Păi, era o vreme când eram isteaţă la capitolul „nu-ţi place cum lasă celălalt prin casă, edcă-l prin fapte.” Sper că am rămas la fel .
Exemplul 1
Mă rog de el să desfacă hota înţepenită de la bucătărie. Răspuns: „Stai puţin că”…”Mâine, că sunt obosit”…”Las-o pe sâmbătă”…
OK. Când e el acasă, mă muncesc s-o desfac eu. Icnesc pe lângă ea, mă chinui, nu reuşesc, o blagostovesc cu înjurături neaoşe, după care îl aud: „Ooooof! Dă-te, să te-ajut! Când te văd cum te chinui”….
Evrika!
Exemplu niţel…malefic:
Se rupe iar furtunul duşului de la baie. Trag, scot, meşteresc. Apare şi el curios în uşă: „Mai ai mult acolo, că vreau să fac şi eu un duş?”
De nervi, că l-a mai tricotat şi altă dată de mântuială, aştept să plece şi mai fac nişte găuri în furtun, să ţâşnească apa din el ca o arteziană.
După care îl las să facă duş.
Serenada de înjurături pe care o aud din baie, mă convinge că o să-şi mişte fundul să cumpere un duş nou.
Alt exemplu:
Bunăoară, era o vreme când se văita mama că-i lasă tata batistele pline de muci în baie. I-am zis să le spele mai rar.
Când a văzut tata că producţia de muci e mai mare decât spălarea batistelor, a trecut la cumpărat batiste de hârtie.
Am încercat acelaşi lucru cu şosetele fie-mii.
Am propus ca, dacă tot schimbă 3 perechi pe zi, să le mai spele şi ea. Ea n-a vrut. Eu nu le-am mai spălat. Ea şi-a terminat sertarul de şosete.
Evrika!
De unde!….
A trecut la sertarul meu.
Sau:
În fiecare seară îşi face câte o cană de ceai, pe care n-o spală niciodată!
Le pun frumos deoparte, să le spele. Sunt deja 4. Cât o să rabde? Aproape Evrika!
Mă uit în dulap să văd câte căni mai sunt spălate. Le văd în spate pe-alea multe de la pomeni.
Abandon.
Dar bine, fi-mea nu se acomodează mereu cu tiparul educaţiei mele prin fapte…..