Săptămâna trecută am trăit vremuri de tristă amintire. Am ajuns seara acasă şi mi-au clănţănit dinţii în gură de frig ca la scheleţii ăia tip breloc şi asta pentru că a uitat mama să închidă uşa de la balcon după ce a aerisit, deci camera s-a aerisit toată ziua.
Când am reuşit să încleştez maxilarul pe mandibulă în aşa fel încât să nu mai facă zgomot, şi să fac plămânii să inhaleze aer nestriviţi de zgribulita asta de cutie toracică… s-a oprit curentul. Hait! Să vezi că n-am plătit lumina! Ah, nu era numai la noi, ci pe câteva străzi.
O muiere a ieşit afară, pe aleea blocului, urlând fir-aţi şi găsi-v-ar cu enelul vostru!
Revenind în casă. Iu-huuuu! Deci avem frig, avem întuneric, lipsa apei ne mai trebuie ca să fim ca pe vremuri când ne băga mama în pat cu 3 plăpumi pe noi pentru că reşoul din mijlocul casei nu făcea faţă să aburească atmosfera decât 20 centimetri pătraţi în jurul lui.
N-am terminat de gândit aşa, că s-a luat apa. M-a luat o durere crâncenă de burtă, pentru că pe mine aşa mă ia când aud că n-avem apă.
De nervi, mi-am aprins o lumânărică şi am încercat să citesc. După primele 2 pagini m-am enervat de tot. Cum dracu’ o fi scris Eminescu atâtea poezii la lumina lumânării , nu ştiu, că aşa mă usturau ochii şi lăcrimam şi căscam!…
– Să-i fie ţărâna uşoară ăluia care a inventat becul, că uite numai în situaţii d-astea îţi dai seama ce folositor e! exclamă mama suflând într-o lumânare.
Cu senzaţia că i s-a uşurat groapa lui Edison cu vreo două găleţi de pământ în noaptea asta, am adormit.
La 3 dimineaţa, sătulă de somn, număram ca să readorm. Nu număram oile, ci datoriile.
Pentru că nu mai am vârsta la care să calculez în minte, am renunţat. Am mers pe orbecăite la wc. Din camera părinţilor se auzeau voci. Ia uite, frate, ce socializează ăştia fără lumină!
După 4 seri fără curent, echipa de pe teren a descoperit că buba venea de la unul dintre blocurile din jur, care nu mai avea panou de siguranţe la scară. Tabloul a fost reabilitat cu polistiren anul trecut şi zugrăvit cu lavabilă crem peste. L-or fi zidit pe post de Ana.
De râsu’ curcilor, mon cher!…
Aoleu! Maica, dar cate pacate ai mata de ti s-au intamplat toate astea?! Sper ca esti mai bine acuma. 🙂
crede-mă, că şi eu sper!
:))
Poi d-aia aveau oamenii umor pe vremuri, Mixy, de nevoie! Acuma au figuri, dar umor…canci!
Şi ce umor! Îmi aduc aminte când se întâlneau ai mei cu prietenii, la noi, la ei, nu contează, cert e că se zguduiau pereţii de cascade de râs!
sper ca macar puiul mic se simte mai bine :*
🙂 da, e mai bine, acum mă zgâiesc în analizele ei, până ajung cu ele la medic sărci gugăl
La mine Enelul se joacă de-a “uite electricitatea, nu-i electricitatea”. Cred c-ai păcătuit mai mult cât timp nu a fost curent decât înainte :))
Nu se fac păcate “la nervi” , că iese rău!… 😀
Si eu ma vaitam ca sunt sinistrata ca am stat doua zile fara net! Uite asa ne bucuram de binefacerile traiului in comun. Sa treci pe lista de cumparaturi niste baterii pentru lanterna. Sau niste baterii de vin sa ti se para negura mai roz. 🙂
mai repede baterii de vin, că astea de lanternă nu ţin de net şi de socializare 😀
Cand ii aud pe ai mei cate au de discutat, ce a facut ala sau celalalt ma ia groaza. Noi nu vorbim nici pe jumatate din cate isi spun ai mei. Ajungem acasa, mancam putine vorbe mai mult ascultam copilul ce a mai facut la gradi si apoi unul la tv si unul la joaca cu aia mica.
Cand nu ne-o mai zice fiica-mea ce a facut in timpul zilei am bulit-o :)) Va trebui sa ne spunem povestile noastre de la munca :))
:)) fi-mea încă vorbeşte, deci bucuraţi-vă de tăcere!
Da, Enel, apa, RATB, tot ce n-are concurenţă funcţionează prost.
Iardespre cum s-a făcut reabilitarea, n-am cuvinte.
Nasol…
Îmi amintesc că odată, fi-miu, pe vremuri deci, încerca să încălzească o crăticioară cu mâncare cu o lumânare… Pentru asta, și pentru altele la fel, l-am urât pe Ceaușescu. 🙁
Aveam 2 lămpi cu gaz în casă la lumina cărora făceam temele seara. Acum m-a enervat pâlpâitul de lumină de la lumânare de-mi venea s-o dau de-a dura!
am electricitate si apa, dar e un frig, astept sa dea drumu la caldura…
mai degrabă se încălzeşte vremea decât ţevile din casă
oricum e mai cald afara..:(
nu am trait in vremurile alea ,deci spun pas! dar mixy sa stai fara curent atat de mult timp in zilele noastre e chiar de rasul curcanilor. faza cu numaratul datoriilor e chiar tare,o sa incerc metoda.
dacă poţi să calculezi mental, încearcă :))
Bine că-i de râsul curcilor, azi se hotărâse primăria capitalei să nu ne mai dea apă caldă între orele 22 şi 5. Mhmm. Democraţie.
Aoleu! Si noi,cand am fost in tara in vacanta,s-a luat apa de cum ajuns,asa,preventiv,ca aveau cativa datorii,dar nu indeajuns,insa cica au facut-o sa-i sperie pe locatari. Vikingul meu,care statea la hotel- ca noi asa facem,ca sa am si eu unde evada noptile- s-a oripilat total.Cica unde isi lasa el copiii aici? (in Vestul Salbatic 😀 )
Au dat-o dupa o zi,dupa ce a facut maica-mea un mare scandal,ca o luasera asa,aleatoriu,nici macar la toata asociatia.
Si lumina s-a luat o data,eram la un loc de joaca,copiii erau intr-un gonflabil din ala cu acoperis,cand a inceput ala sa se dezumfle,am zis ca mor de inima,ce panica. Vikingul iar a zis,ca el aici-in Ro- nu ne mai lasa :))
Moaaa’… păi de ce să nu vă lase, măi, unde mai pupaţi peripeţii cu sufletul la gură?!
4 zile fara curent? Ce trist! :))
am socializat cu familia, ne-am reobişnuit unii cu alţii 😀