Chestia asta dacă e o boală, în orice caz, e genetică. Am uneori prostul obicei să spun că-mi caut „şurubelniţa” în loc de „pensetă” şi familia înţelege că o şurubelniţă nu are ce căuta în trusa de scule cosmetice în care scormonesc eu nervoasă.
…Să caut „lipiciuri” în loc de „post-it-uri”, „găuritorul” în loc de „perforator” sau să nu-mi găsesc „grebla” atunci când „peria de păr” parcă e înghiţită depământ.
Mi s-a explicat de exagerat de multe ori care este diferenţa între lopată şi cazma, şi cu toate astea de câte ori mi se cere o cazma mi se adaugă în secunda 2: „aia cu vârf mai ascuţit”, ca să fie clar că vin cu ce trebuie….
Unii ar spune că e un simptom de Alzheimer, dar dacă mamaie încă ştie să se întoarcă acasă şi îşi aduce aminte foarte clar şi eficient momentul când trebuie să-şi rezolve foamea, eu spun că e vorba de concentrare. Elevă fiind, am realizat de copil că pot rezolva cele mai grele probleme şi în acelaşi timp pot greşi la detalii mărunte, exerciţii simple cărora nu le dădeam importanţă şi din cauza cărora pierdeam la punctaj. De nervi, a doua oară le dădeam atenţie, dar a treia oară iar mă concentram numai pe ceea ce era important. Încă fac chestia asta, dar de-aia s-au născut pe lume oamenii „my dear Watson”.
Revenind la modul în care încurc lucrurile şi dau alte nume de botez, spuneam că e o boală moştenită. E motivul pentru care înţeleg atunci când se miră mama „ce scumpă e o anghinare” că se referă la depilare inghinală şi ştiu că atunci când soră-mea a avut „diversificare” în acelaşi timp cu bebeluşa de nepoată-mea care avea „dizertaţia”, lucrurile stăteau de fapt invers.
Mergând mai departe, e motivul pentru care ştiu ce fel de „baschete” vrea mamaie şi ce fel de „docomente sicrete” a pus în mâncare, în timp ce Mixu a căutat recent un sfert de ceas „plachia” care stricase televizorul şi-a trebuit să-l lămuresc că mâncarea plată pe care o căuta era “receiverul” de la romtelecom.
Mno… Noi ca noi, dar voi ? Sunteţi ok ? Holmes sau Watson ?
P.S. Draga mea copilă, mami te roagă să-l moşteneşti genetic numai pe tac-tu !
:)) si eu am d-astea :)) dar la mine sunt ceva de genul: pufulete, pune telecomanda pe aragaz! aaaa, frigider! nu, stai, da-mi ca o pun eu pe ala… pe televizor.
:)) join the club
ieri in timp ce masculul ascutea un cutit iar pufuletele vroia in brate la taxu’: lasa-l pe tati sa asculte cutitul si pe urma te ia in brate.
si zici ca nu mai e speranta?
:))
buună replica ! mă, speranţă nu-i, da’ atâta vreme cât suntem conştienţi de treaba asta, eu zic să ne distrăm pe tema asta… Şi uite, pufuletele are ce învăţa prin puterea exemplului :))
Ei, limbajul e doar o conventie comun acceptata si se stie ca nu toata lumea participa la semnarea conventiilor. 🙂
unii se rezumă la gesturi 😀
Eu, când nu-mi găsesc cuvintele nu le înlocuiesc cu altele asemănătoare ci spun simplu – dă-mi/ caut “chestia aia”. Ai mei sunt în clar că chestia se referă la ceva ce-mi trebuie, în funcţie de ceea ce fac, aşa că mă ajută foarte rapid.Ei sunt foarte rapizi în gândire şi analizează situaţia. Câteodată mă întreabă cu obiectul în mână – Cum îi zice la chestia asta pe care o cauţi? … Dar cum la noi în familie Alzheimer-ul este ereditar nu îmi fac probleme pe viitor. Tatăl meu are o vorbă – să vezi ce-o fi peste 5 ani! Având în vedere că cincinalul nu poate aduce decât un grad mai mare de uitare. Nu ţin nici eu minte nume şi feţe decât dacă le văd mai des şi mi se fac prezentările de fiecare dată. Pe de altă parte mi-a fost foarte uşor să-i reţin pe scriitori, actori sau nume de filme şi cărţi.
ai creierul setat pe literatură, se vede că ai ales bine în viaţă :). Pe undeva chiar sunt geloasă când îţi citesc articolele, eşti într-o lume care îmi place, dar apoi îmi iau seama şi realizez că n-aş fi în stare să fac articole ca ale tale 😉
Cât despre cincinal, tatăl tău are dreptate, e bine să nu te culci pe o ureche şi să conştientizezi timpuriu cum te vei descurca. Aş spune că deja mă văd peste 5-10 ani învârtindu-mă ca un (… insert your imagination here… ) într-o căldare când îmi voi căuta papucii de ieşit din casă
Poate e setat creierul pe literatură, poate sunt distrată de felul meu. Eu nu-mi fac, deocamdată probleme, dar s-ar putea să ai dreptate şi să ne învârtim amândouă căutând căldarea şi tot ce-ar mai fi prin ea, în loc de pantofi :)) când mergem afar’ din casă
Eu sunt Watson. Stiu ce spun, nu incurc cuvinte, incerc sa fiu cat mai precisa, stiu unde sunt obiectele si nu pierd cam nimic fara sa fac eforturi mari in aceasta privinta.
Sunt mai deficitara la chestiuni precum facutul mancarii sau sofatul de ex., insa cu limbajul nu am probleme.
nu încurci şi stai precisă ? draga mea, n-ai vrea să îmbătrâneşti cu noi 😀 ?
Eu, ca si Roxana, nu inlocuiesc cuvintele, ci las propozitiile in aer sau sunt atat de vaga incat imi arde ceafa de privirile insistente ale sotului care asteapta lamuriri… Culmea, eram si eu un mic Watson, dar de la o vreme… Ca sa nu mai spun ca la cei 31 de ani ai mei sunt o batrana clasica: ma duc sa fac ceva si pe drum fac altceva, si altceva… apoi cand ma intorc de unde am pornit imi aduc aminte unde plecasem…. Zici ca e de rau?…. 😀
depinde… unde te vezi peste 5 ani ?
Oh, eu habar nu am in ce categorie ma incadrez. De ani de zile comut pe 2-3limbi si inca imi e greu, mai ales ca invat in continuare. Vizualizez obiectul in minte si ii spun altfel.
Bunica are o memorie brici, dar nu cred ca merg in directia ei :))
La varsta ei poate o sa vorbesti un nou dialect, o combinatie intre cele # limbi ;)) Oricum se spune ca asta ar fi secretul unei luciditati prelungite: invatarea continua, deci cred ca stai bine 😉
Semne de Alzheimer? Inhalati macar odata pe zi niste insulina si va reveniti 😀
Eu nu incurc denumirile, dar prefer sa spun “aia” sau “ala” cand sunt nervoasa. Intreb unde este aia si in timp acesta o si caut, fara sa le mai raspund celor care ma intreaba ce este “aia”. :))
Baiatul meu are de mic probleme cu … problemele. Se concentreaza la ceea ce este greu si greseste la chestiile marunte, care par neinsemnate.
credeam că “dă-mi aia” se poate întâmpla numai pe lângă mine. Mamaie e campioană la “aia de lângă aialaltă”.