pauza de doamne

Am senzaţia că la concursul pentru trusa de ajutor de la Clinica de Bere Terapia, toată lumea o să povestească cum a stat în 4 labe în adolescenţă şi s-a răstit pe la rădăcinile copacilor după câteva beri, dar eu, ca om serios ce mă simt, o să transpun aici o scriere beretristică reală şi recentă, din anul de graţie 2013.

Ne-am adunat toată familia la masă aşa cum îi place mamei, de se satură privindu-ne şi nu-i mai arde să mai mănânce nimic.

Terminăm de mâncat felul 1, 2, 3 şi alte 3 adiacente (aşa găteşte mama )şi ne punem la poveşti. Copiii soră-mii, fiind mai mici,  se jucau pe sub masă, fi-mea pe deasupra mesei, ca oamenii mari.

După o vreme, nu ştiu ce ne vine şi intru cu soră-mea în bucătărie, acolo unde dragii de soţiori îşi trăseseră câte-o bericioaică şi stăteau concentraţi pe o partidă de table, adică se băteau cuminţi, în linişte, de nu ştiai care are mai multe partide luate.

Fără să ne mai întrebăm una pe alta dacă vrem sau nu, ne tragem şi noi repede o cutie de table în faţă de partea cealaltă a mesei, cu câte o bere lângă noi . Ăştia, crispaţi şi grijulii, cum sunt bărbaţii:

– Păi, domne… şi cine conduce?

– Voi !

Dacă au văzut că noi chiar dăm cep berilor noastre, au dat-o pe suc şi pe mărar, să nu mai miroasă-n gură. De, noi aveam prioritate pentru că eram acasă la părinţii noştri, nu la ai lor!

(Tata dacă ne vede cu câte o bere în faţă, e foarte bucuros că n-am ieşit băieţi, că atunci cu siguranţă am fi fost pilangii serioşi, dar aşa suntem doar fete de gaşcă…  )

Şi-am început noi uşurel şi în linişte până am terminat prima linie la table şi primul sfert din dozele de bere, după care uşor-uşor am început să prindem grai:

– N-ai curaj să baţi aici!…

– Fugi, băăăă!…Ce-mi trebuie acolo? Doi-patru… şapte! Cine nu dă şapte?!

– Ţeapăăăă!… Stai pe bară. N-ai unde să intri, nu te mai uita, dă zarul! Poartă-n casă! Ia un ziar şi mai stai!

 

După ce ne-am făcut rodajul vreo 2 partide, umbla zarul singur şi noi mai abitir trăncăneam şi ce-i drept beam cam în viteză: de drag că ne jucăm ca în copilărie, că nu mai avem griji, nu mai suntem mămici, nu mai suntem doamne, că ne simţim bine…. Ăştia se mai uitau la noi din când în când pe sub sprâncene sau cu privirea aia periferică ce cuprinde câte un ţărm întreg de femei la plajă, dar nu spuneau nici „pâs”.

Şi hahaha şi nu ştiu ce şi ştiţi cum e vorba: primul pahar te arde, al doilea îţi dă putere, iar al treilea îţi dă aripi. Ei bine, închipuiţi-vă că noi acum ajunseserăm pe la al 4-lea stadiu, necuprins în vorba asta, când a intrat nepotu’ şi-a zis despre sor-sa:

– Mami, ched că asta mică a făcut caca!

Ne-a luat piuitul. Am bîţâit uşor din picioare, dar parcă n-aveam încredere. Ne-am uitat una la alta şi după priviri, cred că aveam acelaşi gând în cap, imposibil să fi avut vreuna dintre noi mai mult de un gând. Aia mică adulmeca dozele de bere şi lingea pe marginea lor.

Se făcuse linişte şi băieţii chiar se opriseră din partida lor curioşi probabil să vadă care dintre noi va reuşi să se ridice de pe scaun,timp în care mă gândeam că mama ar face bine să vină din sufragerie şi să-şi îndeplinească atribuţiile de bunică  şi asta cât mai curând. A venit în schimb fi-mea şi a aruncat o ocheadă în pampersul nepoatei:

– Nuuuu! Alarmă falsă.

Aş fi pupat-o pe fi-mea dacă n-ar fi fost la distanţa aia de la scaun până la ea.

 

Fireşte, pe urmă ni s-a luat să mai fim “fete de gaşcă” şi i-am cerut fetei să ne pună şi nouă nişte suc d-ăla de-al ei, că dacă o apuca vreo treabă mare pe nepoată şi ne făceam de basm?!?