Când ies la cumpărături îmi place să văd mărfurile în tihnă sau… în viteză, funcție de timpul pe care îl am la dispoziție, drept care urăsc stilul de bazar cu care sunt asaltată de unii vânzători. Când mi se înfige cineva în față și-mi spune funcție de IQ: „da! ce-ți dau ?” sau „spuneți ! cu ce vă ajut ?” îmi ia toată pofta de a mai cumpăra ceva. Mi se pare un atac barbar la adresa intimității mele și mai ales a portofelului meu, și cum eu și portofelul meu suntem prieteni la cataramă, firește că mă supăr.
( Ce-avem eu și portofelul de împărțit în particular, sunt problemele noastre pe care nu le discutăm în public, nici măcar azi).
Dacă în schimb sunt întrebată politicos de la distanță, mi-e drag să mai stau. Uneori îmi e atât de drag să scormonesc prin rafturi și pun atâtea întrebări lămuritoare în privința a X aspecte care mi se năzar pe moment, încât Mixu începe să se foiască nerăbdător de pe un picior pe altul și să-mi facă semne destul de neliniștite „hai odată, iei ? ce faci ?” pe care le ignor cu grație inițial, să nu intru în contratimp, apoi ușor-ușor încep să-i fac semne zen de calmare.
Când i se pare că am stat cam mult și vede că nu am cumpărat nimic, îl cuprind remușcările.:
– Cum ? Ai stat atât, ai întrebat atâtea și pleci cu mâna goală ?!
– Da.
Atunci îl cuprinde câte un tsunami de mărinimie și hotărăște să cumpere el ceva, funcție de specificul magazinului, orice fleac cu care să ne spălăm obrazul și să demonstrăm că nu suntem nesimțiți şi am ocupat timpul şi spaţiul oamenilor degeaba.
Mda, baterii văd că nu mai avem, în schimb… iaaaar are fi-mea un stoc de căciuli pe care nu le poartă niciodată !…
Si eu ma simt prost sa intreb, sa tin ocupata vanzatoarea si apoi sa plec cu mana goala..
Asa eram si eu inainte, ca m-a scolit bine Romania, dar de cand traiesc in diaspora mi-am schimbat mentalitatea. Clientul e seful si daca clientul vrea sa probeze 50 de perechi de pantofi dar nu cumpara nici una, asta este, e perogativul lui si nu trebuie sa se simta prost. 😆 Imi amintesc de o prietena aici, cu care m-am dus intr-o zi sa-si caute rochie de revelion si am intrat intr-un boutique exorbitant. S-a uitat vanzatoarea la noi ca aia din Pretty Woman la Julia Roberst. Eu asa mai nesimtita, m-am uitat in sila si la preturi si la vanzatoare, dar prietena s-a simtit prost si nu a vrut sub nici o forma sa plece fara sa cumpere ceva. Si uite asa a iesit de acolo cu o pereche de chiloti tanga la 100 $ bucata. :))) A usturat-o palma cand a platit si nu inteleg de ce a simtit ca trebuie sa-i demonstreze vanzatoarei ceva. Ce anume ? Ca nu suntem niste parjolite adunate de pe strada ?
Cat despre iesitul la cumparaturi in cuplu, eu cu jumatatea, mergem la mall impreuna dar odata ajunsi, apucam drumuri separate si ne mai intalnim la plecare.
:)) 100 $ pe o funie de tanga ?! Draaaace ! I-aș pune în ramă dacă aș da atâția bani :))
Putem face schimb. Eu am casa plina de baterii si o singura caciula. :))
A, am uitat sa specific ca sunt toate consumate… Mai am o baterie de dus defecta si bateria de la ceasul care nu functioneaza de un an. :))
las, că stau cu o căciulă 😀
Eu n-am nici baterii si nici caciuli.
Caciulile le-am lasat pe toate in Ro si adevarul e ca am destule, doua din blana artificiala,tare dragi si….nu m-am mai indurat sa mai dau banii pe una asa ca mi-au inghetat putin urechile dar ce-a fost mai greu a trecut 😉
si o fi rau ca are multe caciulite ? 🙂 ca si eu am…
e rău, că umbli tot cu capul gol 🙂
Şi eu mă simt un pic prost să plec dintr-un magazin cu mâna goală după ce am bătut vânzătoarea la cap, dar, în fond, e dreptul meu şi vina ei că nu are marfă satisfăcătoare.
Baterii nici noi n-avem. De o săptămână trag de bateriile de la aparatul foto să mai facă o poză 🙂
Vai, vai ! Nu e nimeni de acord cu mine ? Dacă mă simt bine într-un magazin, e clar că revin, nu ? De ce trebuie să și cumpăr ?
Pai daca revi doar pentru sueta… ;))
Eu sunt de acord cu tine. Pot să cumpăr sau pot să mă informez, caz în care voi cumpăra atunci când voi avea finanţele necesare. Eu le spun la toţi că sunt doar în trecere, să văd ce au. Dacă ei aleg să se ocupe de mine … o fac pentru că sunt buni comercianţi, chiar dacă nu vând nimic, fac practică. Eu la bibliotecă fac la fel – recomand cărţi, după ce întreb ce gen de lectură preferă. Ei au posibilitatea să le împrumute sau nu, în funcţie de ce preferinţe au. Eu nu simt că mi-am pierdut timpul – este ceea ce sunt plătită să fac.
Așa mi se pare și mie corect; și pe urmă se miră oamenii pe ce-au dat banii … hă-hă !
:)) Nu prea mai imi place sa ma preumblu la cumparaturi, din lipsa de timp, chef si bani. In ultima vreme functionez pe principiul strictul necesar sau punct ochit-punct lovit. Si, totusi, ideea e ca mi-e (sau mi-era) rusine sa ies dintr-un magazin in care am petrecut ceva timp pipaind boarfe sau cerandu-i vanzatoarei pantofi si altele la probat. Drept pentru care nici nu realizam cand ii ceream ceva (orice, eventual care nu-mi trebuia deloc), scoteam banii din portofel si plecam cu o cumparatura pe care ma straduiam s-o marit repede 😀
E bun principiul punct ochit-punct lovit. Te scapă de necazul excesului de cumpărături 😉
Ma simt prost, si daca e ceva care imi place asa si-asa il iau pana la urma… dar daca nu-mi place neam fac ca strutul 😛 Acum mai depinde si de buget, dar nu prea ma orientez spre altfel de maruntisuri. Mi se pare bizar dupa ce o frec pe sume mari sa plec cu cateva baterii 😀
:)) şi mie… explică-i lui Mixu, are o problemă cu spălatul ruşinii 😀
Am raspuns si eu la leapsa cartilor 😀
http://nolimitevolution.blogspot.ro/2013/02/leapsa-cartilor.html
Am văzut, eşti harnic ! Sunt mândră de tine ! 😉
Eu locuiesc intr-un oras mic, cu niste comercianti foarte amabili, nu-si permit sa piarda nici un client.Cand ne vin prietenii de pe litoral nu se mai satura de shooping, chit ca n-au mare oferta dar sunt impresionati de sevire.Si eu patesc uneori asa, cumpar numai sa le rasplatesc amabilitatea si sa nu le vad dezamagirea de a pleca de la ei fara nimic.Noroc ca au multe margelutze si cercei ieftini!:))
🙂 noroc de chilipiruri ! Oooof, trebuie neapărat să facem o lecţie de economisit bani 😉
Pingback: Influenţa educaţiei şi a jobului | Iubesc Viaţa