perioada teribilismelor

Fiecare etapă de vârstă are trăistuţa ei plină cu teribilisme. Totul începe din fragedă pruncie când nevoia de a epata în faţa părinţilor te face să promiţi că poţi duce singur sticlele de lapte pe scări până sus. Şi într-adevăr demonstrezi că poţi să le cari până la ultimul etaj, dar acolo reuşeşti să le spargi, întru împlinirea legilor bietului Murphy. De ce biet? Pentru că bietul de el trebuie să fi avut multă experienţă ca să scrie toate acele ghinioniste legi…

Mai apoi, în copilărie, când predomină bătăile verbale gen “a mea e mai frumoasăăă!” – cu referire la păpuşă sau maşinuţă spre exemplu, nevoia de competiţie te face să dai din coate şi vrând-nevrând ajungi destul de des să iei parte la concursuri ca săritul unei băltoace pe lăţime, iar dacă nu reuşeşti să te opinteşti cu noada în fundul tulbure al bălţii, poţi măcar să te stropeşti cu noroi până în gât spre bucuria celei care spală hainele de pe tine. La vârsta asta  ajungem să facem cu prietenii pariuri idioate: “tu poţi să bagi 5 lame de gumă în gură?! ” şi chiar să te chinui să le mesteci după ce le-ai îndesat în gură. În urma unui astfel de pariu am mers două  trimestre la cabinetul stoamtologic să refac toate măselele uşurate de povara plombelor, rămăsesem numai cratere şi vârfuri în gură.

Lecţia fiind învăţată, iată-te abia ieşit din adolescenţa rebelă şi plină de întrebări existenţiale la care nici tu nu ai găsit răspuns, dar nu-i bai, au mai păţit şi alţii ca tine să întrebe la neant şi să nu se-audă răspuns decât ecou. Eşti acum un viitor om cumpătat, cu capul pe umeri, mai puţin momentele când spiritul competitiv te îndeamnă să bei două beri în loc de una sau trei beri în loc de două, pentru că “dacă ăsta poate, ce,  eu sunt mai fraier?!” Cu atât mai rău dacă “ăsta” e o “asta”, cantitatea de alcool din competiţie se dublează şi ajungi să te ţii de toate gardurile în drum spre casă. Fireşte, nu recunoşti gardurile, pentru că nu sunt cele din drumul spre casa ta, important e că mergi aproximativ biped.

În sfârşit, eşti atât de mare încât păşeşti  în perioada de cuplu, nu neapărat din nevoia de a pune bazele unei familii, cât de a petrece timpul guguştiuceşte în doi. Dacă bărbaţii se mai dau cocoşi ridicând capota maşinii şi uitându-se acolo cum se uită curca-n lemne, li se întâmplă şi femeilor să stea de complezenţă la un meci de fotbal şi să ţipe de bucurie când echipa adversă bagă un  gol, iar apoi să spună cu candoare “Aaa!… Ăştia nu sunt ai noştri?” Ca să luăm un exemplu concret din această perioadă, mie mi s-a întâmplat în drum spre munte să văd comercianţii de miere pe marginea drumului şi să spun că aş fi în stare să mănânc un borcan de miere o dată. Ei bine da, de regulă pot, atunci când glicemia e la nivelul pingelelor, dar atunci nu era şi Mixu a cumpărat un borcan, eu m-am pus hărniceşte pe el şi am avut parte apoi de un week-end minunat şi romantic petrecut solo zgomotos pe toaleta pensiunii în timp ce el dezlega integrame în curte.

Te faci apoi şi mai mare, eşti părinte. Cu toate că de la balustrada balconului lucrurile nu-ţi mai par atât de stabile ca în prima tinereţe, ajungi în parcul de distracţii să te dai mare în faţa copiilor când vezi câte o super-roată învârtindu-se în super-viteză “Cui mă, mie ? Să-mi fie frică? Ia aminte la moşu’, băăăi, ţâcă!” şi te urci şi după primele două ture constaţi că inima ta bate cum nu bătea nici în sala de operaţii când scoteai apendicul! Te rogi deci livid “dă Doamne să ajung jos!”, asta dacă mai apuci să şi gândeşti în vâltoarea maţelor şi a nervilor care mixează măruntaiele cu viteza luminii.

Pentru că încă n-am atins vârsta, ca să pot spune că vă povestesc din experienţă, mă uit acum la tatăl meu şi văd că perioada teribilismelor n-a trecut, îi sticlesc ochii în faţa aventurii:

– Cum să-mi fie frică, măăăă?!… Ne dăm când vrei!

Bat din pinteni a nerăbdare, ca în copilărie:

– Hai, tată, cu mine dacă zici că poţi!

Îmi şopteşte cuminte, protector:

– Pot, dar nu acum, vrei să moară mă-ta de frică că nu mă mai dau jos viu de acolo?!?

Articol scris pentru “Vocea din Castel”. Aveţi ce lectura în week-end pe-acolo.

😉