la tobogane

Ca să mergi într-un parc de distracţii acvatice,  rentează să mergi în cursul săptămânii, ca să fii sigur că salvezi aproape jumătate din banii din portofel. E adevărat că sacrifici o zi de concediu sau de neproductivitate freelancerească, dar de dragul distracţiei merită. Reducerile nu se aplică pensionarilor, lucru care a dezumflat-o pe mama, dar dacă înţeleg să ţi se facă reducere pensionărească la un film, nu înţeleg de ce ţi-ar face când abia urci scările până la tobogane, faci apoplexie dacă e un tobogan întunecos gen burlan şi de fapt nici să stai pe curul tău la soare nu ai voie, necum alte distracţii.

 

Ca să mergi într-un parc de distracţii acvatice gen divertiland, trebuie să iei în calcul tot familionul care ar vrea să meargă, dar jumătatea masculină renunţă din prea multă comoditate. Dacă de obicei e greu sa te acomodezi când mergi cu un cuplu sau cu prieteni în deplasare, la distracţie , pentru că nu sunteţi de comun acord cu ora trezirii, localul de haleală sau alte trăsnăi, închipuiţi-vă că se întâmplă să fie în dezacord membrii unei familii! Deh! S-au dus vremurile când familie aveau un cappo di tutti capi care să decidă everything, acum lăsăm oamenii să-şi dezvolte propriile personalităţi şi uite ce riscuri implică  !…

 

Dar să lăsăm generalităţile şi sfaturile pentru că oricum şi voi şi eu suntem nişte super-bă, dar super!  , trebuie să vă mai spun că atunci când mergi într-un parc de distracţii acvatice trebuie să fii o fire aventurieră, să te descurci la faţa locului şi să te accepţi imprevizibilul.

Sau fatalitatea:

În timp ce car colacul dublu în spate pe aleea care duce spre scara unui tobogan, o ţin pe fata mea de vorbă, iar ea dă un picior în singurul buştean căzut pe marginea dreaptă a aleii. Se uită înapoi ţopăind de durere în piciorul zdravăn şi printre aoleli exclamă mirată:

– Eu am dărâmat ăsta?! Aşa tare sunt??

Înainte să-i şterg de pe chip măreţia unei astfel de reuşite, mă umfă râsul cu simţ de răpundere şi merg şi râd şi merg şi râd şi ea şchioapătă amuzată în urma mea şi vine o pală de vânt care mă dă un pic grămadă , colacul o pocneşte uşurel pe fi-mea, dar îndeajuns cât  s-o facă să calce într-un mărăcine de pe parte stângă a aleii.

Ea “Au!”,  eu “Ups!”, las colacul din mână şi mă aplec să culeg doi spini din talpa ei.  Şontânc-şontânc ea iar eu  ţinând bine colacul pe care îl tot lua vântul, urcăm cele jde trepte până sus ca nişte veneratori de Zeu Tobogan cu Apă ce suntem, pentru că organizatorilor nu le dă prin cap să facă nişte scări rulante până sus. Pe scări o întâlnim şi pe maică-mea care urcă o tură cât urcăm noi trei. Ne face semn să înaintam, timp în care de pe toboganul sperietoare în care e numai beznă se aud nişte ţipete de gagici de zici că trece o gaşcă de salvări cu ţignalul aprins către Spitalul Colentina. Fi-mea se supără:

– Eu când m-am speriat am tăcut mâlc şi pe-astea ia uite-le cum ţipă!

– Hai,lasă’ că ţi-ai scos pârleala când ţi-au intrat mărăcinii în talpă.

 

Sus ne aşezăm în toboganul pe care îl alege ea şi coborâm val-vârtej pe pereţii lui plini de apă. O minunăţie! Mai puţin faptul că la un moment dat mi s-a părut că  mi-a răms slipul într-o nişă şi când am auzit-o pe fi-mea că are aceeaşi senzaţie următorii metri am stat crispată să nu cumva să ies în fundul gol din tobogan.

Ca orice minunăţie, minunea se termină repede şi când ajungem jos, în, piscină, ne aruncăm din colac. În spatele nostru, pe un colac solo apare mama chiuind de bucurie. Ajunge în piscină, cade grămadă în apă sub colac şi rămâne cu faţa în apă şi colacul în spate, ţinându-se bine de mânerele colacului de la suprafaţă.

Dacă primul gând a fost Doamne, ce-o fi pierdut în apă?, după câteva secunde bune gândul mi s-a transformat în Doamne, mama vrea să se sinucidă!

N-apucăm să ajungem nici eu nici fata la ea, că iese respirând greu din apă şi cam râsu-plânsu aşa. Ne-am  răţoit la ea simultan:

– Ce naiba făceai cu capul sub apă?

– Mă ţineam bine de colac!

– Asta am văzut! Dar de ce ?

– Mi-era frică să nu mă înec!

Aş fi crăpat de râs dacă spiritual aventurier al piciorului drept n-ar fi dat cu unghia piciorului în prima treaptă de ieşire din piscină.

Să vă spun cum am ajuns acasă?

Suntem vii.

Şi mulţumite.