când ne întâlnim cu prietenii lui

By | 2011-11-22

“Oooo…să trăieşti, boierule!”
Oftez. Mi-a rupt firul povestirii.
Iar şi-a întâlnit un vechi prieten! În general cunoştinţele lui sunt şi vechi, şi prieteni. Şi cum e o fire sociabilă…
Intru puţin în discuţie şi dispar rapid din ea, ca să n-o lungim. Aiurea, ei îşi văd de treabă, deapănă noutăţi în continuare, iar vechiul prieten se face comod lângă noi.

Încerc şi eu strategia lui când întîlnim prietenele mele….bat cu degetele tarabana pe masă (dacă am masă)… nope, nu ţine! nici o reacţie.

Las colţurile gurii-n jos, de parcă m-ar buşi plânsul în faţa unei farfurii de varză stricată. Mă vede…şi ignoră colţurile gurii mele, de parcă ar fi normal să stea-n poziţia asta.
Mă uit violent la ceas, mai-mai să-mi rup mâna.
Nimic…

Mai trece o vreme şi oftez tare de tot, aşaaa din rărunchi. Mă aud amândoi. Continuă discuţia zâmbindu-şi reciproc şi se îndeamnă totuşi să încheie.
Îşi dau mîna de rămas bun la intervale regulate de timp. Speranţa mea creşte sau dă cu fundul de pământ la fel de regulat.

Aşa-s de nervoasă că uit cu desăvârşire ce-i povesteam înainte să-i întâlnim prietenul.
Îmi vine să mă iau la palme, şi îmi propun – pentru a câta oară? – să nu mai închei o întâlnire accidentală cu prietenele mele, la prima lui figură de ochi daţi peste cap.
De ce n-am şi eu răbdare să-i toc nervii mărrrrunt, aşa cum o face el?!?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *