Uneori tehnologia asta care mă face să sar în aer, mă dă cu fundul de pământ. Mă, cum e posibil ca acum o săptămână să crape windowsul în calculator, iau mătura şi ciocanul, fac curat în el, reinstalez drivere şi drăcării trebuincioase, merge strună şi după o săptămână rămâne uitându-se ca boul la mine, nu mai vrea nici la deal nici la vale ?!
Îl bag înspre toate originile lui de când or fi început ele încoace, dau roată să pun mâna pe altceva, nimeresc laptopul, sar ca hiena – zic să mai scriu şi eu ceva acu’ cât am idei, că astea pleacă repede, iar dacă le notez le caut ca nebuna în lista de “to do”, listă care….
‘n gura mă-sii, iar am uitat să transmit indexul de la enel pe site, să te ţii regularizare peste două luni, fuck ! cum dracu’ am uitat ?!
No, bun, şterg indexul că nu-şi mai are sensul şi văd că trebuie să o sun pe asistenta de la ţară s-o programeze pe mamaie la schimbat pansamentul. Da, eu aveam alte idei când am văzut lista, dar hai să sun, şi-asa e târziu.
După ce vorbesc cu tipa care explică şi reexplică de parcă ar vorbi cu mamaie şi nu cu mine, las lista şi mă concentrez pe laptop. Ciu-ciu net. Dă-i pe faţă, dă-i pe dos, deduc după minute întregi de adrenalină pulsând în tâmple că are driver buşit. Las’, că-l fac mâine, poa’ să netuiască şi pe sârmă! Din grămada de cabluri de internet ciufulite pe care ai putea jura că le-a călcat în picioare turma de zimbri îl iau pe unul numai aşa, pentru că e galben, nu pentru că ar fi mai sănătos.
În fine ! Am internet ! Dar nu-mi mai vine să scriu…
Mă fură peisajul navigând şi văd cât e ceasul. O, Doamne ! Păi dacă stau pe internet, uit să iau fata de la şcoală şi şi-aşa e stresată de băieţii cu glugi de la poarta şcolii. Deschid televizorul şi rămân la un documentar. TV-ul meu îşi micşorează imaginea cum mijesc pleoapele miopii, drept care mă dau mai aproape de teveu, mai-mai să-l iau în braţe.
Mă ustură ochii.
Închid tot şi merg în cameră la tata. Se uită la ştiri. La teveul lui sunt numai scene cu marţieni, pentru că toată lumea are moaca verde pe sticla aia .
– Cum naiba poţi să te uiţi la ăştia verzi aşa, tată ?
– Drept e că-ţi trebuie niscai exerciţiu. De fapt exerciţiile le-a făcut mă-ta, pe hârtie, şi mi-a tradus că trebuie să mai vedem oameni verzi, momentan hârâie şi maşina de spălat.
Ies din camera lui şi mai cătrănită decât intrasem. Dau să mă încalţ, să plec la şcoală. Aud frigiderul oprindu-se brusc. Îngheţ.
Nu, te rog ! Măcar nu muri pe tura mea !! Așteaptă să ies din casă !
Şi o zbughesc pe uşă.
zici ca traiesti in zona crepusculara :))
bine că trăiești tu în poienița cu flori ! 😛
Mereu am trait cu convingerea ca doar noi suntem ghinionistii carora le pica toate odata, de ramanem ca in epoca de piatra. Bine ai venit in club, Mixy!!! :))
păi faceți lumină !!! :))
Sunt acelasi leat masinariile voastre de crapa asa, in gasca? 😀
nu chiar, dar când le vine se țin de mână, nu vezi ?
Nu as fi banuit ca esti dezertoare. Dar dupa ideile unora, ar trebui sa avem tehnologie si in fund. Chiar ma mir cum de am supravuietuit atatea milenii fara tehnologie…
și eu mă mir ! îți dai seama, să te lase aparatul de programat necesitățile fiziologice ?!
De-aia o pana de curent e binevenita, sa iti arate cat esti de dependent de tehnologie. Pacat ca nu intelegem din asta decat sa stam calare pe telefoane injurand enel-ul 😀
și dacă tot depindem de ele, n-ar putea să aibă bunul simț să nu mai crape ?!
afuma-l…sa fuga relele :))))
stai să văd dacă mai am tămâie prin casă…
Toate mor pe tura ta pentru ca se pare c-ai capacitati bune de resuscitare :)))
o, da ! umblu cu șurubelnița în buzunarul halatului și cum le prind pe cod roșu, cum mă-nfig în ele !
E sinucidere elctronică în grup acolo la voi :))
electrocasnice EMO :))
Ce-i drept, e drept – sigur s-au vorbit între ele. Păi noi cu atâtea concediii, libere, mers la mare, la munte, la Mamaie… sau în alte părţi şi ele tot acasă muncind într-una ? Păi unde-i corectitudinea, te întreb?? :))
Acum să nu înţelegi din asta decât că : calculatorul meu este varză şi trebuie reinstalat, se restartează ca nebunul de abia apuc să scriu. Am pierdut jumate de articol – când am scris despre Eminescu (pentru că la mine e boală lungă sper să nu fie şi moarte sigură :)) ). Necazul meu este că eu nu mă pricep şi n-am nici şurubelniţă şi sigur vor muri pe tura mea toate electrocasnicele pe care le-avem. Pe de altă parte când mă gândesc la televizorul din camera fetei – asta vede martieni şi e pe verde, dar pe fiica-mea n-o deranjează că e la Timişoara, pe bărbatu-meu care se uita la el – nu-l deranjează că şi aşa face cel puţin două lucruri de-odată şi oricum avem şi-un bec verde pe care îl aprinde că-i relaxantă lumina vernil. Ciudat, pe mine mă duce cu gândul direct la boală, insalubru şi la cartea lui Thomas Mann – Moarte la Veneţia. De ce oare tocmai la cartea asta? Nu ştiu, poate mi se pare că seamănă cu apele pline de molime ….
Faptul că nu eşti singură te încălzeşte? Nici nu credeam :)) Dar eu am încercat, oricum 🙂
o, n-ai idee cât mă încălzește !… 😀
pont: să știi că nu-ți trebuie neapărat șurubelniță, merge și ciocan 😉
de-aia mi-e teamă și mie, să nu le fi apucat cumva o boală lungă, mmmm… mi-e și frică să continui :-S