– Degeaba veniţi la mine, nu se mai dau salariile ! N-avem de unde ! Aţi făcut ceva să ne meargă bine ?!
Toţi angajaţii tac , preocupaţi, cu capul plecat în hârtii. Directorul urlă mai departe, în pragul unui atac de apoplexie:
– Nişte incompetenţi ! Adică în ţara asta nu mai merge chiar nimic-nimic, pe nicio zonă ?!? Păi atunci plecăm acasă şi cu asta-basta!
Ca în filmele cu proşti, ca în toate momentele în care te potriveşti ca nuca în perete, mă abţin greu să nu râd. Mă vede:
– Te umflă râsul?! Tu cum ţi-ai adus aportul la bunăstarea firmei în ultima perioadă?
Să-i spun? Să-i enumăr? Să-i fac rapoarte? Mneah, e absurd…mă hotărăsc şi-i răspund:
– Am făcut economii. Practic am făcut economii atât de rău, încât am poştit capsele cu doamna secretară. Şi pe-alea noi şi pe-alea vechi.
Un zâmbet îi înfloreşte-n colţul gurii în timp ce mă întreabă:
– Cum naiba aţi folosit, măi, capse vechi şi capse noi?
– Păi aşa bine. Funcţie de gradul de respect pe care-l merită instituţia căreia îi prezentăm actele, i-am capsat colţurile hârtiilor cu capse noi sau folosite. Mă bate gâmdul să folosim şi liţă…
Păcat că nu a fost niciunul inconştient să-i spună directorului :
– Păi ne daţi salariile ( care ni se cuvin, dacă tot am f—t buha la dumneata pe moşie ) şi apoi mergem acasă.
ps.
E imbecil. Pe sărăcia ce suflă în Romanela nu prea ştiu ce se vinde ăn afară de mâncare ( ar renunţa oamenii şi la aia, dar nu pot ).
Cretinul !
Se oţăreşte la voi de parcă a-ţi putea pune în cârca clientrului marfa şi să-i şutiţi din buzunar banii pt. marfă.
ăhă! se poate şi mai rău! aud nişte poveşti…
Ai câştigat cutia de scule ?
😀
:)) încă nu, dar te anunţ dacă ies la extragere . Cred că-i pe 24.
Îţi ţin pumnii.
Da, o să vină vremuri mult mai nasoale.
Va fi rău de tot.
Nu stiu sigur daca este de ras sau de plans …. la situatia care este in Romania in momentul de fata e de plans, dar dupa raspunsul si modul in care ai prezentat tu totul e de ras … asa ca sa zicem ca e undeva la mijloc si sa plangem cu un ochi si sa radem cu celalalt ;))
La începutul crizei râdeam la un banc de genul:
Se ia o boabă de cafea, se leagă cu o aţă, şi se scufundă de 2-3 ori în ceaşca cu apă fierbinte. La fiecare 3 cafele se schimbă aţa…
Acum râd şi nu prea. Până la final de criză o să râd ca o hienă constipată.
Off-topic: Felicitări pentru schimbarea la faţă ! Arată bine blogul 😉
Ia pune tu mana si cumpara capse din banii tai, asa cum eu cumpar hartie din banii mei! Si plicuri.
Colegii mei cica mai puneau si benzina in masini 😀
Precis-precis nu suntem colege ?! ;;)
nu ma provocati…eu duc pixuri de acasa ca sa am cu ce scrie si a doua zi nu le mai gasesc ca le-a bagat sefu’ din greseala in buzunar 😀
Nu, ca noi folosim bolduri :))))
Ăsta da, salt înapoi :))
Mie-mi place ca ne dam cu presupusu’ .. 🙂
As vrea sa vad cum ar reactiona 90% din colegele mele de la munca daca ar fi puse in situatia asta … Doaaaaamneeeeee… ca nu poti sa te asezi in genunchi de fata cu toata lumea si sa arati ce s-a prestat pt ultima marire de salar, promovare, etc.. (si aici nu ma refer la rugaciuni.. 😉 )
O singura data am fost pus in situatia asta.. de kko! Am tacut, am intors spatele si am plecat acasa (nu inainte sa imi inchid telefoanele). Lucram la o fabrica de mobila. Cam acelasi speach ca la tine.. am stat si am inghitit pana la replica finala “ce stati si va holbati la mine! Sunt inconjurat numai de prosti si incompetenti!!” .. KKT! ii adusesem cu 2 zile in urma o comanda de peste 400 milioane vechi… In conditiile in care cu o luna in urma comenzile pe TOATA luna erau de vreo 1 miliard jumate!!!
Era joi… sambata si-au luat inima-n dinti si au sunat la maica-mea sa intrebe ce s-a intamplat cu mine! Plecasem si nu am mai dat niciun semn de viata.
L-am sunat si i-am zis ca nu-s nici prost nici incompetent. Da nici la el la munca nu mai vreau sa vin. M-a prostit si m-am intors. Dar nici nu a mai repetat figura alta data. Nu cu mine sau cu ingineru’ sef de fata. Ca ala cand m-a vazut si-a bagat si el picioru’ si a plecat in concediu!!!
Sincer, acum nu cred ca mai am nici curajul si nici inconstienta pe care o aveam atunci la 25 de ani!! Da! Recunosc! SUNT MAI LAS DECAT LA 25 DE ANI!!!
Rectific: acum sunt las! 🙁
Se cheamă experienţă, stai calm, sunt doar etape ale vieţii.
Ce sa mai zic…ma apuca plansul la propriu. Mixy, sper sa nu iti pierzi locul de munca. Cetine, lasa bre supararea ca n-are sens! Tatar mandru ce esti tu! Nu esti las acum ci esti intelept, ai aflat ca pentru a manca trebuie sa muncesti, uneori chiar si in conditii proaste. Asta e evolutie nu e lasitate.
Subscriu 🙂
Vezi? Până şi sfaturile sunt mai înţelepte o dată cu vârsta 🙂
Cetin e un prieten (nou dar drag) de-al nostru. El simte aprig lucrurile astea, desi e destul de matur cat sa fi trecut de angoase. E din specia tatar de Constanta asa ca nah…curge sangele mai repede prin el. 🙂
Repede-nerepede, tot e bine că mai sunt specii cu capul pe umeri în ţara asta 🙂
what theeee? hahahahahah !!! “simte aprig lucrurile” … 😀
“curge mai repede sangele prin el” …. da ce-s dom’le ? Fantana?
n-am mai ras asa de ceva timp! Multumesc Alexandra! (si Mixy bineinteles!)
Păi omu’ are dreptate, u eun colectiv de incompetenţi. Chestia-i că întotdeauna capul e vinovatul numărul unu. Deci a recunoscut că e cel mai mare incompetent. Şi chiar e, nu se conduc aşa oamenii…
La incompetentul şef nu m-am gândit şi ai maaaare dreptate 🙂 Jos pălăria, Javra!
Ce te faci cand te felicita pt competenta, iar apoi iti spune ca-i pare rau da tre sa inchida afacerea ca nu mai e rentabila… cica. Ca produsele tale au obtinut ani la rand trofee “produsul anului” iar acu sunt depasite de concurenta… vezi doamne.
Mi-a venit să spun ce să faci, dar mai bine ne spui tu, că eu uneori nu vorbesc frumos
daca va linisteste cu ceva si in vest europa se zbiara si se urla la angajati mai ales daca ei sunt straini.singura diferenta e ca se dau salariile la timp.restul e la fel de nasol ca si in romania.
Adică nasoi sunt peste tot. Hmmm. Îmbucurător, ce să zic?
Nu ti s-a intamplat sa aduci si de acasa cate ceva? Daca nu, inseamna ca nu ai facut destule pentru binele firmei. :))
Păi uite, mă gândeam să iau exemplu de Shori, cum zice ea mai sus 🙂
Slavă Domnului că la noi s-a schimbat situaţia. Pe vremuri, acum vreo doi directori, toate treburile ce erau de făcut, reparaţiile şi orice ai fi avut nevoie ca material publicitar trebuia să le faci singură sau cu ajutorul soţului, părintelui (care păreau să fie angajaţi ai bibliotecii). Oricum atunci s-a pus bazele voluntariatului la noi în bibliotecă 🙂 Soţul meu a reparat rafturi, scaune, a legat (împreună cu mine) cărţi în timpul nostru liber. Pentru că nu aveam bani, acţiunea mea bilunară “Noi” – club de lectură şi discuţii pe teme culturale – o sponsorizam din banii mei, pregătind prăjituri şi ceai la fiecare întâlnire. Era atât de frumoasă manifestarea în sine încât nu aş fi putut s-o las baltă doar pentru că n-aş fi avut bani. Una dintre membrele clubului locuia în Târgu-Mureş şi venea să-şi vadă mama. Venea de fiecare dată în aşa fel încât să poată ajunge la discuţiile noastre. Spunea că la Târgu-Mureş nu s-a organizat niciodată ceva asemănător. Afişele le desenam eu, pentru că nu era net, imprimantă. Ieşeau bine, am pierdut parte din ele, din păcate. Mi-ar fi plăcut să le am, pentru posteritate 🙂 Prima noastră întâlnire a fost dedicată lui Jules Verne, dar cea mai fulminantă dezbatere a fost cea pro-contra literatura de consum – când am văzut filmul Mătase frantuzească (ecranizarea cărţii Sandrei Brown) şi am discutat despre trend-ul Sandra Brown (noutate la aceea vreme).
În cazul vostru directorul a fost deplasat. Directoarea noastră, când mergeai să-i ceri voie să faci ceva – zicea – Fă, dar să ştii că n-avem bani la buget – aşa că te descurcai 🙂 Am trăit şi vremurile fericite, când, acum, la acţiunile bibliotecii se premiază copiii cu cărţi frumoase, interesante, în vogă. Abia aşteaptă să vină la acţiunile noastre.
Măi, voi sunteţi altfel de oameni. Voi parcă nici nu sunteţi reali. Pe bune, îţi citeam rândurile şi parcă citeam Twilight Zone, parcă oamenii nu mai sunt de mult oameni în viaţa reală, or dau eu numai de specimene, or Bucureştiul ăsta s-a împuţit cumplit…
Dar voi… voi sunteţi ALTCEVA.