După cum v-am mai povestit, mamaie are 80 de ani şi 100 kg. De fapt are mai mult, dar nu vrea să recunoască şi nici să se suie pe cântar.
De când a început vremea rea şi noi n-am mai putut ajunge la ea, a dat la zăpadă de „parcă n-am dat niciodată aşa, măi maică, parcă nu era aşa greu!… Or că am îmbătrânit, or că e mai greu acuma…”. Serile s-a uitat la televizor şi a văzut iat cod galben, iar cod portocaliu… şi a doua zi a luat-o de la capăt.
Şi-a văzut vecinii făcându-şi tunele să ajungă la animale, dar ea a avut ambiţia să ajungă pe asfalt la ele. Şi-a dat zăpada din prima zi, n-a stat ca alţii să aştepte autorităţile. De dureri de oase şi multe altele, când n-a mai putut a mai chemat câte un beţiv din sat, să mai dea şi ăla pe câte o juma’ de ţuică. Când a fost ger a dat cu sare, şi când n-a mai fost sare a dat cu cenuşă.
Se încălzeşte într-o singură cameră, în care şi-a tras tot ce-i trebuie aproape (lada de ceapă e sub pat !).
Şi-abia aşteaptă să mergem la ea, de altfel ne-a promis solemn:
– Când v-oi vedea în curte nu mai pun mâna pe nimic, auzi?! Pe nimic ! Să n-avem discuţii! ….
mamaia mea la fel. are 80 ani, si 60kg. E ultima casa din sat, sat din N. Moldovei. Nu a trecut picior de primar/soldat pe acolo, nici pe vreme buna. Dar mereu a avut grija la zapada. In plus, casa e ferita cu copaci – are dintr-o parte salcami, pe coasta, ca sa… tzina dos. Nu i-a taiat !
de la bătrânii noștri trebuie să învățăm, sunt mai tari decât toate motoarele de căutare 🙂
Am citit cateva din articolele tale in seara asta, si…mi s-a facut atat de dor de mamaie si tataie <3
Ai perfectă dreptate şi la fel şi articolul pe care l-am citit. Asta îmi aduce aminte că am trecut printr-un sat afectat de inundaţii, acum vreo câţiva ani. De fapt, mai bine zis, post inundaţii, când trebuiau curăţate şanţurile şi adâncite, în faţa porţilor oamenilor. Veniseră cei de la armată, tineri slăbuţi şi plăpânzi din mâinile cărora curgea sânge de atâta săpat şi unul din sat “macho” de vreo 35-40 de ani stătea şi se uita la copii, cu sticla în mână şi le dădea indicaţii cât să sape şi unde. M-a enervat la culme, de-mi venea să merg să-i zic vreo două, doar că eram în maşină, care tocmai a primit verdele să plecăm (că până atunci am stat la stop – se circula doar pe un sens). Felicitări mamaiei tale! O femeie şi jumătate!