Toţi cunoscuţii mei mă invidiază că stau cu mama, femeile pentru că are cine să-mi gătească, iar bărbaţii pentru că mănânc bine ( adică fără erori culinare ).
Dimineaţa se trezește prima ca o privighetoare – că are treabă, iar dacă n-are sigur își face de treabă – și pune de cafea cu multă mărinimie pentru toată populația băștinașă de apartament. Până când se trezesc indigenii cafeaua-i băț, se duce suliță pe mațe, dar gestul contează, deci nu vociferăm.
Vorbește mult dimineața. De fapt vorbește mult de obicei, e de ajuns să vadă două urechi prin preajmă, nu contează cât sunt de surde sau plecate în alte lumi. Uneori sesizează absenteismul covorbitorilor și atunci o sună pe mamaie.Sunt interesante conversațiile între 2 femei la șapte dimineața. Cel puţin aşa par… când nu înţelegi nimic.
Ne mai vedem abia seara, la masă. Vorbim…de fapt vorbeşte:
– Am fost ieri la doctoriţa de la diabet, e tot aşa… cam de vârsta ta. Povestea că i-a trimis mă-sa un pui de la ţară şi l-a băgat la cuptor şi i-a ieşit tare… (mă priveşte pe sub ochelari: ) Mă gândeam la tine…
Ştiu precis că se gândea că aş fi făcut la fel, aşa că îi răspund:
– Da, mamă, ai dreptate, ar fi trebuit să mă fac doctor de diabet.
– Haha, ce isteaţă eşti ! Eu mă gândeam la pui.
– Ah, puiul ! … Păi puiului i-aş fi dat întâi penele jos.
Înghite restul mâncării cu mârâieli pierdute apropos de caterinca mea ieftină.
Reuşesc să dispar din raza ei vizuală şi mă arunc în baie. După vreun sfert de oră aude apa curgând cu aceeaşi presiune și bate în ușa băii:
„Vrei să te îneci ?”
De fapt e parola pentru “iar consumi un metru cub de apă ?”
Lălăi prima porcărie care-mi vine în cap, să fie sigură că nu i-am auzit parola.
Îmi aşez ustensilele să-mi trag o tură de ceaiul meu de seară – mentă cu lămâie .
“Iar faci acritură de-aia ?” se traduce cu “ştii foarte bine că mie nu-mi place, de ce insişti să-ţi faci numai ţie ceai?”
Şi totuşi… îmi fac. Pentru că MIE îmi place. EU cu MINE ne împăcăm fără să ne gândim atât de mult la alţii.
Fumez. Se aşază lângă mine, la masă, de parcă aşa ar fi normal de când hăul:
– Ufff, ce pute ! Nu laşi tu ţigările astea !… Bagi atâta boală-n oase !…
Atunci de ce stai lângă mine ? Dar ea stă în continuare lângă mine. Şi, eventual, oftează:
– E o grămadă de praf în casa asta… de unde s-o strânge atâta praf, nu ştiu !…
E parola pentru “când mai ştergi şi tu praful ?”, deci răspund în ton:
– Ooof ! Mie-mi spui ? De un’ să fie ?! De la poluare! Înainte erau 3 maşini pe alee, acum sunt peste 30, în curând or să se suprapună în parcare !
Deci parola ei nu şi-a atins scopul, aşa că încearcă alta, la obiect:
– Da, dar ar trebui să mai facem şi noi o curăţenie ca lumea.
Contra-atacul meu merge pe la F4, ca pe tabla de şah:
– Da, dar oricum o să vrei să facem pentru feştanie în martie, timpul trece repede, de ce să ne stresăm aiurea de pe acum ??
Nu ţine mereu. Alteori atacă direct, alto-voce, pe ea n-o ajută nimeni, se chinuie îngrozitor, iar noi o tratăm ca pe o slugă!
Ştiindu-mă mâţă pe unde trec, nu las nimic în urmă şi sunt în stare să las piesele ca la muzeu, vorbesc exact ca pe o tablă de şah:
– De ce faci, mamă ? Arată-mi ce te pun eu să faci sau de ce simţi nevoia să faci atâtea chestii în plus.
Tace. Am dreptate. Iar a folosit pluralul aiurea.
Mulţumesc doar dacă merită să mulţumesc. Pentru tot ce e în plus ţip că ar putea să se odihnească.
Apoi uită şi o luăm de la capăt în parole….
Pe bune, chiar v-ar plăcea să staţi cu mama ?!
:)) Mama mea nu este asa, dar o recunosc pe bunica in vorbele mamei tale si pe mama in raspunsurile tale. :))
De mine e mai usor: eu comand, eu execut, eu bomban ca fac prea multa treaba. :))
și pe urmă o iei de la cap. Ferice de tine ! 🙂
Mama ta te ajută să-ţi dezvolţi virtutea răbdării :))
A mea ar face la fel dacă am locui împreună.
și-atunci de ce mă invidiază atâția oameni ?
Ar putea sta vis-a-vis de mine 😀
=)) asta-i bună, cred că ar face cărări-cărări până la tine !
eu una tot te invidiez! stii tu, capra vecinului e intotdeauna mai grasa… pai daca seara stau sa fac inventar cu ce am de facut a doua zi, dimineata la cafea mai inventariez un pic, stau jumatate de zi in bucatarie, apoi vin 4 guri hamesite (printre care si eu :D) si imi fac iarasi de lucru, plus mormane de firimituri in urma lor, de-mi trece toata pofta de viata?! mai trandavesc, ca sunt din generatia noua ;)) dar asta se vede in “stralucirea” casei… si-atunci sa nu-mi doresc o robotica care sa faca munca mea in schimbul unor inocente sicanale? daca mai pot sa si dispar de-acasa mare parte din zi ducandu-ma la munca e cu atat mai bine: aud mai putin si… mananc bine! plus ca nu mai stau sa ma gandesc cand mananc ce dracu am mai pus in plus sau in minus sau cum de mi-a iesit asa de bine (ca nu iese mereu, deh, n-am varsta :P). si-acum sper sa nu sune nimeni la spitalul 9… o:-)
nu sunăm, îți trimitem o mamă să stea vizavi de tine, văd că ai nevoie :))
Oh, da!!!
eu nu te invidiez! prefer sa fac singura totul prin casa, sa ma zbat cu munti de ghemotoace de praf, sa racai de una singura bucataria de trei ori pe zi, numai sa am liniste!
😀
veezi ? veeezi ? nu zic eu bine ? parcă altfel le râcâi fără cântec… :))