diplomația problemelor de sănătate

Am abandonat tehnologia în perioada asta, nu mă mai interesează nimic. Dacă tata se descurcă să vadă marțieni la televizor cum vă spuneam acum 3 articole, iar eu deja am 2 luni de când n-am murit fără aparat foto în casă ( aparat al cărui cablu este unic și personal, nu mai are nici un alt aparat cablu ca al lui, să fie clar ! ), mă pot acomoda și cu altele…

 

Uite, în loc de husa de telefon pe care am pierdut-o, ar merge foarte bine un ciorăpel de-al nepotului… Și ca să nu-l las cu șosete desperecheate aș putea să le iau pe amândouă, să am și rezervă de ciorap-husă-telefon…. Bine, bine, dar cu ce trimit băiatul încălțat acasă , că dacă-i dau șosete de la fi-mea,  or să stea ca dresul pe picioarele lui ?!

 

Deci sunt în perioada de acomodare cu apocalipsa electronică din jur. Dar: ar fi frumos din partea mea să nu mai rătăcesc CD-uri de instalare, huse, cabluri, iar apoi să nu mai am nicio amintire în privința lor.

Studiam aseară pe wikipedia simptomele Alzheimer, că dacă pe voi vă distrează pe mine mă cam bagă la idei. Și dacă ar fi vorba numai de mine, dar văd în jur  prieteni, cunoștințe, copleșiți de traiul pe care îl trăim !

 

 

Citez de-acolo:

Evoluția bolii este împărțită în mod convențional în trei faze:

Faza inițială

– pierdere a orientării

– pierderea capacității de a iniția anumite activități

– neadaptare la situații noi și nefamiliare

 

Și-o găsise și pe mama cititul peste umărul meu, suflându-mi în ceafă.

– reacții întârziate și capacitate de memorare încetinită

Aici am înghițit amândouă în sec, și nodul de salivă a căzut cu zgomotul unui lift căzut în gol.

 

– tulburări de judecată, decizii greșite

 

M-am întors vitorioasă către mama:

– A-haaa ! Vezi că trebuie să mă asculți pe mine ?!

Răspunde prompt:

– Cine s-o lăsa pe mâna ta !

 

– dificultăți în utilizarea banilor

– Veeezi ?

Acum câteva zile cât pe ce s-o ia pe casierița de la supermarket în primire, că a pârlit-o cu 1 leu. Adică dacă-i lăsa ea, bine, dar de ce s-o fraierească ? Ce dacă e 1 leu ? Se stârnise zor nevoie, eu – „stai mamă, că e bine!” , ea – “tu nu mai știi tabla înmulțirii fără calculator, cin’ te crede ?” Abia-abia am convins-o că era calculul bun. Și-acum îi aduceam aminte, dar nici mama nu se lăsa:

– Dacă-ți pun un șir de 20 de numere unul sub altul pe hârtie, crezi că ești în stare să calculezi corect ? Cu creionul ?

Am tăcut, mă bate la calcule pe hârtie.

 

– tulburări de dispoziție afectivă, iritabilitate, neliniște

Ne-am uitat una la alta și n-am mai zis nimic.

 

Faza intermediară

– probleme în recunoașterea persoanelor familiare (eu: o, v-aș recunoaște dintr-o mie ! )

– greutăți în a se îmbrăca singur (mama: se pune și când te apleci să te încalți ?)

etc

 

După ce terminăm de citit, mama oftează și  zice:

– Eu cred că și mă-ta mare are ceva, dar doctorii ăștia nu-și mai dau interesul când o văd așa bătrână.

– Și eu cred. Mai ales că a început să amețească des și să cadă din ce în ce mai rău.

 

 

Și am rezolvat celelalte probleme care ne frământau,  punând-o pe mamaie cap de afiș la discuția serii.

(cam ca atunci când cumperi medicamente, dar nu le mai iei, pentru că jumătate din problemă e deja rezolvată în momentul achiziției lor )