În zilele noastre copiii nu numai că nu iau bătaie, dar nu sunt certați, li se vorbește pe un ton calm, egal, pedepsele fără desene sau ieșit afară sunt corecte și părinții nu cedează nici în fața lacrimilor de copii, nici a șantajului lor, nici a tăvălitului lor pe jos.
Exceptând cazurile de sifilitici care își snopesc copiii în bătaie sau altele de gen, ne străduim să devenim o societate de părinți perfecți care-și dau palme în baie de nervi , plâng pe unde apucă sau aleargă două ture de bloc – totul ca să nu ridice tonul la copiii lor dragi. Pe de altă parte își aduc întotdeauna aminte să transmită mesaje pozitive către copii și să rămână de neclintit în educația lor. Mamă, ce-mi place de noi !
Aseară am avut parte de o scenă în tramvai, în care o mămică îi făcea educație copilului de 4 ani spunându-i calm că nu-i dă bomboanele. Copilul inițial a început să plângă, apoi ușor-ușor a dat-o în urlete de parcă se rupseseră balamalele iadului.
Firește că oricine înțelege că e copil, ăștia mai au toane și se mai întâmplă să ai parte de astfel de scene în public. În timp ce toată lumea aștepta reacția potolitoare a mamei, copilul urla din ce în ce mai rău și tropăia pe un scaun țipând la mămică: “ești rea! Dă-mi bomboaneleeeee!!!” Mămica îi răspundea calm : “Nu. Îți dau acasă.” într-un tramvai plin, aproximativ 300 de călători.
Nu se întrezărea un final prea curând. O femeie în vârstă n-a mai răbdat isteriei provocate de copil și l-a bătut ușor pe umăr încercând să-l facă atent adresându-i-se:
– Te rog frumos să încetezi…
Dar n-a apucat să-și termine fraza pentru că tigrul de mămică a sărit ca ars, ca Van Damme când nu era zbârcit:
– Ce dați, doamnă așa în copilul meu ??? Are doar 4 ani !!
– N-am dat dragă, doar l-am făcut atent , să se uite la mine și să nu mai țipe.
Plodul s-a oprit din urlet, ascultând. Mămica – atât de calmă până acum – și-a ieșit complet din pepeni:
– Te-ai găsit dumneata să-i faci educație ?!
– Ar fi fost bine să-i dau eu educație, poate n-ar mai fi urlat așa în public. Dă-i o bomboană, uită-te cât de multă lume stresează ! Explică-i acasă, mai ales că nu e chiar atât de mic să nu priceapă.
Coborând scările tramvaiului, mămica încă boscorodea iritată la adresa doamnei “nesimțite” , iar copilul s-a pus iar pe urlat urmând exemplul nervos al mamei.
Vă ascult părerile, apoi vă spun ce i-aș fi făcut fetei mele într-o astfel de situație.
😀
nu am copii, nu stiu ce as fi facut, dar nu cred ca l-as fi lasat sa tipe , sa planga
Eu ii dadeam scurt una peste fund si ridicam tonul corespunzator. Bineinteles ceilalti se uitau urat, ca vezi doamne agresez fata, dar eu cred ca eficienta era mult mai mare.
Chiar am remarcat ca fiica mea se linisteste instant daca o lovesc usor. Deci nu e nevoie sa o bat, ci doar sa o atentionez fizic.
Nici eu nu am copii, dar cred că nici nu i-aş fi dat bomboana )ca să nu înveţe că mă poate manipula), dar nici nu l-aş fi lăsat să urle )ca să streseze lumea). Găseam eu o ameninţare sau o palmă să-l calmez.
eu mi-aș fi dat copilul jos din tramvai, i-aș fi ținut nițică teorie de chibrit, apoi l-aș fi pus să meargă restul drumului pe jos 😀
și aș fi urcat înapoi numai când ar fi fost convins că nu facem circ în public pentru câteva bomboane.
bravo, Mixy…e bine de stiut
hmmm… ce nu-ți convine ? 😕
O faza asemanatoare s-a intamplat la un curs de-l lui fie-miu. A venit un tatic cu un copil care nu voia sa intre la curs (copilasii aveau 5 ani). Plansete, impins copil spre clasa…ala se tinea ca pisica de marginea usii si urla ca lui nu-i place la scoala pentru ca e sambata si vrea in pat. Circ pe culoar ca toti parintii si copiii se uitau cum incerca acel tata sa-si inghesuie cumva copilul in clasa. Fiind mai aproape de mine m-am aplecat la nivelul lui si l-am intrebat de ce plange ca nu-l bate nimeni si l-am intrebat daca doreste o bomboana. A sarit taticul ca ars ca de ce ma bag, ca asa toata lumea cica se pricepe la copiii. I-am zis ca desi am un copil de varsta lui nu ma consider o priceputa in mentalitatea tuturor copiilor insa incerc sa-l ajut sa-l calmez cumva. Oricum nu-i va ajuta cu nimic sa-l faca sa planga pana la isterie pentru ca nu va ajunge la nici un capat de tara. Amandoi erau plini de draci, tatal pentru ca era frustrat de mandria de a vedea cum intra copilul de buna voie in clasa (poate mai avea si alta treaba probabil!), copilul frustrat de incapatanarea parintelui de a-l duce la un curs care efectiv nu-i placea. In final l-a luat de acolo si nu i-am mai vazut din saptmana urmatoare la curs.
Nu ma consider un parinte perfect si poate cateodata sunt prea ingaduitoare (de! mama de baiat) dar cred ca in momentul in care ar fi incercat sa planga pentru ca nu primeste bomboana as fi incercat sa-i explic in prima faza ca trebuie sa luam cina inainte de a lua dulciuri (copilului trebuie sa-i explici de ce…..nu raspuns de genul: “asa vreau eu” sau “pentru ca asa trebuie” ca nu o sa inteleaga veci – noi mai avem faza cu “soldateii”(anticorpii) care daca primesc ce nu trebuie mor si nu mai apara corpul de boli) si daca tot nu s-ar fi potolit i-as fi spus ca-i dau bomboanele dar acasa nu o sa mai aiba nici tableta, nici desene iar jucariile preferate vor pleca singure la mama lor pana a doua zi. In ultima faza cred ca l-as fi dat jos din autobuz pentru ca nu poti sa omori lumea cu tipetele copilului tau.
da, Michelle, am trecut peste etapele enumerate de tine și din acest motiv cred că s-a șifonat Sorina, mai sus.
Pe de altă parte Cuvânta are dreptate când spune că o atenționare poate face bine în cazuri limită, dar te poți trezi cu oprobiul celorlalți…
Ca părinți, se întâmplă să fim depășiți de nervii copiilor. Facem echilibristică pe o frânghie atât de subțire în preajma lor…
bai, Sorina nu s-a sifonat, ai inteles tu TOTAL gresit…era de bine :-P, chiar mi s-a parut super modul in care ai fi actionat…Doamne, greu le e unora sa accepte ca poate omul sa mai gandeasca si de bine despre ei …
obișnuința, dragă; când vine vorba despre reacțiile unui părinte, părerile sunt total diferite 🙂
😛
N-am copii . 😀
As fi facut un compromis- o bomboana. Sau i-as fi atras atentia cu altceva., i-as fi vorbit despre ceva ce-l intereseaza, i-as fi aratat ceva, copiii sunt relativ usor de distras.
Nu l-as fi lasat sa urle ca ce mie nu-mi place nu fac altora, nu?
Sa vezi cand se intampla in avion cu cate-o mama de-aia de prin fundu Egiptului si 4 copii care se urca prima data intr-un zbor de 5 ore.
Iti vine sa te conectezi singur la masca de oxigen ce se lasa numai in caz de urgente
dacă te-ar lăsa și surd masca aia de oxigen, cred că ar fi cu atât mai bine :))
@Hapi: am patit si chestia aia. Cativa au vorbit cu stewardeza si au fost pusi la punct ca misunau aia peste tot si urlau ca posedatii (si aveam drum de 8 ore aproape). Ziceai ca suntem in Furtuna in desert. N-ai ce sa le faci pentru ca asta e gradul de educatie…basca daca mama ii admonesteaza si printre copilasi se afla baieti…mama aia si-o fura acasa de la sot (vai steaua lor ca n-au viata usoara femeile astea)
Stiu….la un moment dat am inceput sa ma urasc eu pe mine ca n-am diazepam in geanta.
Sunt de acord cu Michelle. Explicatiile sunt de baza. Si eu procedez la fel: ajungem acasa, papam (ii spun ceva ce ii lasa gura apa), si apoi bomboane. Daca e nesigur ii promit doua dupa masa! 😀 Dar se intampla sa aiba si ei zile proaste si sa nu mearga nici asa si atunci i-as fi dat si eu o bomboana, tot cu o pedeapsa aplicata – eventual maine nu mai primesti nicio bomboana.
Am avut si eu unele momente in care intram in virtutea inertie in razboi cu baiatul meu si simteam ca daca renunt imi e calcat orgoliul sau ceva 😀 Din fericire nu am zabovit mult in prostie, mai ales pentru ca Mihai mi-a demonstrat ca e mai hotarat decat mine ;)) Dar in niciun caz nu as face mare show in public doar pentru ca am eu frustrarile mele… Si sincer eu zic saru’mana si ma dau la o parte daca cineva are o idee mai buna, mai putin cand mi se aduc critici directe (desi nu prea o patesc dar uneori privirile spun multe… :P), sau atunci cand i se strica programul/alimentatia degeaba! el e cooperant si se trezeste cu multi covrigi in nas! mrrr… dar oboseala de mamica cu doi copii isi spune cuvantul: mananca si nisip daca vrei! :))) 😛
apropo Mixy, nu as aplica metoda ta… lenea e cucoana mare! :))))
hai, mă ! preferi să-ți răcești gura ?…
Da! 😀 Oricum Mihai e genul care se crizeaza doar acasa, afara e o minune de baiat 😛
Eu n-am avut asemenea probleme cu fata mea, în public, cel puţin. Este adevărat că mereu am încercat să-i explic de ce se întâmplă orice. De la explicaţia de ce sunt pomii mai mici când îi vedem în depărtare şi cresc pe măsură ce ne apropiem 🙂 până la de ce e important să mănânci – e bun pentru tine, creşti, te întăreşti, nu te-mbolnăveşti uşor. Iar bomboanele fac carii, strică dinţii, taie pofta de mâncare – iar mâncarea trebuie mâncată pentru motivul 1 – e bună pentru tine, 2 – m-am obosit s-o gătesc 🙂
Dar mă gândesc că am avut ori cel mai cuminte copil de pe faţa pământului, ori a fost o reuşită educaţională – sau ambele. Dar dintre apropiaţii mei sunt copii – exact cum era descris copilul din tramvai. Mă stăpânit cu greu să nu le fac observaţie – până anul ăsta, când n-am mai rezistat. Copiii au reacţionat diferit (fraţi fiind) – băiatul a devenit cooperant, chiar dacă nu i-a convenit pe moment. Fetiţa s-a supărat şi cred că m-a scos pe veci de la suflet. Mamei nu i-a căzut bine, dar…
să știi că și eu bat din pinteni să le spun vreo două !… Abia mă abțin și, mai în glumă, mai în serios, declar undeori că dacă urlăciosul ar fi copilul meu l-aș agăța în cuier 😀
Sau fug. Mi s-a întâmplat să fug din grupuri de mămici cu care îmi plimbam copilul, tocmai pentru că își lăsau copiii “să se dezvolte”, nu tocmai pe gustul meu
N-am copii. Nu stiu cum as fi gestionat o situatie de genul asta, dar imi place sa cred ca nu s-ar fi ajuns la asa ceva. Controlul asupra reactiilor copilului, rasfatul moderat si alte elemente de educatie cred ca trebuiau sa se intample inaintea episodului cu tramvaiul. Un copil nu se comporta asa decat daca ii dai nas in prealabil, zic eu. De-a lungul timpului am observat copii isterici mai degraba in familiile care se straduiesc sa dea o educatie “corecta”, decat in cele care se pricep sa-i puna la punct, chiar si cu o palma la fund.
observația ta e corectă 🙂
Al meu era dresat de acasa. In public nu plangem, nu tipam, nu cerem nimic. Se uita in ochii mei, apoi la lucrul pe care il dorea. Daca ii strangeam usurel mana insemna ca nu voi scoate nici un ban din buzunar, asa ca insistentele nu isi aveau rostul.
Cred că eşti Fecioară 🙂 ca şi mine sau copiii noştri sunt bine educaţi, indiferent de zodia mamelor lor.
am copil. Nu ii dau bomboane. Nu sunt de acord.
Eu as fi coborat, zicand: deranjezi oamenii, ma deranjezi, mergem pe jos.
De cand am plecat din Ro, am invatat ca avem mese pt mancat, iar cand ne saturam, ne ridicam si plecam. Mai avem plimbari unde mergem sa servim o inghetzata. Dar nu mai iesim deloc cu mancare in public, pt ca unii copii sunt pofticiosi, altii chiar nu au acasa si ii punem in situatie penibila, altii sunt alergici si nu stiu ca nu au voie, etc.
Am mai cumparat acadele (pe batz) sa avem la decolat/aterizat.
De obicei, cand plecam undeva, si mai ales la ore cand e obosita/ flamanda, ii iau o mica jucarie/ hartie colorata/carte etc de acasa. Cu asta ii mai distrag atentia cateva minute.
tu eşti de-a mea 🙂
I-as fi dat bomboana si acasa i-as fi tinut predica, dar fara bataie, palme sau amenintari de orice fel. Eu am oroare de asa ceva, pentru ca maica’mea prin modul in care m-a crescut, cu violenta fizica, m-a traumatizat pe viata. Niciodata nu voi ridica mana sa dau in baietelul meu.