cum îl cucereşti ?

În gălăgia de oameni adunaţi la această întâlnire, simţeam tensiunea plutind în aer. Oamenii păreau împărţiţi în tabere adverse aspirante la titlu şi conversau de formă, în jocuri de cuvinte care aţâţau mintea să stea trează la capcanele conversaţiei.

Nu simţeam apartenenţă pentru nicio tabără, pentru niciun titlu. Am acceptat să fiu aici şi acum îmi părea rău. Duelul vorbelor mascat de ipocrizia politeţii mă îngreţoşa teribil. Până când, te-am văzut. Înghiţeai la fel de greu ca şi mine. Vedeam aceeaşi suferinţă în privirile tale şi faptul că locul tău nu e printre aceşti oameni şi îmi veneau în minte pasaje dintr-o carte : „nu avea nici o aplecare pentru intrigi de felul acesta, dar începea să-şi dea seama că ele erau sarea şi piperul” discuţiilor.

Inima mea începuse să cânte la tobe africane bucuria întâlnirii unui suflet pereche .

Am trimis un gând serios să înnăbuşe suspecta veselie a inimii. Suflet-pereche ? Exclus ! N-am crezut niciodată în aşa ceva. Gândul s-a lăsat însă dus de val ca un rebel nebun şi a început să ţopăie dansul bucuriei. L-am abandonat acolo.

Urmăream greu conversaţiile din jur, mă enervau. Te surprindeam având aceleaşi reţineri. Nu ajungeam la tine să-ţi citez :„Privi în lungul mesei de consiliu şi se întrebă care erau linguşitorii şi care smintiţii. Credea că ştie deja” Cu siguranţă ne-am fi distrat pe cinste.

La un moment dat nu te-am mai văzut.

Am rezistat cu greu un timp, sufeream, pentru că Ceilalţi păreau foarte mulţumiţi să se antreneze în infecţia ambientală. Mai târziu am ieşit afară în atmosfera rece, cu miros de iarnă. Căutam luna pe cer. „Cândva au fost două luni pe cer, însă una s-a aventurat prea aproape de soare şi s-a sfărâmat din cauza căldurii. O mie de mii de dragoni au ţâşnit din ea şi au băut focul din soare. De asta scuipă dragonii flăcări”. Şi ce-i cu asta ? Singurul dragon care mai scuipă flăcări acum e inima mea, dar o să îngheţe curând pe frigul ăsta…

Şi-atunci te-am văzut. Stăteai în dreapta mea, pe o movilă de pământ reavăn, alunecos. Cerul înstelat scotea în evidenţă umbra staturii tale, iar inima mea – dragon topit acum –  te alegea şi ţesea leneş în jurul tău lanţuri de dragoste.

M-ai văzut şi te-ai îndreptat spre mine.
A fost prima dată în viaţă când m-am bâlbâit, cu măruntaiele îngheţate de emoţie:
– Pe…Pe…“Pe cele şapte iaduri !”

Surâsul tău mi-a spulberat tensiunea iscând aburi în noapte.

Păstrez surâsul tău în suflet acum, când îţi ofer cartea primei noastre întâlniri.

(Articolul este scris pentru SuperBlog 2012)