Ta-ta-ta-taaaaa!
Când am auzit sunetul de trompetă, am luat poziţie de drepţi. Conblogsătenii mei se agitau să cureţe repede armele şi să iasă pe câmpul de scris al luptei. Toată agitaţia lor febrilă vuia ameţitor în jurul meu.
Cu o urmă de nostalgie, am scos tastatura veche, cu care am început să împuşc acum mai bine de un an de zile. Uneori am tras bine, alteori am deviat ţinta şi am tras prin porumb, contează că am fost acolo pe metereze şi unde nu am reuşit să trag, măcar am făcut atmosferă prin tranşee.
Aveam acum o îndoială, în al 12-lea ceas, dacă să mă ascund sub pat sau să mă înrolez în Blogwars şi să ies la luptă.
Apoi am văzut că este o luptă fair-play, un concurs în care după prima probă rămân 10 bloggeri şi până în finală dispar unul câte unul la fiecare etapă, exact ca cei 10 negri mititei. Fireşte, celor care rămân le revine la fiecare etapă câte o soldă (voucher) de 100 de dolari .
Şi-acum, partea interesantă (care a contat 90% în hotărârea mea) : restul combatanţilor rămân pe margine cu posibilitatea de a juriza aceşti 10 negri mititei şi de a câştiga o soldă (voucher) de 100 de dolari în cazul în care flerul lor detectivistic coincide cu cel al clasamentului de luptători.
Decizie finală: La arme !
Succes maxim, Mixy! Sper sa nu ma confunzi cu porumbul, ca e vai si amar de mine :)))
:)) de unde, eu mă gândeam să te jurizez 😀
Mai bine ma impusti in porumbi, poate ma ratezi :))
posesoare de două mâini stângi, am toate șansele, să știi :))
Fluturăm steguleţele pe margine şi-ţi facem galerie! Şi Vienelei la fel!
:)) hai şi tu !
succes, cu banii castigati sa faci cinste:D
iar ??? 8-|
cand ati mai facut cinste?:o
când am câştigat o probă dintr-un concurs astă vară
ai lipsit 😀
Motiv sa faci cinste..:))
Mult succes! Ai grija sa nu pleci niciodata la lupta neechipata corespunzator 😉
ai vreo cască în sensul ăsta ? 😕
Una perfecta pentru asa transee! Pregateste-te sufleteste pentru lupta 🙂
Îţi ţin pumnii strânşi şi voi “chibiţa” de pe margine. Să câştige cel mai bun! Sper să ajungi în ultima rundă 🙂
o-hooo ! mulțumesc, Roxana, dar nu sper atât de departe ! 🙂
Mixy, oare va fi razboi sau doar o chermeza intre prieteni? Nu prea imi vine sa cred ca am putea trage vreodata una in cealalta. Ma mai bate un gand, dar ti-l spun cand se termina concursul. :))
Bafta!
baftă și ție ! sunt cu ochii pe tine ! o să fie distractiv, mă-ndoiesc să fie vreuna dintre noi amatoare de lupte de fete :))