Mă uit la un băieţel de aproape doi ani , care are hidrocefalie (lichid la creier) şi o tumoră pe creier, astfel că parcă ar mai avea un cap lipit de capul lui. Bietul copil arată monstruos. Stă în braţe la mama lui de parcă ar avea 2 luni, nu doi ani. Nu poate să-şi ţină capul, nu poate sta în fund sau în picioare. Stă ca o legumă în braţele mamei lui.
Deschide gura şi încearcă să scoată nişte sunete gâjâite. Mama apleacă urechea la guriţa lui, şi-apoi îi spune zâmbindu-i cald:
– Vrei iaurt, iubire mică? … Sigur că-ţi dă mami iaurt… Ai răbdare puţin, că imediat îţi dă mami iaurt…
Îi aşează capul cu multă grijă pe mâna stângă şi cu dreapta scotoceşte într-o geantă mare de lângă ea. Îi tremură mâinile. Nu nimereşte iaurtul şi copilul dă semne de nerăbdare răcnind a plâns.
Stă cu copilul în braţe pe treptele spitalului, şi probabil că aşteaptă rezultatele analizelor.
Mă las pe vine să o ajut, şi îndrumată de ea reuşesc să găsesc iaurtul şi o linguriţă.
Îmi mulţumeşte şi încearcă să-şi hrănească copilul, care mai mult dă pe-afară şi plânge decât să mănânce… Femeia îmi explică:
– Are dureri… Nu poate să mănânce de durere…
Ştiu cum e să-ncerci să-i dai ceva, orice, să-i cânţi, să-i vorbeşti, să-l calmezi, să-l plimbi în braţe până la epuizare, până când nu mai simţi că eşti, că ai trecut pe pilot automat şi viaţa nu-ţi mai aparţine…, şi totul pentru ca să poată înghiţi o lingură de mâncare, pentru că nu poate să stea numai în perfuzii…
Mâinile ei încă tremură. O întreb dacă a mâncat ceva astăzi şi-mi răspunde bâlmăjind:
– Nu… nu cred… cred că nu.
O îndemn să caute ceva în geanta ei mare şi să ronţăie, pentru că băiatul ei are nevoie de ea întreagă, nu pe bucăţi. I se umezesc ochii.
…
Poate copiii voştri nu fac toate lucrurile aşa cum v-aţi dori să le facă. Poate că au o personalitate care nu vă place. Poate că nu devin ce aţi vrea voi să devină.
Mulţumiţi-i cerului că măcar îi vedeţi pe picioarele lor.
Salut Mixy.Am descoperit scrierile tare abia ieri si tare m-am bucurat…:-) am citit tot de la cap la coada si imi placi,cum ai scris si ce ai scris.M-ai uns pe suflet,m-ai facut sa rad,sa plang,sa ma emotionez si sa-mi amintesc lucruri uitate.Multumesc frumos 🙂
Îmi face mare plăcere când primesc comentarii (asta înseamnă că nu vorbesc ca televizorul)…
Iar când primesc comentarii ca al tău mă fâstâcesc nevoie mare! :”>
Cand credem ca viata noastra s-a dus naibii si ca “vai ce ghinionist sunt si ce rau imi merge” ar fi bine ne uitam in jurul nostru si cu siguranta vom gasi pe cineva care e mult mai rau batut de soarta…iar daca avem si posibilitatea sa-l si ajutam cu siguranta problemele noastre vor trece neobservate ..
Poti descrie sentimentul pe care l-ai avut cand ai ajutat-o pe acea mama?
Ştiu cum e să-ncerci să-i dai ceva, orice, să-i cânţi, să-i vorbeşti, să-l calmezi – vorbeam din proprie experiență, sentimentul era de deja-vu.
No,Mixy,nu vorbesti ca televizorul.Sunt convinsa ca multi citesc dar lenea este mai mare decat aprecierea…trec,citesc,isi iau portia zilnica de zambet,opinii & co si o taie…ca asa este frumos:-( No, tu da inainte ca o sa fie bine,povestesti de 1000 de ori mai fain decat multi dintre bloggeri 🙂 crede-ma. Si mai apreciez ceva:constanta,nu ne lasi pe uscat 2,3,…10 zile 🙂 Pup si sa devina Mixy MARE MARE MARE
atata ii trebuie, sa ne lase pe uscat, ca ea stie ca n-o mai spala toata apa din Dunare :))
știu mă, Sorina, dar când o și spui tu cu atâta poftă, spălătura capătă proporții astronomice !!…
Aha,am uitat 🙂 …si cand devine Mixy mare mare,trebuie sa dea o bere tuturor cititorilor fideli 🙂
= )) ok, crezi că vă ajunge doar o bere ?!
sigur vrei sa-ti raspund???
de ce, ți-e sete ? 😕
Tu stii ca eu nu pot comenta la postul asta. Eu stiu ca tu stii despre ce vorbesti si numai gandindu-ma mi se pune un nod in gat.
??? I’m out 🙂 mie o bere imi ajunge 🙂
un asa articol imi taie picioarele, mi-e foarte greu sa vad copii suferind.
Mă faci şi să plâng la fel de bine ca atunci când râd. Ai perfectă dreptate! Mamele suferă poate de două orii mai mult durerea copiilor lor.