Adică nu trebuie să arate la fel fizic, pentru că ar fi o mobilă orbitor de sclipitoare, dar trebuie să se potrivească nevoilor mele, să o pot folosi fără să-mi fie teamă că o pot fărâma, să încapă în cotloanele în care vreau eu să încapă, să intre-n ea tot ce nu gândești cu gândul și peste toate astea dacă e și cât de cât elegantă… e tot ce îmi doresc.
La momentul ăsta îmi doresc să recondiționez patul părinților mei a cărui saltea a împrumutat din formele fizice ale Marelui Canion, numai că nimeni nu se pricepe să remodeleze un lemn vechi, bun, în care să intre o saltea modernă cu termen de garanție 10 luni ani.
Că veni vorba de paturi, să știți că nu e nici o zbârnă să schimbi patul. Înainte, când aveam și eu groapa mea de dormit în pat, mă trezeam frumos, mă întindeam și plecam cu toate oasele mele. În momentul în care a început să mă înțepe câte o lighioană de fier iscată din groapă, am hotărât s-o iau pe Maria.
Când am făcut comanda am explicat că trebuie să susțină multe kilograme, iată dovada scrisă de băieţii de la mobilărie ( scuzaţi mâzgălelile, mouse-ul e dat pe fast forward și mâna mea la fel) :
băieții s-au executat, astfel că am o Mărie foarte dreaptă, frumoasă, încăpătoare și stabilă.
E atât de stabilă și de dreaptă încât dacă mă arunc în ea, risc să mă mulez ca pe o stivă de lemne.
Și să nu vă spun cum mă trezesc dimineața: NU MI SE ÎNDOAIE COLOANA, deci dacă nu mă scol dintr-o bucată, crapă.
M-am pierdut în detalii…
Va să zică unde găsesc meseriaș de făcut pat după…. “asemănarea” părinților mei?
Incearca la ION:))
Iau tot alfabetul de sfinți ? 😀
Sa ai de unde alege:P
:)) :)) :))
Esti dementiala! Stralucitoare, cu coloana faramicioasa, dar spiritul…spiritul ti-e cel mai bun prieten!
O, da ! Eu și cu ăsta facem casă bună împreună 😉
Si eu sunt in cautarea unui alt pat, pentru ca cel in care dormim acum a inceput sa scartaie si nu vreau sa isi imagineze vecinii ca facem prostii toata noaptea. :))
Vrei pat pios ? O Filoftee, ceva ?
Nu patul sa fie pios. Doar sa ii faca pe vecini sa creada ca suntem cuminti si ca tinem posturile. :))
:)) ok, martor tăcut să fie …
:))
Nu stiu pe nimeni sa mai faca mobila la comanda…
:(( nici eu, și nu mă pricep decât să fac gropi !
dai o bere? 😀
:)) nu, că are accize…
O groaza de doamne dar vad ca nimeni nu se prinde ca de fapt gazda noastra se lauda cu grutatea.
ha, ha ! 😛
Tocmai pentru ca suntem niste doamne nu pomenim de funie in casa spanzuratului. :))
Tu cauti un fel de Patul lui Procust? Recomand o saltea Dormeo, poti s-o pui direct pe jos, dupa modelul tatami-ului japonez si coloana iti va fi vesnic recunoscatoare! Ai sa dormi in groapa perfecta, nici eu nu suport salteaua rigida, oricum nu-mi mai indrept acum cocoasele.:)
adică e un tatami moale ? 😀
Nu e moale, e molicica-taricica, taman bunaaa!:)
chiar e super buna dormeo aia , cam scumpa dar merita , se muleaza , pe bune !!!
și restul chenarului de la pat ? ăla de lemn ? nu-mi vine să-l arunc…
Arunca-l! Ia altceva. Cu chenarul de la pat fa niste rafturi suspendate, rame la poze, lopeti la barca….orice dar numai nu te mai chinui. O viata ai! Un proverb italian spune ca in viata conteaza doua lucruri: patul pe care dormi si pantofii pe care-i incalti….nu vei fi niodata odihnit daca aceste doua elemente sunt incomode.
Ca să fac alte minuni de rafturi, tot trebuie tâmplar, crezi că mă pricep ? 🙂
Deştept proverbul !
Doneaza-le la mamaie sa faca araci de vie sau bete de urcat fasolea sau rosiile pe ele. Haidi bre ca le gasesti tu intrebuintare!
:)) Dacă-i spun mamei ce fire practică ai, te ia la mamaie !
Eu iti spun din practica…..cel mai haios bunic statea la Lehliu…deci am si eu o tara la care ma duc cand aterizez in Romania. Sa-ti povestesc de bunicul si inventiile lui?
Chiar te rog. Dacă vrei, putem face şi articol guest-post în care să scrii câte-n lună şi-n stele (contact pe mail) 🙂
Hai ca-i fost tare cu coloana ta! Nu stiu unde iti poti face la comanda asa ceva ca nu mai sunt la curent cu ofertele romanesti dar eu zic sa bantui mai multe magazine de profil sa ai ocazia sa te “arunci” pe mai multe saltele si vezi tu ce-ti convine. Nu cred ca facutul la comanda ar fi mai avantajos decat cumparatul de-a gata. Basca ai “vazut, placut, luat” decat “facut comanda, placut, adus altceva in casa decat comanda initiala, ramas cu coloana in S”. Mi-aduci aminte insa de o excursie la munte unde nu am mai gasit loc la hotel si am gasit o batranica prin gara pe la Sinaia care am zis noi ca-i de incredere si am plecat in gazda. Casa frumoasa, totul curat de sclipea, papuci pentru fiecare vizitator, bai corespunzatoare. Vine batranica si spune: “O sa dormiti ca pruncii, am niste paturi noi, totul mobilierul e nou…sa aveti grija ca daca rupeti platiti” . Noi adulti rezon care nu le aveam cu chestii de-astea pe o noapte stiind ca avem de urcat a doua zi ne-am bagat la culcare. Intradevar totul nou, mirosea inca a lemn scos din atelier dar sora mea cand ne-am asezat in pat ma intrebam daca nu m-am asezat cumva pe banca din gara sau pe dusumea direct. Asta n-ar fi fost nimic daca cearceafurile si fetele de perna n-ar fi fost scrobite(apretate) direct in aracet amestecat cu ciment rapid. Ziceai ca dorm pe ciment cu capul pe o caramida. Ma miram ca patura poate indoi cearceaful care statea pe mine. Dimineata cand m-am sculat a trebuit intai sa-mi cobor picioarele din pat pentru ca si corpul sa vina singur intr-o miscare de balans pe o linie de 90 de grade pe verticala. O prietena dormea direct pe covor cu un pulover sub cap iar alta preferase fotoliul. Baietii din cealata camera mi-au explicat ca nici atunci cand erau in armata la carcera nu fusese mai rau. Nu m-am sters cu prosoapele de la vila (am preferat sa-mi folosesc prosopul de acasa) pentru ca erau prea albe si prea drepte pe batul de la baie. M-am temult ca nu cumva si alea sa fie apretate.
=)) Vai, ce-am râs ! Oare mai foloseşte lumea apretul ? Am păţit-o şi noi, aproape că ne tăiam faţa în perne apretate… A naibii pernă cum o suceai, cum o învârteai, tot dreaptă stătea, iar dantela de pe margine parcă era riglă !…
Cât despre pat, nu salteaua e problema cât chenarul. Îmi doream să-l refolosesc, dar se vede treaba că nu prea am şanse…
Noi ne-am cadorisit înainte de Crăciun cu o saltea cu spumă poliuretanică şmecheră din Dedeman. Foarte comodă şi cică are garanţie 15 ani. Dacă-ţi aduci aminte să mă întrebi după 15 ani, îţi voi spune dacă a rămas la fel de comodă au ba. 😀
Sper ca Marele Canion să nu aibă egalare ! 😀
Ca veni vorba de reconditionat, am vazut la un moment dat pe net niste mobile mai vechi “hand made” pictate si prelucrate (nu de specialisti!!!) aratau mortal! Unicate , evident
Cu putina inspiratie….ies lucruri frumoase
Deci trebuie să mă reprofilez, clar…
Am exact aceiaşi problemă – mă scol dorindu-mi să nu mi se rupă spinarea în două – dar eu mă gândeam că-s de vină eu şi muntele de kg. ce o îmbracă cu nesimţire (pe coloană). Şi eu m-am bucurat când am reuşit să-mi schimb patul. Celelalt era şi mic şi arcurile ieşeau să ne întrebe de sănătate. La început, comparativ cu vechiul pat, era mai bine. Acum însă, cred că ar trebui matlasat sau ar trebui o altă saltea deasupra (am văzut la Dormeo din alea subţiri… deşi nu ştiu cât sunt de eficiente). Am intrat de 3 ori pe acest articol. De fiecare dată aşteptam răspunsul tău la comentariul pe care il postasem numai în gând … 🙂 Ce zici de asta?? Să fie oare patu de vină??
:))) Categoric, draga mea, categoric… Va să zică, tu trebuie să împănezi patul, eu pe Maria mea…