Am luat ochelarii să citesc prospectul medicamentului pentru mama (pentru că menirea prospectelor de medicamente este să nu le poată citi niciun bătrân şi să nu le poată desluşi niciun tânăr, pentru că-s unele la care trebuie să faci cursuri de farmacie ca să înţelegi cât de cât unde bate substanţa respectivă ) am citit, am minţit-o pe mama că am înţeles tot ca să mă dau deşteaptă, apoi i-am spus strictul necesar, mi-am aruncat toate trebuincioasele în noua mea geantă mică şi-am plecat la muncă.
Nu v-am spus că mi-am luat geantă mică?!?? Vaaai, nu încape mai nimic în ea, dar momentan sunt foarte încântată că am o geantă în care nu încape mai nimic.
Şi cum zic, mergeam pe drum şi se priponea lumea cu privirile pe mine. Adică de obicei oamenii se uită aleatoriu, la tine, la alţii, ţac, pac, viaţa merge înainte, dar acum mă scanau din cap până-n picioare de parcă aş fi fost la tomograf. M-au luat grijile:
Oare am urdori? (verificat) Nu, nu am. Ceva la gură? (cheked) Nu, nu am. Nasturii bluziţei sunt închişi, decolteul e decent, nu iese nimic pe-afară, murdară nu-s… Tiiiii!… Să vezi că am şliţul desfăcut ! Ia să vedeem… uşurel, pe sub bluzăăăăă…. Nu e, mă! Şi-atunci de ce pana mea se uită ăştia aşa la mine?!
Şi în staţia de tramvai eram privită la fel, şi-n tramvai şi-n autobuz şi iar pe drum… tot aşa, din cap până în picioare, de parcă erau vorbiţi.
Mă, să vezi tu că ăştia se uită aşa la mine pentru că sunt frumoasă!…
Doar m-am gândit aşa şi m-am uflat în pene instantaneu. Astfel gonflată de mândrie, am ajuns la muncă.
– Fatăăăă, ţi-ai pus ochelarii de vedere pe post de bentiţă peste părul ăla ciufulit?!? Baremi dacă puneai de-ăia de soare…
Uf…Colegii ăştia stricători de chef şi invidioşi!
Eram sigura, super sigura !! :))
Erai şi tu pe drum ? 😛
Hai, ca nu a fost chiar rau. Bine ca aveai slitul incheiat… :)) Ma asteptam sa ai prospectul agatat pe undeva. 🙂
Exact la asta m-am gândit şi eu – că atârna prospectul, fâlfâind ca trena miresei, din geanta cea mică :))
Cine-a zis că încape un prospect în ea ?!?
sunt rautaciosi colegii , care-i baiul cu ochelarii ???
păi cică nu-s de soare 🙂
Nimeni nu a inteles ca erai in lupta directa cu soarele, reflectandu-i razele inapoi, ticalos incins de mai :))
nişte ignoranţi, ce să mai !…
Doar atat? Pai eu am defilat toata faleza din Constanta, in plin sezon, cu un bigudiu uitat in varful capului!Si ce frumoasa ma credeam…:)
Ioi, Adelina, eşti de comă! =))
Or fi crezut oamenii că îi vreo antenă de-aia mai sofisticată, cu care prinzi satelitul. ;))
(@Mixy: Ce fain că ai editare, că mâncasem o literă. :-*)
Eu mă gândesc că la ce modă schimbătoare avem, o fi crezut lumea că aşa e moda. Nu m-ar fi mirat să mai văd a doua zi vreo câteva cu un bigudiu, două, aşa de fazon 🙂
@silavarăcald: păi mi-a plăcut la tine sistemul de editare, că eu sunt de fel vitezistă şi mâncătoare de litere, aşadar să fie primit! 🙂
@adelina, mergeam oricum în plin sezon, numai de dragul de a mă plimba pe faleză!
Faza asta nu se perimă niciodată :)) Puteam să jur. Deşi eu am citit-o, copil fiind, pe Otilia Cazimir şi apoi am ascultat şi melodia lui Mihai Constantinescu… Dar tot n-am învăţat nimic. Şi eu păţesc la fel … foarte des :))
Bineînţeles că ăştia cu medicamentelor lor au, probabil, o legătură cu cei de la pensii. Să nu vedem ce luăm, poate luăm ceva greşit şi nu mai trebuie să ne plătească statul pensiile :))
Eu mă cotrobăi după cea de-a treia pereche de ochelari şi nici cu aia nu mai văd mărunţişurile alea.
Ce mă întristează e că de când avem o mare oglindă pe hol, eu plec un dezmăţ continuu. Adică dacă oglinda e acolo, nu trebuie s-o şi analizez, e de-ajuns că există 🙂
puteam sa si jur ca era vorba de prospect,dar nu am nimerit-o 😀
Vai, la tine e bine sa venim cand vrem un club de fete, in care sa ne simtim bine, fara riscul de a fi puse pe peretele de la feisbuc. :)) Am ras cu lacrimi. Si adelina cu bigudiul. O fi o moda noua. Sigur se gasesc invidioase care sa si copieze.
Si eu mai fac din astea (fara sa copiez). Abia la jumatatea drumului imi dau seama ca nu m-am pieptanat, tocmai in ziua in care nu am pieptene in poseta ori dupa infinite cautari ale esarfei imi pun alta, iar pe drum, ma trezesc cu “insotitorii” atarnand dupa mine, din maneca.