Închid uşa, închid televizorul, apoi închid în ordine: calculator, laptop, telefon, gura maică-mii şi în sfârşit ! trimit copilul la plimbare.
E linişte… Trag draperiile peste frigul din fereastră şi cu gândul la timpul de relaxare pe care îl voi avea în vacanţa de Crăciun, încerc să fac o probă tolănindu-mă pe canapeaua unde mă aşteaptă “Inelul Regilor”.
Nuuu… stați liniștiți, nu mă mai logodesc şi nici n-aş lua pe cineva cu pedigree “regal”, vorbeam de roman.
Încet, dar sigur, alunec în lumea de suspans creată de Marco Butichi, încep să văd cu ochii minţii aventurile din trei epoci diferite, trăiesc secrete, sete de adevăr sau de răzbunare. De altfel, autorul chiar spune în glumă – înainte de a înşira o lungă bibliografie a celor care au scris subiecte cuprinse în romanul său – că eu, cititorul său, am obligaţia “instituţională” să-l citesc, în ciuda avantajului altui cititor “care poate renunţa în orice moment să ( … ) citească, poate abandona acest roman într-un colţ uitat sau să lase praful să se aştearnă pe el, într-un raft de bibliotecă“.
L-am trădat smulgându-mă din canapea doar atât cât să scriu acest articol pentru SuperBlog2012 la etapa propusă de Nemira.
Acum mă întorc în habitatul cărţii.
😉
Cam in aceeasi ordine inchid si eu totul cand vreau sa citesc, dar in loc de gura mamei o inchid pe a sotului, pe care il apuca logoreea in cele mai nepotrivite momente. :))
Pot să dau drumul la TV sau încă citeşti? 🙂
şşşşş, taci puţin…:-$