cum făcea străbunica mea copii

By | 2013-07-02

Nu mai ştiu ce am întrebat-o pe mamaie… de fraţii ei? de tataie? de copiii ei nenăscuţi?  Cert e că-mi spunea că trebuie să mai încerc, ce dacă am avut ghinion cu copiii? Eu îi spuneam să-ncerce ea dacă tot e aşa dornică, s-au mai văzut femei născând la senectute. Ce dacă a făcut 5? Să mai încerce unul!

Şi-mi spune greu, bătrâneşte… cu regret:

– Tre’ să ai cu cine să faci… Cum a avut mămica mea, străbunică-ta.

– Adică? Avea om bun?

– Ah….avea om bun, muncitor. Îi umbla ochii după fuste, da’ era numai inimă pentru familie şi niciodată n-am auzit s-o înjure sau să dea în mămica. Aşa era tătica…un om înalt, frumos, bine-legat. Şi-i plăcea viaţa mult, făi maică, îi plăcea cum îmi place mie, cum îi place mă-tii, cum îţi place ţie şi-o să-i placă şi fetii tale… munca-muncă, da’-i plăcea să cânte şi să joace!… Drept e că îi plăcea şi vecina de vizavi, că se uita mereu sprijinind coatele pe gard înspre curtea ei  şi mămica mereu îi spunea „Nu eşti în gherbele tale, Mitică!”  Şi chiar dacă a iubit-o şi pă vecina şi pă altele, tot a făcut mămica 15 copii, aşa mică şi prăpădită cum era ea! Am rămas doar 11 copii vii, că unu’ a murit de fălcariţă, altu’ de gâlci umflate, altu’ de spojar… şi unu’ de nu mai ştiu ce!

– Când a avut, bre, timp să facă străbunica atâţia copii, dacă bărba-su’ o iubea pe vecina?

– Cum, făi maică? Cu adică, când? Păi la camera lor în care dormeau ei şi cu cel mai mic dintre fraţi în pătuţ, aveau un gemuţ mititel pe care mai trăgeam cu ochiu’ eu  cu frate-meu mai mare, Fane, să vedem ce fac ei acolo, că de obicei era perdeaua trasă. Şi când vedeam perdeaua trasă peste gemuţ şi n-aveam ce vedea, îi spuneam lu’ nen-tu’ Fane:

– Hai, nene, să mergem!…

Şi-ăsta, mare şi prost, cum e bărbaţii:

– De ce, fă, dadă, să mergem?

– Că ne mai vine un frăţior, nene! ‘Ai să mergem acu’!

 

 

0 thoughts on “cum făcea străbunica mea copii

  1. Michisor

    Vaaaaai, ce povestioara! Mi-era dor de mamaita ta!

    Reply
    1. mixy Post author

      Era să zic “ia-o acasă!” :))) Da’, las’, că ne descurcăm noi cu ea :))

      Reply
  2. RMDudu

    No, c-am mai invatat un cuvant: “gherbe” 😀
    Pare-se ca dragostea de viata e ereditara in neamul tau. Felicitari (putin invidioase) 🙂
    Faina povestea.

    Reply
    1. mixy Post author

      Îţi spun sincer, n-am ştiut de gherbe până n-am auzit-o pe mamaie. Mulţam de felicitări. Cresc pipote 😛

      Reply
  3. silavaracald

    Am un prieten actor care tot aşa se mai uită şi la “vecine”. Şi are destule, că stă la bloc. Peste toate astea însă, pe nevastă-sa chiar o iubeşte şi o drăgăleşte când prinde prilejul
    Îmi povestea că stătea odată cu ea în pat, mai vorbind, mai râzâd, mai făcând cine ştie ce, iar fi-sa mai mică (să tot fi avut vreo 7 ani pe-atunci) asculta la gaura cheii. Când i s-a părut ei că se întâmplă ceva suspect acolo, a dat fuga într-un suflet la bunică-sa, la bucătărie, şi a chemat-o să rezolve situaţia:
    -Ha, bre mameie, că ăştia se secsează acolo şi îmi fac vreun frăţior! Intră peste ei şi scoate-i de-acolo, că n-am chef să-l văd pe ăla că-mi ia jucăriile şi mi le strică…
    Aşa că să n-avem cumva impresia că ăia micii nu ştiu ce facem noi când “tragem perdeaua”. 😀

    Reply
    1. RMDudu

      Stiu astia micii cate ceva, dar bine ca nu stiu chiar tot 😀
      Hmmm… ce fetita egocentrica 😉

      Reply
      1. mixy Post author

        Fetiţa e fire practică, realistă. Dacă ne-ar fi prins junioarea, ar fi zis la fel.

        Reply
  4. adelinailiescu

    De, maica, pe vremea noastra se facea dragoste mai cu perdea, nu ca acu, in vazu’ lumii…:))
    Sa fi lucrat eu atunci in maternitate si sa fi fost platita in acord global, ca avere faceam! desi tare mi-e ca nu la maternitate aterizau berzele ci tot dupa perdea.:))

    Reply
  5. laura M

    :)) degeaba se documenta mamaie de mica cum stau lucrurile pentru ca tot nu a stiut ce facea ruda voastra din strainatate dupa care a baut ea bere. :))

    Reply
          1. laura M

            pe vremea lor nu erau d` alea?

          2. mixy Post author

            good question.
            Nu ştiu, dar am auzit o grămadă de babe care-au făcut o puzderie de copii şi care au susţinut n-au fost sărutate niciodată

          3. RMDudu

            Cred ca minteau. Multe babe sunt bigote (chestie de “trend” la vremea lor), asa ca nu vor admite in ruptul capului vreo “apucatura” mai carnala, pentru ca “le-ar fi batut Al-De-Sus”. Dat fiind ca au ajuns la varste apreciabile, e clar ca sus-numitu’ nu le-a dat nici macar un bobarnac, ergo sunt aproape la fel de imaculate ca Sfanta Fecioara, numai ca ele au fost obligate sa “suporte” carnalitatea barbatului (evident mort la momentul infoierii lor in pene) de dragul propasirii neamului/poporului/speciei. Odata atinsa cota de reproducere, ele s-au dedicat total cresterii plozilor si tensiunii arteriale a masculului care le-a impregnat.
            Atat despre babe bigote. Din pacate nu toate sunt ca mamaia ta 😀
            A, era sa uit: erau foaaarte multe “de-alea” pe vremuri… da’ pe-atunci se laudau mai putini ghertoi cu performantele lor, asa ca aspectul asta mai picant nu era atat de pub(l)ic 😀

          4. mixy Post author

            Mamaie e excepţia care confirmă regula…
            Eu rămân la ideea mea, sunt prea senine când povestesc chestii d-astea.

  6. Vienela

    Nu am avut noroc de prea multe bunici si strabunici, asa ca habar nu am cum faceau ele copii. Nici prin cap nu mi-ar fi trecut sa ii spionez pe ai mei. Imi era rusine si sa ma uit la tv cand se sarutau actorii. :))))

    Reply
  7. Javra

    Ştiu pe cineva care în copilărie vedea cum un băiat
    sărută o fată, credea că o muşcă de nas…

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *