam pe una dintre ele cum se trezeşte ea la 5 dimineaţa să-i prepare cafeaua şi pachetul soţului ei… Mie mi s-au strepezit urechile numai la auzul orei, lasă că… bravo ei că avea grijă de el !
Din vorbă-n vorbă ne-a mai povestit şi că la 12-1 noaptea, când i se făcea omului poftă de nu-ştiu-ce, ea se apuca de treabă.
Cu ochii după lopăţelele cppiilor care deveneau arme albe în mânuţele lor, am pierdut esenţa povestirii, astfel că după vreun sfert de oră numai eu înţelesesem că ea nu se apuca de treabă de-aia la care mă gândeam eu, ci chiar gătea: paste, clătite sau cum i se mai scula aşeza omului bezeaua poftei.
Când s-a potolit furtuna de zâmbete ne-a explicat că găseşte şi puterea să se schimbe, să se aranjeze şi să se facă frumoasă numai pentru el….
Fireşte, a trezit o grămadă de invidie în jur. Părea că fiecare se va duce acasă şi să încerce să facă exact ca ea, pe principiul „dacă ea poate, pot şi eu”.
Cu toate că se urcase deja pe un piedestal de admiraţie, pe mine mă măcina un singur gând, dorul meu:
– Şi de dormit când dormi ?
Aaaa, cum ? O viaţă ai şi-o gaură şi alea-alea, şi tu vrei să dormi ?
OK. Conform principiului „dacă ea poate, bravo ei !”, mi-am văzut de ale mele, convinsă fiind că nu m-aş putea deda never-ever la un astfel de program SF. Chiar am rărit vizitele în parc, să nu care cumva să mă răzgândesc din gândeala mea sănătoasă.
După vreun an de zile am aflat de divorţul ei. I s-o fi urât omului cu binele, cine ştie ? Sau se simţea prost ? Nu ştiu…. Am revăzut-o recent, rămasă la fel de singură, dar cu un plus de riduri. Păcat !
Şi astă-noapte pe la 2, când m-am trezit ca să potolesc din nebunia maţelor, am găsit-o pe mama în bucătărie turnând sirop peste nişte prăjituri. M-a şocat. Mama e privighetoare, nu face noaptea mâncare, ea se trezeşte dis-de-dimineaţă, dar nu la 2 !!
Şi i-am zis:
– Femeia care iubeşte, scoală noaptea şi însiropează…
– Hai, lasă prostiile şi zi mersi că mi-am adus aminte!… Ia uite la ea, îi arde de dragoste ! Hm ! Era mai bine dacă lăsam amandinele astea aşa? Mâine le-aţi fi mâncat cârpe…
Ati facut amandine????????????????
nu mai folosi pluralul, că n-am prestat eu la facerea lor 😀
ai mancat amandineeeee???????????????
amandine fara mine???:(((((((((((((((((((
Te invidiez pentru amandine 🙂 În rest să ştii că şi eu am întâlnit o asemenea femeie, o astfel de relaţie, care tot acolo a ajuns. Omul a dat divorţ, doar că nu i-a fost aprobat că nevastă-sa nu vroia să divorţeze şi el n-avea pur şi simplu nici un motiv de divorţ, atât că i se făcuse drag de alta. După vreo câţiva ani, cunoştiinţa mea a fost de acord cu divorţul, pe principiul – când vreau muşchii mei 🙂 Cât despre “programul” ăsta SF nici eu nu prestez – nici măcar în vise. Este foarte obositor şi în plus este ca şi cu copiii răsfăţaţi – după un timp nici când e bine nu-i bine şi tot fac crize de isterie.
corect.
Cât despre amandine, trebuia să bag un “sâc-sâc” la sfârşit, văd că am produs rumoare în public :))
Reauă ce eşti :)) Dar chiar puteai pune o poză măcar – să ştim şi noi ce-am pierdut 🙂 şi abia pe urmă Sâc-sâc
să vă am pe conştiinţă de la începutul săptămânii-lunii-trimestrului ?!? ‘ai lasă ! :))
Nuuuuu, fără poze, că apoi dau buzna la voi să mă servesc
:))
Usor usor cu amandinele, ca nu fac bine la silueta! :))
nici pofta nu face bine psihicului 😛
O poti consola spunandu-i ca am cunoscut si eu fete care stateau pres la picioarele barbatilor, facand tot ce lise cerea si chiar mai mult de atat. Nu le mai pasa de ele, pentru ca aveau de ingrijit un bou. Pardon, bibelou.
nu prea mă mai bagă în seamă 🙁