genţi de damă sau ?…

By | 2012-10-08

Că doar nu poşete, că-n alea dacă ai băgat un pachet de şerveţele, adio Ringo ! Rămâi cu telefonul şi cu rujul în mână, nu mai ai loc să le bagi !

Aşa că îmi plac genţile de damă, mai ales că sunt atât de variate :
– sunt genţi frumoase ca design, dar grele de rămâi ca o cumpănă dacă le pui pe umăr;
– sunt genţi moi, gen cârpă care parcă absorb tot conţinutul pentru că indiferent unde cauţi nu dai de nimic, iar în exterior nu se vede decât urma mâinii tale prin geantă căutând frenetic după câte ceva;
– sunt genţi mari, în care tot conţinutul se amestecă pe fundul interiorului şi în care cauţi de-ţi vine acru şi scoţi chestii mototolite ca din maşina de spălat, dar care n-au nicio relevanţă cu obiectul căutării.

– şi sunt genţi pline de fermoare, cum îmi place mie, ca să fie treaba organizată în ele… de obicei.

Dar.
Se întâmplă uneori destul de des să adun aproape toate cheile lăsate pe comoda de lângă uşa de la intrare. Ca ieri dimineaţă de exemplu,când am luat şi cheile mamei şi ale fetei, lăsându-le sechestrate la domiciliu. Până când n-au găsit alt rând de chei păstrate special pentru situaţii de urgenţă care poartă numele meu, m-au beştelit continuu la telefon.

Ei, se mai întâmplă. Treaba tristă e alta: aseară când am ajuns acasă, n-aveam cu ce să deschid uşa. Caută-n stânga, caută-n dreapta, nimic !
Fantastic ! Aveam 3 rânduri de chei la mine şi n-aveam cu ce să intru în casă !

După ce am scomonit furioasă geanta, m-am aşezat ca un câine bătut pe scări. A venit şi vecina de la muncă şi când m-a văzut m-a întrebat zâmbind:
– Ce-au făcut, te-au lăsat pe-afară ?
Eram atât de supărată, încât chiar mă simţeam victimă:
– Da, vecină …

După ce m-am calmat, am scuturat geanta uşor şi mergând după sunet am găsit şi cheile în căptuşeala genţii, unde-şi făcuseră cărare din cauza greutăţii lor.

Deci : îmi iau rucsac ?
😀

0 thoughts on “genţi de damă sau ?…

  1. sorina

    N-are rost, tu oricum esti catastrofa…nici cel mai sofisticat rucsac nu are atatea buzunare cate iti trebuie tie.

    Reply
    1. mixy Post author

      uită-te mai jos, vezi că nu sunt singura care o păţeşte ?!

      Reply
      1. sorina

        nici n-am zis ca esti singura…important e sa realizezi ca nu exista solutie si decat sa arunci banii pe rucsac mai bine iei mancare la copil 😀

        Reply
  2. coco

    gentile noastre…au devenit adevarate…gauri negre..:)))…am observat si eu…chestia e…ca-mi trebe’ tot ce-i acolo !!!

    Reply
  3. vienela

    :)) Am patit-o si eu, dar am reusit sa salvez onoarea familiei cand m-am dus in parcul din apropiere, m-am asezat pe o banca, am aprins tigarea si m-am apucat sa caut metodic prin geanta. :)) Nu m-a vazut (cred) nici o vecina. :))

    Reply
  4. Roxana

    :)) Adevărul e că şi mie tot genţile cu multe despărţituri, fermoare şi tot felul de buzunare. Am căutat febrilă şi eu cheile, în vechea poşetă şi tot aşa, în ascunzişul căptuşelii le-am găsit.

    Reply
    1. Roxana

      * scuze, se pare că am uitat verbul afară din propoziţie – “îmi plac” tot genţile …

      Reply
  5. sany

    Dupa o geanta practica cu multe fermoare, am intrat si eu in randul lumii cu o geanta sic… adevarata gaura neagra! Eram o lady, nimic de zis, pana cand am inceput sa ii rastorn continutul pe trotuar in cautarea pachetului cu servetele… (nu de alta, aveam copilul mucios langa mine iar in geanta dadeam numai de pampersi, biberoane… :D) . Acum am reparat-o pe cea veche si am pus geanta sic la pastrare… se intelege de ce… 🙂

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *