– Mami, pot să fac şi eu o… mini- petrecere ?
Rămân uitându-mă la ea cam cum se uită mâţa-n… hopaaaa ! am uitat să cumpăr calendar.
– Or să vină doar 7-8 fete…
– Câteeee ????
– Stai, stai liniştită, cumpăr eu tot ce e nevoie pe banii câştigaţi din colinde !
– Hmmmm !
Argumentul e bun, dar sunt oarecum indecisă. Fata mea pune ştampila pisicoasă:
– Ştii că te iubesc !
O, Doamne ! Ai să fii soţia ideală.
Mergem la cumpărături. Dacă tot e aşa pusă pe fapte mari, o las să-şi aleagă ce-i trebuie, eu fac cumpărături separat. Între timp mă sună mama să-i cumpăr un pachet de frişcă, pentru că pachetul pe care tocmai îl prepară devine tot mai lichid sub activitatea mixerului. Şi adaugă „e urgenţă !”.
Las fata printre rafturile de sucuri şi plec spre raionul de frişti.
Întăritor nu, gelatină nu, tiramisu nu… Doamne, nu e frişcă !
Văd o fată care aşeza prin rafturi:
– Nu vă supăraţi, frişcă unde găsesc?
Îmi spune cu un aer necăjit:
– Nu mai avem…
– Cum să n-aveţi frişcă ?!? Imposibil ! Am o urgenţă !
De parcă ar înţelege dilema mea, de om care arăt ca unuia care-i naşte nevasta, aproape că-i dau lacrimile de supărare:
– Îmi pare atât de rău !…
Îmi găsesc copila complet concentrată, calculând mental cam cum şi cât să ia să îi ajungă bănuţii aruncaţi ca la barbut în portofel.
Pune apoi produsele pe banda de la casierie şi delimitează cumpărăturile ei de ale mele „ca să fiu sigură că nu pui ceva în plus pe bonul meu”. Drăcuşorul din mine o bagă la idei:
– Şi dacă nu-ţi ajung banii ?
Se uită la mine pierdută câteva secunde şi scoate delimitarea dintre cumpărături.
– Lasă, că mă ajuţi tu…
– Ce vorbeşti ? Ai spus că te descurci, descurcă-te ! Laşi nădragii amanet, treaba ta, nu te cunosc !
– Maaaami !
– Nu mă lua cu „maaami”, vrei să spună lumea că eşti neam cu mine ?!
Când casiera face totalul, fata respiră uşurată.
Tocmai a scăpat cu bine primei zile de shopping singură în supermarket.
Se vede ca aveti o relatie foarte speciala:D
P.S.: parca ma vad pe mine negociind cu mama:))
o, Doamne ! deci se poate !
Fata nu a pus la socoteala uzura canapelelor si covoarelor pe care o vor face prietenele. Adica asa un fel de chirie 😀
Asta daca vrei sa fii o buna economista 🙂
ahaaa ! ştiam eu că am uitat ceva ! să vezi ce-i fac !!
Da, da – uzura canapelei, dar şi închirierea spaţiului trebuie pusă la socoteală 😉
va să zică am luat o mare țeapă !
:)) S-a descurcat mai mult decat onorabil. Oare ti-am povestit cum a fost cu majoratul baiatului? :))
Nu ştiu unde este comentariul meu? L-am postat ieri… este adevărat că netul merge aiurea! Oricum – ziceam că pe lângă uzura covoarelor, aspiratorului, canapelelor şi chiria pe spaţiu ar fi interesantă o suprataxă de poluare fonică :)) Mă bucur că are prietene 🙂 Este important pentru dezvoltarea ei. Iar poveştile pe care le ai în adolescenţă, la grămadă cu gaşca de fete nu le poţi avea mai târziu.