pagina de linkuri prin vie pe la mamaie

Ne-am oprit la magazinul din sat, de lângă bufet, să cumpărăm zdrobitor de struguri.
Vânzătorul aproape beat s-a întors atât de brusc cu faţa către noi încât a trebuit să se sprijine în nişte cozi de lopată care s-au răsturnat zgomotos peste cutiile de cablu electric înşirate pe podea. Îmi venea să-l aşez între ele, numai să stea dracu’ aşezat odată !

Mulţumit că şi-a găsit cât de cât echilibrul, ne-a întrebat:
– Mmmdeah ! …Ce doriţi ?
şi-a tras apoi o râgâială încărcată de etanol, prelungă ca foiletonul “adio cur, mă cac pe gură”, sculându-ne bretoanele din cap şi zbârlind a o piele de găină chelia tatălui meu.

După ce am cumpărat zdrobitorul salvându-mi astfel odrasla de la călcat strugurii-n picioare, l-am tras pe Mixu de mânecă şoptindu-i:
– Mă, n-ai zis că vrei şi nu ştiu ce holşuruburi ?
– Şşşşt! taci din gură, că la cât e ăsta de beat pigulim toată magazia până găsim diametrul potrivit.

După ce am trecut văi şi dealuri încărcate de coloritul multicolor al toamnei care ne mai trimitea câte o bezea pe calea vântului lipăind câte o frunză umedă pe parbriz (asta ca să nu ziceţi că sunt neam prost şi nu bag treburi lirice pe-aici) , am ajuns în curte, unde ne-am aşezat la pupatul ventuzos şi regulamentar al lui mamaie.
Şi pentru că veniserăm la cules de vie, am pus de-o cafea mare şi ne-am pus pe treabă în linişte.
După vreun sfert de oră a apărut mamaie cu toate mâinile în şolduri:
– Mă !
– E !
– Ce faceţi aici ?
– Bem cafeaua.
– A, da ?! … Aşa, pe muteşte ?

Cu gândul la legenda bloggerilor iau cuvântul, că lui Mixu îi e oricum ruşine s-o pună la punct :
– Noi aşa ne înţelegem mamaie, pe muteşte, că noi suntem suflete pereche ! )

– ‘Ai, lasă-mă ! Adică fiecare se gândeşte la a mă-sii şi sunteţi suflete câte doi, ă?! ‘Ai, lasă-mă dracu’, că se culcă via de la ploaie până vă urniţi voi de acolo ! Io cu tac’tu mare nu ne-am înţeles niciodată pe muteşte la cafea, fată hăi ! Asta cu înţelesu’ ăsta să i-o spui lu’ mutu’ !

Trag nădejde că Mixu are aichiu-u mai mare decât mine azi şi mă aplec pe scaunul şhiop, cât pe ce să-l rup:
– Mă, tu ştii cine-i Mutu ‘?
– Nu ştiu, dar eu în nic un caz nu mă gândeam la a mamii cum zice mă-ta mare, să fie clar !

Apare în scenă tata, căznind să pună zdrobitorul pe un butoi mare şi ne întreabă:
– Hai, mă, gata via ?
Şi tot muştruluieşte zdrobitorul ăla pe butoi, că nu vrea să stea neam pe gaura butoiului ! Mama vine şi-l ajută că părinţii mei sunt suflete pereche adevărate, nu d-alea mute ca noi şi dintr-o manevră în alta înţepeneşte verigheta de pe degetul mamei pe un şurubel al manetei de la zdrobitor. Trage stânga, trage dreapta, sufletu’ ! Verigheta nu se lăsa scoasă şi pace bună !

Tata declară liniştit:
– De-aia nu ţin unii bărbaţi deştepţi ca mine verigheta pe deget ! E adevărat că poţi să te lipeşti de una-alta, dar e drept şi că au auzit la alţii cât de greu iese verigheta, deci acu’ pricepi Mărie cum devine problema ?!…
Măria lui e un mănunchi de spume, majoritatea colerice:
– Pricep, dar-ar în Irodu’ tău, că-ţi arde numai de caterincă ! Mişcă maneta asta, că aici rămân !
Tata-i şopteşte aproape plin de speranţă:
– Promiţi ?

Ne-am apucat de treabă, că stătea să plouă şi i-am lăsat să scoată verigheta din necaz. Intrasem în noroiul de la ploaia de ieri până la glezne, când apare la poartă o fâţă de fată îmbrăcată atât de inadecvat , de mi se părea că tricoul ăla e vreun drapel smuls de pe poarta primăriei şi aruncat în grabă pe ea ! Şi cum apare asta în portă îmbrăcată-mai-mult-nu, mă întreabă dacă iese fi-mea la drum.
Strig, copila:
– Mă, fată, ieşi la drum ? Că-ntreabă una îmbrăcată…
– Şşş, taci ! şopteşte mamaie de pe potecă, de unde supreaveghea strâns culesul viei.

Îmi sare muştarul, că drăcuşorul meu prieten nu ştie multe:
– Ce vrei, bre ?
Mamaie susură pe potecă, să nu audă feisbuchista din poartă:
– E-mbrăcată ca o zuză,şi ? Ce te bagi ? Aşa se poartă… Las’, că are fi-ta grijă de ea !
Doi araci mai încolo se aude tunetul lui Mixu:
– Sper… că dacă nu, am eu grijă s-o trimit în mă-sa !

Fata mea care sper că citea în timpul ăsta după cum spunea, dar parcă văd că împletea iar brăţări handmade să le vândă, aude forfota din vie şi apare pe potecă. Mi-ar plăcea ca fata mea să devină o adolescentă anonimă , o anonimă de care să fiu mândră, nu ca arătarea asta de la poartă.

Şi dăi şi luptă prin vie, neicuşorule !

În timp ce Mixu murea de ciudă că nu ştia ce face fi-sa cu feisbuchista şi mai mult dărâma ciorchinii pe jos decât să-i adune, eu dădeam de fel de fel de lighioane printre araci, de mi se făcuse un dor teribil de ţânţarii de astă vară. Urlam ca nebuna la câte un păianjen pe care nu l-am văzut pe Discovery dar care arăta la fel de fioros ca ăia, sau alţi gândăcei pe care neam de neamul meu probabil că-i văzuse dar se acomodase cu ei, pe când ADN-ul meu nu-i recunoştea decât ţipând…

Din când în când mama ne controla şi îl întreba pe Mixu’, că el era mai aproape de ea:
– Ce face aia acolo ?
– Urlă, n-auzi ?
– Păi de ce ?
Intervine tata, care de atâţia ani ştie de unde vine urlătura pe cale genetico-moştenito-învăţată :
– Drace ! Tocmai tu întrebi ?! Ai vreodată motive când te-apucă ?!

(Mă dărâmasem psihic ţipând cu gângania lângă mine, scăpând foarfeca bine de n-o mai găseam şi distrându-mă auzind familia).

Mamei nu-i trebuie mult şi sare cât colo:
– Păi dacă tu vrei zdrobitor la trei fire de vie, cum să nu-mi sară muştarul ?!
Da’ parcă şi lu’ tata-i place s-o vadă cu muştarul pe pereţi:
– Zi mersi, că dacă aveam patru fire de vie ne impozitau ăştia pă cârcelu’ de viţă, nu eşti în firea ta ? Să-ţi dau exemple ??

În timp ce trebăluiam care încotro sub atenta oblăduire a generalului “Mamaie”: “pune aia aşa…mai încolo ! Cam aşa… Nu e bine, mut-o aşa !!”, mamei îi înţepeneşte mijlocul şi rămâne obtuzunghică lângă noi, fără să se mai poată mişca decât cu câte o grimasă de intensitatea fulgerului de pe cer.

Apare şi fata mea ca la spartul târgului, toată strălucind de bucurie. Mixu’ o vede primul, că el are aşa un ochi pe toată circumferinţa craniului când vine vorba de fi-sa:
– Ce-ai făcut, fata mea ?
– Am aranjat-o pe dezbrăcata aia …
– Adică ?
– I-am vândut 4 brăţări pe 5 lei bucata.
– Alea de le dai în Bucureşti pe 2 lei ?!
– Da…
– Nu eşti zdravănă ? Vrei să vină aia cu părinţii peste noi ?
– Las’, că ai tu grijă de ei !…

Îşi pune Mixu mâinile-n cap “cum dracu trebuie să am eu grjă de toate belele pe care le faci şi tu şi mă-ta ?!” spre bucuria noastră, că vineţelea de la struguri era acum ştampilată pe fruntea şi pe faţa lui.
Fata mea schimbă direcţia discuţiei, să uite tac’su de afacerile ei:
– Tataie, văd că v-aţi făcut treaba cu zdrobitorul, eu ce mai calc în picioare ?

Dă tata şapca pe-o ureche să poată scărpina chelia pe partea dreaptă:
– Păi ai putea s-o calci pe mă-ta mare să se îndrepte…. Dacă vrei te ajut, că aici nu mai e vorba de tradiţie, e la liber !

Urletul mamei ne confirmă că are un junghi, nu că ar fi vrut să-i dea vreo replică lui tata.