sau “te sun în două minute”. Şi trece o oră, două, trei. Poate o zi – timp în care fierbi. Sau o săptămână – deja nu te mai interesează.
„Aaaah, scuză-mă, am zis că te sun, dar am avut treabă, aveam probleme”… – penibilităţi.
Vă sună cunoscut ?
Eu urăsc treaba asta.
Mai ales că până să se educe Mixu şi să ajungă cât de cât mai spre ora promisă, mă punea să îmbrac fata repede că apare şi el într-un sfert de oră şi plecăm nu ştiu unde. Ne îmbrăcam, ne plictiseam şi ne dezbrăcam până când apărea el, după două ore.
„Sunteţi gata ?”
„Nu, ne îmbrăcăm.”
„Aşa greu ?”
„Da, nu ne-am înrolat în trupele speciale”.
„Vă îmbrăcaţi de când v-am sunat eu ?! De…două ore? Aoleu, două ore au trecut …”
Culmea e însă că, recent, mi s-a întâmplat să fac acelaşi lucru. M-am luat cu altele şi pur şi simplu am uitat că am promis să sun.
Şi cum doar prima data-i greu, mi-e teamă să nu devină obişnuinţă…
Vă descurcaţi mai bine ?
Mult mai bine 😀
Consortu rade de mine cand suntem in Ro si cineva nu apare la timp sau am eu probleme ca X “nu a sunat cand a zis”
2 minute la mine sunt maxim 5 cand e vorba de telefon- daca am zis, am zis
Dar o buna prietena de-a mea are si ea alunecari de-astea insa o inteleg, ca e mai ocupata decat mine 🙂
Sunt punctuala si sunt la timp, dar am alte defecte 😉
dacă suma calităţilor depăşeşte pe cea a defectelor, se cheamă că eşti ok, nu?
Da dar….acum depinde pe cine intrebi 😀 Din anturajul meu. Ca eu sunt subiectiva
si eu mai uit. De cand am copil, de la lobotomie, mai patesc asa.
Partea ok ca m-am dezobisnuit de vb la telefon in ultimul timp, si decidem pe email/.tel. scurt sa ne intalnim. ASTA NU UIT!!!!
bună ideea cu lăsatul de telefon !
mie mi se pare mai cald/comunicativ sa ma vad 20min pe sapt. decat sa vb cu ea la tel. 1 ora.
Si eu m-am cam lasat de telefon, tot de cand am copii. In general cand zic e bun zis, dar imi intra in sistem delasarea de la unii prieteni care procedeaza cum bine zisasi, si-atunci se amplifica uitarea si la mine… Folosesc insa “hai ca mai vorbim”, decat promisiunile punctuale (atunci cand imi dau voie sa uit :P)
“hai că mai vorbim”-ul ăsta îmi declanşează uitări de peste 6 luni de zile 😀
cunoscut :)….fiica-mea face asa…sun eu…zice…am treaba , te sun imediat…pac..inchide…stau , stau sun iar…aceaiasi placa….mai stau eu ceva si sun…raspunde si zic…ti-am cumparat ceva…si pac..inchid !…ce crezi…???..in 2 secunde suna si in treaba…ce ???…:))))
:)) superb !
asta-i bună s-o fac celor care zic repede ce au de zis şi nici “pa” nici “la revedere” şi zdrang telefonul ! Nu zici că mă apucasem şi eu de obiceiul ăsta ?
coco, esti magnifica. NU mi-a trecut prin cap asta…. 😀
Eu sun imediat, cum am promis. Dar promit rar. 🙂
ce cuminte …
Faceam si eu inainte asa, dar de cand a inceput copilul sa spuna ca suna in doua minute, mi-ai schimbat comportamentul. Am simtit pe pielea mea ce inseamna sa astepti un amarat de telefon care nu mai vine… :))
aaa, puterea exemplului ! 🙂
Eu nu promit si nu sun… Doar daca am nevoie 😀 Si uneori daca imi aduc aminte ca trebuie musai!
deci, dispare telefonuuuul…(din viețile noastre)
Eu sunt campioana la d-astea. Oare tre sa incep sa iau lecitina?
mi-aș dori să fii un exemplu bun pentru mine și nu știu dacă îmi place gustul de lecitină 😛
Când promit că sun mă ţin de cuvânt, dar promit rar să sun, pentru că nu ştiu niciodată ce poate interveni. Vorbesc la telefon destul de rar, comparativ cu consortul. Totuşi vorbesc cu orele când mă întind la poveşti cu mama şi fiica mea. Îmi place să mă sune ai mei când pleacă dintr-un loc şi când ajung la destinaţie şi aştept cu nerăbdare telefonul ca să ştiu că totul e ok. La fel fac şi eu, în privinţa asta. Totuşi mă surprind din ce în ce mai des că uit. Uit să sun la zile de naştere, uit date importante pentru cei apropiaţi. M-am obişnuit că barbatul meu estimează optimist timpul în care soseşte şi nu sunt niciodată pe picior de plecare când spune el că vine. Nici mie nu-mi place să aştept şi încerc să nu-i fac pe alţii să aştepte după mine. Se spune că punctualitatea e politeţea regilor, aşa că…
măi, înseamnă că mai am o șansă. Se pare că trendul societății este să uite și ca să nu mai uite să nu mai promită. Pare că Simona are dreptate, ar trebui să mâncăm lecitină pe pâine … sau pe salată, funcție de dietă 😀
Pingback: Mixy există ! | mixy.ro