aşa-i când vrei să joci rolul lui Moşu’

De când e clasa a 7-a şi iese târziu, pe beznă, şi văd toţi ciorchinii de golani care se strâng pe la poarta şcolii sau colţurile blocurilor din drum, plus că anul trecut i-au prins pe unii că vindeau etnobotanice prin curtea şcolii şi am mai auzit şi o mămică povestind cum o înghesuia unul de vreo două’jde ani pe o puştoaică de-a 8-a în garduri şi-aia se hlizea prosteşte încântată sau… înfricoşată ? Nu a fost prea clară mămica…

Pfuuu… ce expunere de motive ! staţi aşa, să-mi trag sufletul !
Aşa, deci ideea e că dacă n-o aşteptăm noi din motive de trafic sau pentru că n-am văzut cât e ceasul, ea trebuie să vină glonţ acasă.

Şi-am cumpărat şi noi acum o punguţă de dulciuri pentru că nu poţi să ştii ce se întâmplă mâine, iar pe Moşu l-am văzut făcut afiş pe botul unui avion pe fb…
… şi am ajuns acasă, i-am pus-o mamei în braţe s-o pună bine, pentru că dacă o vede fi-mea mănâncă ciocolată dimineaţă, la prânz şi seara până în ziua de Crăciun, mama a dat din cap absentă că „bine-bine, am înţeles” în timp ce vorbea la telefon şi am zbughit-o înapoi la maşină cu gând să mai scăpăm de nişte cumpărături. Şi cum plecăm noi voioşi, dă fi-mea mesaj că iese mai devreme.

Face Mixu stânga-mprejur pe 4 roţi şi-o luăm către şcoală.
Cobor, văd colegii fetei, ea- nicăieri !
Ţip la Mixu:
– Nu-i ! O iau pe jos!
– Fugi, vin pe partea astalaltă.

O sunam ca nebunii, telefonul ei periodic funcţional era mort.
O sun pe mama să-i aduc aminte de punguţă, mama vorbea la telefon. Şi ţin-te fugă prin grămada de elevi, el călare, eu pe jos, şi colegii ei „săru-mâna, a ieşit printre primii”.
„Pardon-pardon, pârtieeee !” cam aşa m-am strecurat. Mai un alunecat fără antiderapante, mai un băga-mi-aş, iar pardon…
Măi, pentru o amărâtă de punguţă, ziceai că pornise isteria naţională, urmărire ca-n filme, gluga zburătăcind la final de chică, telefoane la care nu răspundea nimeni şi fata mea parcă plecase cu ozn-ul spre casă !

Şi-n faţa blocului ne întâlnim în sfârşit toţi trei.
Răspunde şi mama:
– Aaa, vorbeam la telefon…
– Bravo, vezi că a ieşit mai devreme. În 2 minute suntem acasă.

Gâfâind ca ogarii de cursă, mă apropii de copilă. Ne pupăm cu drag.
– Mami, duceţi-mi şi mie ghiozdanul sus.Merg până la prietena mea şi ne vedem într-o jumătate de oră…
După ce ne-a lăsat singuri, Mixu şi-a lăsat fesul să curgă pe ceafă:
– Adu-mi aminte ! De ce ne-am agitat noi ca nebunii ?
Ridic umerii neputincioasă:
– Cre’ că de la isteria de mâine se trage…