valori

Nu mai ştiu de unde a pornit ideea, dar timp de câteva zile am făcut un sondaj de opinie printre cunoscuţi: “Zi-mi şi mie cele mai mari 3 curve pe care le vezi des la televizor” . Neluând în seamă faptul că părerile nu au coincis una cu alta, primul răspuns pe buzele tuturor a fost tot o întrebare: “De ce ? E vreuna cinstită?”

Dacă toată lumea e în topul preacurviei şi se vorbeşte cu atâta răutate despre ei, de ce mai sunt urmăriţi? (Ah, staţi aşa să ne înţelegem, din top nu fac parte numai femei! Desfrâul poate fi şi de gen masculin ) De ce se discută faptele lor din spatele cortinei, la toate colţurile, întâlnirile şi petrecerile şi chiar şi vorbele de ocară au ajuns să-i cuprindă? De exemplu te calcă pe teneşii de pânză una afectată care merge-n  tocuri cui – ce faci? – o înjuri cu tot cu prima diva pe care încearcă să o copieze  ca o figurantă ce e!

De ce îi urmăreşti? De nervi, de plictiseală, de sedentarism şi alte prostii de gen. Unii spun că au subiecte de discuţie în comun cu oamenii pe care îi cunosc, şi chiar şi cu cei pe care nu-i cunosc. De exemplu stai în sala de aşteptare, să intri la dentist. Se aruncă o aoleală cu privire la trauma cu care te prezinţi la doctor, ceilalţi aprobă şi urmează un val de “vai, dar să vedeţi ce-am păţit şi eu!” după care se face linişte. Liniştea e stânjenitoare, oamenilor le place să interacţioneze. (Mai puţin bucureştenii – se va demonstra în curând ştiinţific că ăştia din capitală nu vor mai interacţiona decât prin reţele de socializare în maximum 10 ani.)

Ce urmează pe agenda de vorbe? “Au anunţat că plouă…” – nu ţine vrăjeala, e absurd, acum toată lumea ştie timpul probabil şi e chiar penibil să foloseşti tertipuri atât de antice.

Astfel ajungi să  treci volens-nolens la mondenităţi : “iar divorţează cutărică”… şi cutia vorbelor se deschide până-n miezul bârfelor, pentru că de-astea şi de-alea cu următorul val de scumpiri toată lumea sunt cele mai cunoscute.

Propriilor progenituri li se atrage atenţia asupra prostiei sau curvărăsiilor mondene şi li se spune TU SĂ NU FACI AŞA, NU E BINE, iar copilul, atent la preocupările părintelui, învaţă că nişte nulităţi devin super-valori când au o căciulă de bani, iar prostia e la rang de notorietate.

Mi-am adus aminte de unde a pornit ideea sondajului: săptămâna trecută a început şcoala şi a venit o colegă la muncă plină de nervi, pentru că a trebuit să meargă la o nuntă în week-endul premergător şcolii şi n-a reuşit să se aranjeze pentru că erau coafoarele arhi-pline! Era coadă la pensat, depilat, întins părul (din cap!), vopsit sau şuviţat, şi nu, nu erau numai fete, ci şi băieţi, toţi cu o medie de vârstă preadolescentină . Toată lumea trebuia să fie frumoasă şi să arate bine în prima zi de şcoală. Decenţa şi bunul-simţ sunt cam ultimele puncte în agenda anului şcolar care a început.

Colega mea, o tipă care încă nu a împlinit 30 de ani, era un munte de nervi:

– Ce părinţi sunt ăştia, domnule? Cine-i învaţă să-şi crească copiii aşa? Pe mine mă oprea tata pe pragul uşii, mă inspecta din cap până-n picioare şi dacă eram în grafic, mă lăsa să plec, altfel… vai şi amar de fundul meu. Păi ce? Mergeam la şcoală sau la discotecă? Dar văd că acum s-a întors lumea invers, părinţii duc de mână copiii la coafor (apoi îndreptându-se către mine: ) mă, spune-mi! Sunt eu nebună?

Să-i spun să se uite şi ea la televizor, să-nveţe?

Articolul este scris pentru  “Vocea din Castel” , pe unde mai umblaţi voi când plecaţi de la mine.