Pe vremea când eram noi mai mici, ne tăvăleam pe jos pe covoare persane mari, grele – cu cât mai înflorate și mai grele cu atât mai bine ! – aspirate, așezate peste un linoleum gros. Acum avem gresie care se ciobește și parchet care se umflă sau se strânge. Se cheamă evoluție!
Aveam mobilă țapănă cu tălpi Lady Gaga și cu ciucuri atârnați pe toate butoanele…
În mobilă tronau vitrinele cu bibelouri de porțelan (în speță balerine și animale) așezate pe mileuri… Vai!… Cât am urât mileurile, pentru că erau barometrul după care ștergeam praful, le ridica mama să vadă dacă au rămas desene de praf pe mobilă ! Bine că-ntre timp a apărut feng-shuiu cu lemnele și pietrele lui ! Ah, și cu bețe parfumate, da ….
Musai în fiecare casă o bibliotecă masivă de lățimea unui perete, în dreptul căreia se făceau împrumuturile de cărți! Evoluția ne-a mai deșteptat puțin și am înlocuit biblotecile cu rafturi de pal făcute la comandă sau înșurubate chiar de noi, că suntem românii buni la toate… Și ca să nu se îndoaie palul sub greutatea cărților, mai bine le mai împărțim pe la anticariate… Și ca să păstrăm mobila pe picioare, persoanele peste 75 kg ar fi bine să nu se împiedice pe lângă ea, că n-o schimbăm anul ăsta…
Pe celălalt perete asistam pe vremuri la diferite scene sau peisaje viu colorate pe carpete… în preajma cărora mă cam lua cu claustrofobie… Bine că au apărut spoturile de iluminat!
E bună evoluția asta la ceva?