A luat-o criza de rinichi din somn, cu noaptea-n cap, s-a zvârcolit până a ţipat la mine: „Mami, du-mă la spital!” Credeam că visez, şi ieri visasem că a avut un accident şi până la urmă fusese în regulă, dar acum am deschis ochii şi nu era coşmar, o durea pe bune. M-am gândit că are vreo colică abdominală şi m-am întors pe cealaltă parte cu gândul că dacă mă vede aşa nesimţită, îi trece de eroisme spitaliceşti pe frigul ăsta.
– Mami, trezeşte-te, trebuie să mergem la spital, mă doare rău.
Ceva nu se potrivea cu gândurile mele, ea nu se vaită cu una cu două şi nu cere doctori pentru că e sătulă de ei. Cu multe regrete m-am dat jos din pat şi am pus de o cafea care s-a răcit singură pe masa din bucătărie, pentru că nu mai avea fata răbdare şi am plecat.
În 6 ore de dureri şi de stat la Spitalul Budimex – Marie Curie n-a făcut decât un ecograf din care am aflat că are piatră în rinichiul stâng, piatră în rinichiul drept şi încă una plecată, care a dat criza asta. I-au venit lacrimi în ochi: „acum am şi pietre?!”
Ce să-i spun? Scuze că nu ţi-am dat liber la fast-food şi sucuri? Scuze că te-am învăţat să mănânci cât de cât normal şi cu toate astea nici aşa nu e bine!? O, da, draga mea! Ai un magazin de bijuterii acolo!
I-am văzut lacrimile şi mi-a plecat pământul de sub picioare. E aproape cât mine de mare fizic, dar copilul meu meu copil încă are nevoie de mine pentru că e copil şi e copilul meu. În loc s-o sprijin ca un părinte, am ieşit afară ca o javră şi am plâns ca un copil răsfăţat, unul de vreo 2 ani, aşa. Şi nu m-am oprit. Practic am cam plâns cu intermitenţe vreo 24 de ore şi dacă vă mai povestesc mult, o iau de la capăt. De ce? Pentru că nu e normal să-ţi vezi copilul chinuindu-se, ‘tu-i mama mă-sii de viaţă de căcat!
De-a lungul vremii în rugăciunile mele am tot cerut să mi se dea mie durerile ei, să mă doară pe mine, nu pe ea. Uneori am fost ascultată şi mi s-a dat, şi-am mulţumit că ea e bine. Alteori nu, că aveam stea în frunte vreuna dintre noi sau dreak ştie de ce! Se vede treaba că încă are de tras. S-o văd colac de durere în boxa de la triaj şi să nu-mi dea nimeni măcar un calmant pentru ea şi să fiu cu mâinile legate… Să vrea să vomite şi să nu găsesc ce să-i dau repede decât căcaturile alea de tăviţe de forma rinichiului în care abia încape un scuipat jumate , să vrea la wc şi să caut ca nebuna din uşă în uşă cu scuze şi băga-mi-aş. Să mi se promită o perfuzie cu cocktail de calmante care îi va lua durerea şi cu toate astea să treacă 6 ore în care să o văd chinuindu-se într-un spital în care nimeni nu îi ia durerea, iar eu nu pot s-o legăn în braţe ca odinioară…futu-i mama mă-sii!… pardon, staţi să bag un apostrof:” ‚tu-i mama mă-sii!…”
Să mă certe muierea de la igienizare că am venit la spital şi nu m-am gândit să-i iau fetei papuci şi pijamale la ea, că poate oricând să se interneze… De ce dracu’ m-am lăsat de fumat???? Păi fă, femeie, pardon, doamnă de la igienizare, nu trece lună fără să avem probleme, vrei să stau cu pijamaua şi papucii în geantă??? Dă-le dracu’, că n-am troller, umblu cu o geantă mai mică!!! ŞI oricum, ieri mă gândeam la meditaţii de a 8-a, nu că mai găsim o problemă gravă de sănătate, aşa că mă scuteşti, muiere ?!?
Şi să ajung pe secţia de nefrologie şi în loc de analize sau calmante să mi se dea o hârtie s-o semnez: că am luat la cunoştinţă de riscuri… că în caz de deces… prostii d-astea. Citesc din doi în doi şi mi se înmoaie pixul, îl las moale jos. Nici să citesc nu mai sunt în stare. Mă uit la patul de sugar în care vor să îmi interneze copila, ea se uită la mine chinuită: „Mami, nu mă lăsa singură aici!”. „Ho, că nu te las!” Îmi aduc aminte de toţi streptococii,stafilococii, păduchii şi alte lighioane pe care le-am luat de-a lungul timpului stând internate în spital.
Ne cheamă asistenta să ne facă formele de internare şi ne lasă singure în cabinet. Ne aşezăm pe un pat de consulaţii. Încă plâng ca o idioată, plâng degeaba, fără gânduri precise, şi, cu fi-mea în partea dreaptă, apoi mă întind să o buzunăresc de şerveţele la buzunarul ei stâng, unde ştiu că le-a lăsat la ultima vomă. Dacă mă vede aşa întinsă peste ea, fata mea are impresia că o iau în braţe să o consolez, dar eu plâng şi mai abitir şi până să ajung la buzunarul ei stâng reuşesc să îngaim luând-o în braţe:
– Voiam doar şerveţele…
Râde? Plâge? Izbucneşte oarecum între:
– Şi eu eram convinsă că vrei să mă iei în braţe!…
Mă simt iar o javră. Poate fata mea merită un părinte mult mai bun. Unul excelent. Unul nemaipomenit. Nu ştie încă dacă vrea un părinte mai nemaipomenit decât mă-sa şi… râdem nervos amândouă. Asistenta intră şi ne retrimite în salon ca pe două necalificate în funcţiile de mamă-fiică ce suntem.
Un băiat de 5 ani vrea să se joace Piticot şi n-are cu cine. O întreabă pe fi-mea:
– Vrei să te joci cu mine?
De obicei fata mea îi ia în braţe pe copii, e disperată după verişorii ei mici şi în general îi plac copiii. Acum o doare de durere, de plânsul meu intermitent şi de toată situaţia ridicolă şi dureroasă în care e. Îi zâmbeşte băiatului cu o grimasă, dar nu-i poate vorbi. O ajut minţind copilul:
– Nu ştie să joace Piticot.
Băiatul nu mă crede:
– Cum aşa, că ea e mare?!…
– E mare, dar nu ştie, ea ştie alte jocuri.
Bunica băiatului mă ajută:
– Dacă se internează, o să o înveţi tu, ca să nu se plictisească…
Fata mea iubită se ţine bine de dureri pe scaunul din mijlocul salonului de copii. O văd şi mă doare şi ultimul rahat de celulă din corp.
Apare şi doamna doctor. Îi spun de la capul locului- până nu plâng iar! – că refuz să o internez aici în condiţiile în care de 6 ore nimeni nu i-a dat un calmant, mi se dă să semnez o hârtie din care am luat la cunoştinţă nişte riscuri (care?!?!? că nu mi s-a povestit nimic?!) şi vor să o internez într-un pat de sugari.
Doamna doctor se supără şi începe să tremure spasmotic, că sunt inconştientă, că n-am cum să o iau acasă în starea asta, că nu e ea de vină că trebuie să acopere 3 etaje în care unul e mai urgent ca altul.
O văd … obosită. Super-stresată. Încerc să o calmez, dracu’ a pus-o să se angajeze aici?
– Doamnă, nu vă supăraţi pe mine,dar până acum o făceam cumva să n-o mai doară, nu stăteam 6 ore să ne sprijinim de paturi sau de pereţi. Una e să te chinui în patul tău de-acasă, cu totul altceva să ţi se ofere un pat de sugar într-un loc în care te aştepţi să te faci bine. O iau acasă.
Doamna doctor izbucneşte:
– Toţi părinţii sunt doctori acum şi ştiu să-şi facă copiii bine! Nici nu mai poţi să-ţi faci meseria, că părinţii ştiu mai bine decât tine!!!
Mbun. A dat de părinţi informaţi. E stresată. Sorry. N-am nicio vină că s-a inventat google. Zic acum, până nu apare următoarea cascadă de lacrimi:
– Îmi pare rău, dar în condiţiile astea nu pot s-o internez aici.
– Foarte bine, semnaţi aici.
Numai mama e aşa nervoasă ca doamna doctor, dar mama mea are probleme grave de sănătate. Mama mea a avut viaţă grea, a trăit vremuri grele. Mama mea tremură aşa nervos, şi nici măcar nu e doctor. Mama mea ia medicamente pe care nici un specialist nu e în stare să le pună cap la cap.
În sinea mea îmi vine s-o trimit pe doamna de la nefrologie la psihiatrie. Scriu pe foaia aia că „ Îmi iau copilul contra avizului medical” şi nu-mi vine să cred că scrisul ăsta dezordonat e scrisul meu. Şi nu sunt mama mea bolnavă, eu sunt doar un părinte deraiat care astăzi plâng. Nu sunt nici un părinte –doctor. Cu toate astea nu mi se dă nici un tratament şi nici vorbă de indicaţii, pentru că n-am vrut să o las internată în mediul ăsta măcar o săptămână până la următorul ecograf…
Şi îmi iau copila acasă plină de „diamante” şi fără tratament.
Şi ajung cu încă o otravă în suflet.
Mâine… mâine n-o să am timp să plâng. Mâine o să mă gândesc cum o fac bine eu pe fata mea, eu, părintele- doctor ce am devenit ieri.
Hmmm…sper sa fi luat o decizie buna. Chiar daca nu au conditii, spitalele au ceea ce noi nu avem: specialisti si experienta. Acum va trebui sa te duci la un spital privat, pt ca pietrele pot fi periculoase.
nu-mi spune, că am un morcov!… 🙁
off mai mixy, cum zambesti tu dimineata fara sa stie nimeni ce-i in sufletul tau. draga mea mergi la un ecograf bun si vezi cat de mare e cariera de piatra (iata alt parinte doctor aici 🙁 ). in functie de marimea pietrelor te trimite medicul ecograf mai departe. sanatate la puiut!
Suntem deja pe analize
Cum naiba sa nu ajungi parinte medic cand ajungi la medic si ii spui ca nu-i prieste X medicament si el insista sa ti-l dea. Cand ii trece cu cel mai slab antibiotic si el il da pe cel mai tare posibil. Am o frica de spitale ca dracu de tamaie. Am ajuns dor pt cateva consultatii si in rest incerc acasa tratamentul. E drept ca in afara de raceli si cateva indigestii (la ultima ce-i drept am fost la un pas de a pleca la urgente) nu am avut probleme prea mari… Sanatate junioarei si da-i mai departe cu plansul ca macar te descarci. Eu nici sa plang nu pot pt ca ma gandesc ca e prea mica si se sperie sa ma vada si pe mine urland….
Mă apucă la trimestru, la semestru, câte-o descărcare în cascade, iese… o minunăţie! 🙂
Mmmm… gust amar. Dar nimic nu ma mai mira. Sora mea are un psoriazis urat si nici un medic nu i-a spus ca exista un program national pentru boala ei. A oprit-o un om pe strada si asa a aflat. Dupa doar 3 saptamani se simte mai bine. Dar a suferit o gramada de timp doar pentru ca medicii se feresc sa faca dosare pentru ca e multa scriptologie. Asta este.
Sanatate multa. Si sa aveti noroc sa dati peste un medic bun.
Mama nici acum nu are diagnostic la problemele care au început acum vreo…. 3 luni. Dar are un dosar de păreri şi analize.
Nasol ma, imi pare atat de rau. Ce probleme are ea de va tot duceti prin spitale? Pietrele se trateaza si cu chestii din plante din cate stiu eu. Pana una alta da-i NoSpa si ketonal pentru dureri. Daca cumva elimina vreuna, pastreaz-o si du-o la un laborator de analize ca sa afli ce anume sintetizeaza ea prost, care mineral. In functie de asta se ajusteaza dieta. Stiu ca spanacul, stevia si loboda sunt interzise la bolnavi cu pietre. Contin o oxalati care se depun. Sanatate! Si tie putere!
Muream fraieră şi nu ştiam că lumea sitează la urină după pietre. Înveţi şi pe dracu’ în viaţa asta…
Da ma, tre’ sa afli ce anume contine piatra, ca sa stii cum sa faci sa nu mai apara altele 🙂
Cu asemena doctori şi cu atâta grijă faţă de bolnavi, e normal să nu vrei s-o laşi la spital. Bine că au grijă să se acopere cu hârtii. A venit doamna Malpraxix să-ţi trateze fiica… Du-o la un spital privat, Mixi, nu ştiu dacă medicii sunt mai breji, dar nu-i mizeria pe care ai descris-o. Şi la Budimex trebuia să dai bani, pentru un pat ca lumea, pentru o îngrijire atentă, pentru orice. În cele din urmă, ajungi la aceleaşi costuri ca la un spital privat. Barem acolo ai preţurile afişate. Şi chiar dacă-i mai scump, nu te mai uiţi la bani, când e vorba de sănătatea copilului.
Să te îndrume Domnul unde-i bine!
La privat am plecat.
ce sa mai zic si eu?! sanatate multa si sa le elimine cat mai repede. curaj tie!
mulţumim!
In ziua de azi mai rar intalnim oameni care sunt doctori si sufleteste, nu doar profesional. Cred ca e la fel si la popi.
Eu cred că sunt. Nu mi s-a părut că e rea doamna doctor, dar părea teribil de stresată.
Multa putere sa invingeti sistemul, sa va intremati si sa va puteti concentra pe admiterea la liceu!
săr’na! :*
M-a apucat si pe mine plansul.Mergeti la un cabinet privat macar, stiu pentru ca in familie la mine sunt persoane cu pietre la rinichi, ca nu e de joaca.Depinde de dimensiunea si de locul unde sunt situate pietrele.Colica renala este cumplita,cred ca ai o copila extraordinara daca s-a purtat asa.Are dreptate Alexandra,da-i no-spa,ketonalul e bun dar sa nu depaseasca doza permisa si sa nu interactioneze cu alte medicamente (nu stiu daca ia ceva).Dar mergeti neaparat,repet,la medic,nu e de joaca.
Va imbratisez,sanatate si putere sa aveti,sa treceti repede si cu bine peste asta.
Aia mai lipsea, să mai plângi şi tu! Stai liniştită, toate trec!… 🙂
Am văzut şi eu ce face o colică renală.
Mai iti trebe nervii tari! Imi aduc aminte de bietul frate-miu care avea des crize de-astea pana la 18 ani si mai avea si norocul sa se “roteasca” rinichiul in el. Se lasase si de baschet. A avut o criza urata la un moment dat si eu copil fiind (aveam vreo10 ani) am sunat la savare care bineanteles nu m-a luat in seama. Mama nu era acasa iar de celulare pe vremea aia nu putea fi vorba. A venit mama dupa vreo 3 ore dupa ce sunasem prima data la salvare (plus din juma’ in juma’ de ora) si a vorbit mama si asa a venit salvarea dupa alta ora. A tras-o rau de tot frate-miu si pana a iesit o pietricica i-au iesit ochii ca la melc. L-au luat in armata si l-au clasat la vatra dupa 5 luni de stat mai mult in spitale tot din cauza rinichilor “inapt pe timp de pace, apt pe timp de razboi”. Cand batea pas de defilare i se deplasa rinichiul. Cadeau si pietrele odata cu ochii lui frate-miu. A gasit un doctor la Spitalul de urologie Panduri….nu mai stiu cum il chema ca-i mult de atunci. Sa-i dea Dumnezeu sanatate daca nu o fi dat coltul intre timp i-a facut analizele pe piatra si i-a spus lui frate-miu ce sa nu ingurgiteze. Nu: fasole, mazare, cafea, pepsi-cola, ceaiuri negre, apa minerala…nu mai tin minte toata lista. In schimb i-a recomandat bere si pepeni verzi. A baut la ceai de codite de cirese si matase de porum de i s-a acrit. Ala de codite de cirese mai era cum mai era dar ala de matase de porum cica e mai nasol.
La o criza medicul l-a pus sa stea in cada cu apa calda si sa manance pepene…..Domne poti sa te pisi in cada daca vrei(asa i-a spus medicul) numai sa vad piatra aia iesind!
Va doresc multa sanatate si plangi aici ca nu se supara nimeni! Tinem pumnii!
N-am crezut că fac şi copiii aşa ceva. Culmea că din alimentaţie nu prea văd de unde să facă, dar dacă n-am găsit piatra, ca s-o studiem??
Am mai auzit de băi calde şi merg făcute, dar cu berea e mai greu. N-am curaj s-o trec pe pilangeală ;;)
Acu pe bune….de cate ori face pipi las-o sa faca doar la olita (nu rade ca mama i-acumparat olita de noapte lui frate-miu la 16 ani din cauza asta). numai asa gasiti piatra. Face la WC s-a dus piatra pe apa sambetei. Si-apoi uneori poate sa arate ca o depunere de nisip. Nu-ti inchipui ca piatra o fi cat perla ta de la gat. E ceva mic poate mai mic decat gamalia la ac si foarte colturos ca de aia doare (pe unde umbla piatra lasa rani). Si frate-miu urla de durere cu perna in dinti pana curgea una ca zicea e: “greu e maica sa se duca pe tunel”. La barbati cred ca mai nasol…
Păi cică e a doua mare durere ca intensitate, după cea de la naştere
offff..Doamne.!!!spune-mi daca pot sa fac ceva pentru voi.intre timp ma rog sa se faca bine mititica.
ce să faci? crezi că eu ştiu (bine) ce să fac?
Of, Doamne! Multa sanatate puiului! Cred ca fetele au dreptate: cat dai in spital in stanga si-n dreapta ca sa iti trateze cineva copilul ca pe o fiinta umana, mai bine dai la un spital particular. Macar acolo stii ca nu o lasa sa se chinuie asa.
Va tin pumnii!
Da’ cred că ajungi la fel. Mai trist e că nu prea se ocupă ei de adolescenţi.
Multa sanatate si curaj ! Imi pare foarte rau sa aud ca aveti astfel de probleme. Eu personal am avut probleme cu rinichii de prin liceu si stiu cum e. Din fericire pentru mine erau pietricele si nu ditamai diamantele si le-am tratat doar cu medicamente.
Nu pot sa spun daca ai facut bine ca ai plecat de la spital. Pot spune ca ai facut bine ca ai plecat de la Marie Curie. Mai sunt si alte spitale de stat si exista si clinici private bune.
Incearca la Panduri. Eu am fost la camera de garda acum vreo sase luni si am stat cam 3 ore dar mi-a placut mult cum m-au tratat. E adevarat ca nu m-am internat.
Totusi scorurile la clinicile si spitalele particulare sunt destul de mari. Unele insa primesc si trimiteri de la medicul de familie si mai scad costurile.
No Spa e intr-adevar foarte bun pentru dureri de genul asta. Fa-i si ceaiuri precum matase de porumb, cozi de cirese, coada calului etc. Mai functioneaza in criza si apa cu bicarbonat de sodiu, precum si un prosop calcat sau incalzit cumva peste spate – zona rinichilor.
Va tin pumnii.
A zis că n-a băut toată viaţa ceai cât a băut zilele astea 🙂
Am uitat sa spun ca de obicei litiaza renala se combina si cu infectii ale tractului urinar, deci trebuie urgent o urocultura sa vedeti cum stati. Eu asa am patit de nu mai stiam daca ma doare de la pietre sau de la infectie. De fapt era si una si alta. Cu greu am scapat de infectii, dupa un an si jumatate.
Sa nu te sperii daca elimina o pietricica si cu un strop de sange pentru ca este normal. Si la infectie este normal.
A făcut nişte analize de urină, aşteptăm rezultatele săptămâna viitoare.
Offf! Mi s-a strâns sufletul cât am citit întâmplarea. Și nici acum nu e mai bine, și nici nu va fi atât timp cât mai există doctori care în loc să-ți calmeze durerea, îți bagă un cuțit în inimă, care te tratează ca pe un animal…
Unora încerc să le găsesc scuze pentru comportamentul anormal, dar nu așa te porți cu un copil bolnav și cu un părinte speriat.
Multă sănătate junioarei și vă doresc să nu mai treceți niciodată prin durerea/sperietura/umilința asta!
mulţumim 🙂
Uff, multa sanatate si putere! O sa fie bine..
Până atunci mai e de tras
Mixy…multa sanatate fetei! Vedeti cu urocultura, apoi…poate afli ce diametru au pietricelele…si daca sunt relativ micute, adica sub 6mm….eu zic sa incerci sa ii dai Cistone de la Hymalaia…care este produs naturist si macina pietrele. eu am facut o cura de 3 luni….crede-ma pe cuvant ca momentan am scapat de ele, fara vrajeli, chiar a dat rezultate.
Mai trec sa vad ce mai zici….