Mlădioasă, graţioasă ca o primadonă , uşoară ca o adiere de vânt, îmbrăcată într-un veşmânt de culoarea ierbii de primăvară, suplă, picioare lungi până în gât. Îşi potrivea mănuşile peste mânuţele ei fine de lăcustă.
La mine în bucătărie. Nepoftită, ne…nimic.
S-avem pardon !
Îmi trag mersul de panteră, înhaţ pliciul de muşte, ascut ghearele şi iau poziţie de atac.
Şi trosc !
Un urlet feroce însoţeşte lovitura mea mortală.
(urletul feroce e tot al meu)
C’est fini !… Am murdărit două plăci de faianţă cu icre verzi de lăcustă. Bleah ! Stomacul începe un vals marinăresc ce-mi umple gura ca o arteziană.
De pe geamul bucătătiei aud o voce care-mi naşte stalactite pe coloana vertebrală:
– Ce-aţi făcut ?!?
Privesc muncitorul de la reabilitare, îhâm, da, arată ca un om oripilat. Încerc să-l calmez în timp ce-mi recapăt aspectul uman:
– Am omorât o lăcustă !
Miorlăie ca o soprană, neaşteptat de subţire:
– De ce ? Mie-mi plac lăcustele…
Nu-mi vine să-mi cred urechilor :
– Mănânci lăcuste ?!?
– Nu doamnă, doar îmi plac, sunt frumoase…
Ia uite unde s-a găsit insectofilu’ : în geamul meu, la ultimul etaj pe schelă !
Îl pun la punct :
– Dacă tot freci ţiparu’ pe lângă balconu’ meu de ce n-ai grijă să nu mai intre prietenele tale în bucătărie la mine ?!? Ţi-s dragi ? Ia-le acasă !
Dispare trist din cadrul geamului.
S-o fi aruncat în gol ?!
Sper că nu s-a aruncat în gol că atunci vă evacuează poliţia şi vă încercuieşte apartamentul (inclusiv noul balcon) cu bandă galbenă pentru a ancheta dubla tragedie – uciderea lăcustei şi sinuciderea reabilitatorului. :))
nu cred că se urcă poliţia până la etajul 4 !!!
La tine vara abia incepe, am impresia. Toate insectele pamantului isi dau intalnire in preajma ta. :))
Si sa stii ca lacustele sunt chiar frumoase. 😛
îh !
De asta ma bucur eu c-a venit toamna. Pot sa las fereastra deschisa fara sa intre toate bazdaganiile in casa
Auzi, da lilieci nu ai la oferta?
nu, dar i-am auzit pe unii că au prins un liliac în geamul oscilobatant şi nu vrei să ştii cu ce grijă stau de-atunci !…
:)) Da, lăcustele nu-s urâte decât dacă le măreşti şi le bagi într-un film horror sau SF despre cucerirea planetei de către insectele uriaşe (ceva apropiat de povestea Ridichea Uriaşă care necesită şi şoricelul din dotare pentru a fi extrasă…) Mă da, chiar să comiţi o crimă cu martori acolo :)) Pe tine filmele poliţiste nu te-au învăţat nimic? 🙂 Eu cred că făceam infarct de sperietură. Dar cred că şi omul de pe schelă s-a speriat la ţipătul tău de killer cu care ai însoţit pliciul.
cred că-n curând încep să scriu poliţiste,,, prea multe crime, my dear Roxana…
Ar trebui sa vezi colectia de poze cu lacuste a sotului. Si-a dedicat timp pretios in concediu pentru a le poza 🙂 Data viitoare prinde-o intre palme si elibereaz-o 😀
P.S. Pe urmatoarea… ca asta e deja afis saracuta…
între palme, huh ?
Pingback: Mara de Ioan Slavici – o carte, un film şi o acţiune la bibliotecă « bibliodevafiliala3
O fi adevarat ca râsul ingrasa? ca atunci,degeaba toate exercitiile mele,daca seara ma ingras aici la tine :))
Buna-dispoziţie te face pufoasă, nu grasă ;;)
Pingback: o zi despre nimic | mixy.ro
you are really a good webmaster. The site loading speed is amazing. It seems that you are doing any unique trick. Furthermore, The contents are masterwork. you have done a great job on this topic!
[url=http://www.highland2007.com/0218/621.htm]http://www.highland2007.com/0218/621.htm[/url]
http://www.highland2007.com/0218/621.htm