Părinţii trimit copilul la culcare pentru că vor să vadă ceva cu bulină roşie împreună, un film interzis copiilor sub 12 ani de exemplu.
– Cutărică, hai, du-te la culcare!
Copilul pune coada între vine şi pleacă pleoştit, dar docil, către dormitor:
– Da, mamă! Da, tată!
Hai, lasă-mă! Pe bune ?!
Ăştia care născocesc astfel de dialoguri n-au avut copii sau au avut dar n-au stat cu ei pe-acasă. Zic din experienţă. Eu mergeam la culcare când îmi spuneau ai mei, dar asta pentru că pe vremea aia nu se punea preţ pe personalitatea şi dorinţele copilului. Erai copil, aveai datoria să asculţi şi să faci întocmai. Acum însă, ora de culcare se negociază la sânge. Îmi aduc aminte că de multe ori când o trimiteam pe fi-mea la culcare începea să spună NU!
Atunci începeau promisiunile: Hai că-ţi zic povestea... NU! Hai că mâine mergem la…. NU!
După care ameninţările, îi luam toate pluşurile din pat la rând: Îl arunc pe bebe din pat! Nuu! Atunci pe Pufy! Nuuuu! Îl bat pe Pijămălosu’ !
Ca o mamă rănită în sălbăticie, îl lua supărată pe Pijămălosu sub aripa şi pătura ei protectoare.
Acelaşi lucru îl fac copiii soră-mii când vine vorba de nani, mai rar copil stors de energie ca să accepte din prima.
Ca să stea copiii cuminţi la nani s-au născocit personaje de genul lui Baubau.
Antidotul e Înger, Îngeraşul meu.
Ai incercat cu “Bau-Bau, Ingerasul meu”?
La voi merge ?!?
Da 😀
E-n versuri sau…?
Versuri albe.
Conceptual, combinam “sa vezi cat de obosit o sa fii maine” ( “Bau-Bau” ) cu “o sa te trezesti mai devreme si o sa ai timp sa te joci toata ziua” ( “Ingerasul” ).
Altfel, la nivel teologic ne da lectii 😛
Oricum, eu nu trimit copilu’ la culcare pentru ca vreau sa vad ceva cu bulina… Avand in vedere aluziile repetate la frati/surori…
Mă, ce oameni! N-ar face ei plăcerea copilului! (frăţiori, surioare…)
Eu as incerca o varianta moderna: nu vrei sa dormi? stai ca vine guvernul si-ti taie alocatia, nu mai pupi bomboane pan’ la majorat!:)Sau: te parasc la FMI si platest datorii pana la adanci batraneti…:)
Nepotului meu – la 3 ani ai lui – dacă-i spun că i se taie alocaţia, i se rupe, în sensul că are tati bani, de-aia merge la muncă
Haidi, mai! Voi nu stiti sa negociati! :))) “Nu te duci la culcare, fara televizor/iesiri cu prietenii/something o saptamana!” Sec… Si chiar pus in aplicare. Dupa doua faze de genul asta, se duc la culcare singuri. 😀
După 3 săptămâni fără net+tv+prieteni+etc m-a întrebat fata mea:
“Insişti aşa, în războiul nervilor?”
adica tu ti-ai pedepsit mandrete de fata 3 SAPTAMANI? :-O
da. nu acum.
Eu am fost aşa cum spui. Fiica mea însă dormea singură de la ora 9 maxim 10 fără să o pună nimeni în pat. Când eram la prieteni, în vizită, ne spunea – nu stăm mult că eu trebuie să dorm :)) Aşa că … la noi se împărţeau pijamalele rapid. Nici n-aş fi avut cu ce s-o şantajez, că n-a avut nici un animăluţ de pluş, preferat.
Uau! Copii d-ăştia, tot să faci !
Exista asa copii?? :)) Sa-ti traiasca!
Adică Bau-baul ăla bărbos de la patriarhie care recită înger îngerașul și șantajează guvernele ca să i se dea o parte din buget cât mai mare ca să facă catedrala prostirii neamului în detrimentul bugetelor sănătății și a educației ?
Pt. că poporul tre să fie cât mai prost și bolnav, ca să fie cât mai milog dup-aia.
Nu ştiu câtă vină are baubaul ăla… mai ales că el măcar e pe teren fertil.
Uită-te la subiectele de examenele de anul ăsta, că eu deja văd o gaşcă luciferiană-n spate.
Daca ei in modul afirmatia “că pe vremea aia nu se punea preţ pe personalitatea şi dorinţele copilulu” s-ar putea sa ai impresia ca a avut loc o reparatie morala in educarea copiilor. Mda eu nu prea cred. Se pierde prea multa energie si se consuma mult prea multi nervi cu explicarea unor reguli elementare la varste la care copii nu prea le inteleg. In abstract le-or intelege bietii de ei, dar lipsa discernamantului si a constientizarii urmarilor produc adevarate catastrofe cand e vorba sa puna in aplicare ce au inteles (si, eventual, nu au uitat de la mana pan’ la gura). Militaria e si ea buna in doze adecvate. Iar doza 0 (sau aproape zero) nu e nicidecum adecvata. Prea am devenit cobaii copiilor (ne verifica limitele cu un sadism nemaintalnit).
De acord că suntem cobaii lor. Nu-ţi mai spun cât sunt de acord că ne verifică limitele, parcă eşti în permanenţă la evaluarea funcţiei de părinte!
Propun pe post de Baubau, Diribaul. A se vedea DEX-ul: fig. muncă grea, silnică, în construcţii sau la terasamente.
N-au somn, au energie în exces? O “plimbare” cu mopul prin toată casa sau un frecat de faianţă, chiuvetă, cadă etc. o să le taie subit cheful de televizor sau computer.
Verificat! Funcţionează! :))
Trebuie să mai pun faianţă 😀
:)))) Da, este cea mai buna solutie. Verificata si de mine. Chiar si acum, ca e mare, daca il pun seara la vreo treaba, il ia somnul instantaneu. Daca nu are nimic de facut, se poate juca toata noaptea la computer, ca somnul il ocoleste. :)))
Cand era mic plangea ca pierde prea mult timp dormind si ii ramane prea putin pentru joaca. Nu cred ca s-a schimbat ceva in gandirea lui. :)))
rostesc de cateva ori pe zi am o nepotica tare neascultatoare
“Pijămălosu” ma?de unde atata imaginatie pentru astfel de nume?fata mea nici nu se duce la culcare atunci cand ar trebui si nici nu poti sa o pedepsesti cu ceva pentru ca are o personalitate “unicat” as spune.orice pedeapsa o accepta fara niciun comentariu.
Aşa acceptă asta, de mi se ia.
Da, pijămălosu, că e un ursuleţ care parcă e îmbrăcat în pijamale 🙂
:)) eu am doi, de doua feluri: pumpkina, care nu se duce la culcare decat dupa ce ma calca bine pe nervi, pana incep sa-mi falfaie niste vene pe tample si-mi creste tensiunea, si pufulete, care mai nou a inceput si el sa spuna ca nu vrea la nani, dar adoarme in 2 minute dupa ce-l las in camera 🙂
pumpkina nu dormea la pranz decat tot asa, dupa ce ma chinuia ca pe hotii de cai, iar de la un an jumate-doi n-a mai vrut pur si simplu sa doarma deloc ziua, pufu doarme cate 3 ore la pranz, fara comentarii.
am avut noroc, ca altfel eram la balamuc deja, daca si asta micu’ semana cu sor-sa.
La somnul de prânz am renunţat pe la 3 ani. Nu de alta, dar aştepta să adorm eu şi-apoi se dădea jos din pat
Pffff, cat ii mai chinuiam pe ai mei cu somnul la pranz, iar acum nu stiu cum sa mai recuperez.