Pentru că ieri am cumpărat două lămâi de 350grame. Am ajuns acasă şi nu ştiu ce naiba mi-a venit şi le-am pus pe cântarul de bucătărie: 220 grame. Mama a încercat să mă calmeze spunând că zilele trecute a cumpărat 2 kg de pește și i s-a părut prea puțin. I-a spus vânzătorului, iar ăla, supărat, i-a mai trântit un pește bonus în pungă. A ajuns acasă și i-a cântărit: 1,800 kg. “Îți dai seama că dacă nu făceam gât veneam cu un kil jumate de pește acasă ?!”
Lăsând deoparte faptul că m-au tras în piept cu o lămâie şi o felie de lămâie şi că e un fruct care mie-mi place că e acritură ca mine, mă gândeam pe urmă la reţetele:
„1 kg de mere”… rily ? Şi dacă ăla ţi-l cântăreşte şi-ți bagă 800 grame-n pungă, te miri de ce nu găseşti măru-n aluat ?
„2 cepe potrivite” – asta-i tare, nu ştiu niciodată pentru cine trebuie să fie potrivită, Mixu hiperbolizează potrivitul cepei.
„Făină cât cuprinde” – e iarăşi un dicton după care aluaturile ies atât de tari încât poţi face lejer din ele frisby-uri zburătoare pentru câini
„Aruncă şi tu doi pumni de mălai acolo” mi-a zis mama într-o zi şi când a văzut ce pumni am, s-a dus şi-a mai pus ea încă o dată cantitatea.
Eu dau vina pe măsuri, voi ce credeţi ?
Experienta si flerul lui Ratatouille te ajuta sa nu dai gres 😛 Si de bine ce am scapat de obsesivul “din ochi” (care mie personal mi-a ridicat foarte multe probleme), mi-am luat cuptor electric care are mult prea multe programe fata de “folosesti un chibrit si invarti butonul” cu care eram obisnuita. Acum trebuie sa fac eforturi de imaginatie ca blatul sa creasca cum vreau eu si nu in voia sortii :-s
eu am rămas cu imaginea șobolanului sub boneta de bucătar, nu pot gândi mai departe :))
Sa inteleg ca tu inca il astepti? 😀
păi altfel cum ? te joci cu așa ceva ?
Eu cumparam cu o frecventa obsesiva diferite reviste cu retete. Ma atrageau pozele frumoase si incercam sa prepar si eu cateva dintre retete. De fiecare data nu intelegeam cum de nu arata ca in poza. Apoi am citit ca exista un fel de “designer food” care aranjeaza mancarea in farfurie si apoi se face fotografia cu pricina. Pai “no wonder” ca nu arata ca in poza mancarea mea asa ca m-am lasat de acest hobby de a cumpara reviste lucioase.
și nici nu simți gustul din luciul ăla, trebuie să-i crezi pe cuvânt.
:)) Da, măsura asta şi pe mine mă încurcă. De aia când încep să gătesc şi am reţete de la prieteni sau de la vecini (că mama scrie cu gramajul exact) caut translatorul de gramaj. Ar fi unul aici: http://caietulminuni.blogspot.ro/2011/02/tabel-cu-masuri-practice-in-bucatarie.html Mai sunt ele multe linkuri asemănătoare, dar din păcate nicăieri nu scrie de 2 pumni de făină 🙂 aici este vorba de experienţa culinară a fiecăruia. Cât încape, la fel. Eu zic că gospodinele care s-au chinuit şi au ajuns la reţeta bună după greşeli repetate, se gândesc să nu dea proportiile exacte pentru ca să se mai chinuie şi altele 🙂 că aşa învaţă. Mi-ai dat idei cu cântarul. Eu nu obişnuiam să cântăresc produsele, luam de bun acel cântar. O să fac proba rândul viitor.
bună asta cu măsurile. Vezi, deci toată lumea și-o cam ia . 🙂
Și chiar te rog să faci proba, o lămâie și-o felie m-a prăjit la cântar !!
Drept sa spun eu am ajuns sa evit retetele cu gramaje prea exacte. La prajituri conteaza, in rest… nu chiar la sutime. Iar apropo de “2 pumni de”, in timp ajungi sa nu mai sti de la ce-ai plecat 🙂 BTW, experienta chiar isi spune cuvantul: am tot cumparat cate un kg de mere de am ajuns sa pun mere in punga fix de un kg. Deci… iei lamai cam rar, Mixy 😀
la kg mă pricep și eu, dar la 2 lămâi chiar nu știu gramajul 😛
Din pacate eu nu pot sa “cantaresc din ochi” asa ca n-as fi indraznit sa zic ca e prea putin peste
Deci- daca trebuie sa pui doua lamai de 350 , mai completezi cu helas si sigur iti iese 😀
=))
Totul este relativ 🙂
Lămâile le-ai cântărit cu coajă sau fără?
în nici un caz n-am ras coaja de pe ele :))
Eu zic c-ar fi bine dacă le-ar vinde după zeamă – că sunt unele de n-au pic de ea, zici că toată seceta Saharei s-a mutat în lămâie 🙂
Eram maritata, aveam copil si tot nu pricepeam cum vine aia “pune din ochi”. Imi dau seama ca ii fac baiatului meu acelasi lucru, cand ramane singur acasa si vrea sa isi gateasca ceva. :))
ce-i drept, uite că nu m-am gândit cum se simte fi-mea când îi spun “cât e tava”