la mare, la soare – cu nori grei

A treia zi ne-am instalat pe plajă voioşi nevoie mare şi după ce ne-am aşezat câte şi mai câte pe lângă noi ca nişte bucureşteni nomazi ce suntem, ne-am tras câte o cafeluţă la barul (ghereta) din spatele nostru. Când am terminat cafeluţa s-a înnorat. Mixu a intrat în apă şi înainta liniştit câtre geamandură. A început ploaia, dar el dacă avea şapca în cap şi nu simţea că plouă, cum nu simţea nici că e singurul om aflat în mare pe această plajă.

În timp ce eu şi fi-mea strângeam de mama focului tot ce împrăştiasem pe plajă până atunci, Mixu îşi vedea liniştit de înaintarea în Marea Neagră.

Şi dăi şi luptă neicuşorule cu toate alea până la maşină!!

Între timp se întoarce şi Mixu cu faţa către mal. Bucuroase că în sfârşit ne vede, ne apucă pe amândouă o semnalizare cimpanzeică :

– Băăăi! Treci înapoi că plouă! …

Face semn că pricepe. De pe plaja goală, eu şi fi-mea ne luăm nisipul de pe tălpi ca să dârdâim regulamentar în maşină.

Vine şi el, urcă cu tot frigul în maşină. Maţele lui scot un zgomot chinuit, prelung. Fireşte, nu pierd ocazia să râd:

– Te-a luat stomacul?

Tace serios. În ochii lui citesc îngrijorarea, va să zică nu e o simplă durere, chiar l-a luat.

Mergem spre faleză, privim ploaia . Mie îmi vine miros de gogoşi. Adulmec cu nasul în aer să localizez gogoşeria în timp ce Mixu spune la 2 minute că miroase a hamsie şi vrea neapărat hamsii cu mălai şi usturoi. Transpiră abundent, chinuit de durerea de stomac. La un moment dat nu mai rabdă şi o ia la goană spre maşină în timp ce ţipă la noi:

– Aşteptaţi-mă aici, mă duc să caut un wc !

Ne umflă râsul, dar ştiţi că nu e bine să râzi de răul altuia…. mă iau nişte junghiuri şi mă crispez instantaneu. Mi se pare imposibil să mă ia şi pe mine la un timp atât de scurt şi cu toate astea se întâmplă.  Junioarea ciripeşte veselă câte-n lună şi-n stele, în timp ce eu rânjesc crispat la ea ca guvizii prăjiţi din vitrină.

Reapare Mixu mult mai transpirat decât la plecare şi ne spune pe geam, din mersul maşinii:

– N-am găsit wc pe-o rază de 5 km, îţi vine să crezi? Dacă-i mare pentru pişare, nu contează când te-apucă o căcare! Aşa că…Mă duc să caut boscheţi liberi.

Dispare fără să aştepte răspunsul nostru, iar eu mă ţin de obraji să nu râd.  Mă gândesc că undeva printre geamantane cred că am un plic de smecta, şi calculez după masa corporală a fiecăruia că Mixu trebuie să ia 85% din plic, iar eu restul. Eh, poate nici chiar aşa, dar îmi place să cred că sunt subţirică şi că nu pot calcula în concediu regula de trei simplă.

Revine Mixu un pic mai calm. Nu-mi vine să cred:

– Aşa repede ai găsit boscheţi??

– Nu, dar mi-a trecut de când mă plimb cu maşina.

Se dă jos şi reuşesc să reperez ghereta de gogoşi:

– Aha! Uite-acolo are gogoşi!

Mixu are încă problema hamsiei:

– Cu mălai şi usturoi?

– Gogoşi cu mălai şi usturoi?!?

-Ah, pardon! De gogoşi ziceai!…

Ne luăm gogoşi şi mergem la hamsii. În Eforie Sud se pare că lipseşte cu desăvârşire mălaiul, pentru că nu găsim decât hamsii cu făină. Îşi ia o porţie din care gust şi-mi vine să scuip peştii ca pe gloanţe. Sunt moi şi nasoi.

Mănâncă în silă câteva guri după care se ridică de la masă şi pleacă spre presupusul wc al localului. Revine transpirat, bâţâindu-se crispat:

– Hai repede să plecăm, că dau în dizenterie şi în wc-ul împuţit de aici doarme un boschetar.

Pierdem apoi ziua la vila prietenilor unde ne-am cazat. Au aceeaşi problemă: presiunea foarte slabă a apei şi lipsa gazelor. Cât despre clienţi, le merge din ce în ce mai prost şi au renunţat la concubinajul cu turistinfo pentru că rezervau şi primeau o grămadă de ţepe. Le-am propus să meargă numai pe metoda avansului, altfel sunt o groază de oameni pe care nu reuşeşti să-i responsabilizezi dacă nu-i ustură la buzunar.

De groaza faptului că wc-ul e atât de lipit de camera în care dormim şi nu vrem să murim prin asfixiere, scăpăm miraculos de durerile facerii şi eu şi Mixu şi trecem pe “tratament “cu piersici.

Dispar în cameră, îmi iau o carte în braţe şi mă bag în aşternut aproape plecăind de mulţumire: ploaia răpăie uşor în piscina din curte, cartea e bună, patul perfect.

După ce termin prima pagină mă strigă si fata şi ta-su că nu cobor jos să stau cu ei?! Că e aşa plăcut afară… Şi Mixu trebuie să-şi ia revanşa de la ultima bătaie pe care şi-a luat-o la table. Ies pe geam şi le spun că nu, nu vreau. Îmi aruncă nişte priviri de câini oropsiţi astfel că bombăn “fericită”: ok, fie!!

Îmi caut puloverul să cobor jos. Nu-i. Mă uit iar pe geam. Fireşte, singurul pulover care îmi place mie, îi place şi fie-mii: şi-acum e pe ea.

Cobor înfăşurată cu un prosop pe umeri, aşez tablele nervoasă şi dau cu zarul. Îmi ia o linie, două, îi dau un marţi, mai ia o linie – are partidă.

Iar iau o linie, el îmi ia trei – are partidă.

Apare mama prietenilor, femeie gospodină, la locul ei,  sărită binişor de 70 de ani:

– Iaaaa te uită, ce bine dă Mixy cu zarul!

Felul  în care o spune mă face să mă simt prost, de parcă nu s-au mai pomenit femei care să joace table.

Îmi mai ia Mixu o partidă şi urc sus în cameră. Peste o jumătate de oră îmi sare ţandăra că mi-a luat perna, că n-aveam cum să dorm eu 2 nopţi pe perna asta moale şi fleşcăită!!

– Aşa rău te deranjează că ai luat bătaie la table?

– Ufff!… Nu, dar cartea aia chiar e mişto.

Şi afară plouă- plouă….