Mă luase de la muncă şi ne-a sunat un unchi de-al lui Mixu să ne spună că vrea să vorbescă urgent cu noi (n.a. să vorbească cu el, nu cu mine, dar nu putea să spună „vino nepoate fără ea”, nu?!??)
În timp ce mergeam spre unchiul lui m-a sunat mama şi m-a întrebat dacă pot să iau eu pâine în drum spre casă,că ei îi e rău şi nu mai iese afară.
– Bine, mamă, iau eu.. dar ajung mai târziu.
– Da’ de ce??
Mă enervează tonul pe care pune întrebarea, aşadar răspund tot în nas :
– Că mă plimb, de-aia, e bine?
-I-auzi de ce-ţi arde!!! zice mama şi închide telefonul ofuscată.
O las în pace, nu mai vorbesc cu ea, pentru că n-are sens să mă enervez. După vreo oră mă sună şi fi-mea, care venise de la şcoală şi mă întreabă de parcă ea ar fi fost mama, nu eu mă-sa:
– Mami, unde naiba eşti la ora asta???
M-am simţit ca la inchiziţie, lipsea becul înfipt în ochi.
– Păi uite, m-a luat tac-tu de la muncă, suntem la unchiu’…
– Aha, bravo ţie, poate voiam şi eu să merg la unchiu’…
– Erai la şcoală!
– Păi, da, nornal, vă apucă mersul la neamuri numai când sunt la şcoală!…
N-apuc să-i zic lui Mixu: „băga-mi-aş, uite mă, acu’ s-a supărat şi fi-ta!” că apelez fără să ştiu unul din numerele rapide din telefon şi după vreo 5 minute mă sună soră-mea :
– Auzi? Tu eşti om serios?
– De regulă nu. De ce, ştii tu altceva ? răspund eu.
– Păi m-ai sunat şi ai lăsat telefonul să-ţi foşnească de nebun în geacă. Ascultam şi mă gândeam: „Doamne, m-a sunat pentru că trebuie să ascult? Să înregistrez? Oare e undeva răpită şi trebuie să fiu pe fază?” Şi-am ascultat până m-am plictisit şi-am zis că e mai bine să te ascult şi să te înjur pe viu decât să-mi fac idei false în buzunarul gecii tale.
Cred că soră-mea a văzut prea multe filme… de aventuri, dar e bine de ştiut că cineva pe lumea asta îşi face griji la propriu pentru mine, nu ca geloasele astealalte două.
Mersi, surioară!
;;)
Ce, mă?! Voi puteţi să întârziaţi?!! Nu vă controlează nimeni?
;)) clar, toata familia e la fel. de ce ma mir de fapt? :)) eu una nu pot sa intarzii nici in conditiile in care nu stau cu mama :)) ca inchizitia incepe: unde, de ce, cum…. noroc ca s-a inventat “ignore” si “schimba vorba” :))
De obicei fata mea e as în materie de griji. E ca şi cum mi-aş fi luat un amant mic, trebuie să-i dau toate detaliile: unde sunt, cu cine, de ce, până când….
O să-i fac şi eu la fel, dar când o mai creşte 😀
Eu pot sa intarzi oricat, nu ma taxeaza nimeni. S-ar putea nici sa nu observe.:)
Am patit si eu faza cu telefonul, am apelat-o pe mama din greseala in supermarket fiindca am infipt cotul in geanta direct pe telefon; si dupa un timp aud tipand “Adi,Adi!” adica eu(ca mama are decibeli nu gluma!) si eu ma uit disperata in jur s-o caut pe mama ca nu-mi dau seama ce-a patit de urla in halul asta. 🙂 Apoi imi dau seama ca urla din geanta.
Mama are un telefon care se aude tare, zici că e pe speaker tot timpul. Dacă vorbeşte soră-mea, simt că deja e lângă noi.
eu nici pana la baie n-am voie sa ma duc fara sa dau explicatii clare cu privire la scopul si durata vizitei, si chiar si atunci sunt controlata. daca am disparut cumva pe geam, ca Mary Poppins?
Păi la 2 copii cred şi eu!
La noi eu sunt cea care suna dupa toti :)) Deci nu as putea sa ma pronunt :)) Si da mi se pare normal sa stiu fiecare unde e si eventual ce face :))
P.S. Dupa ce am plecat de acasa de la parinti daca nu o sunam pe mama cateva ore statea botoasa pe mine cateva zile :)) (asta dupa ce-mi tinea teoria chibritului =)) )
control freak – păţesc şi eu, dar cu perdea, să nu se simtă foarte controlaţi
Sa-ti spun cum era cand m-am apucat de facultate pe la treijda ani. Mama plecase la tara dupa ce se pensionase si traia in fosta casa a bunicului. Eu la oras. Singura….zile intregi. si venea mama sa-si ia pensia si statea 3 zile. In trei zile daca nu sunam seara pana in 8 cand si de unde vin si cu cine stau pana atunci, ma stia tot blocul. Vecinele stateau in fata scarii cu punga de seminte la 9 seara si cu maidanezii de rigoare imprejur (Zambilica si Mirciulica) si ma anuntau: Vezi ca ma-ta e innebunita ca a trecut pe la mine si nici telenovela n-a putu sa o vada ca se intreba din 5 in 5 minute”Oare unde o umbla fata mea la ora asta?” . Celularul vomita de apeluri ratate cand ii dadeam drumul (doar nu era sa-l las deschis in timpul cursurilor sau examenelor). Ajungeam la mine in apartament cu o stare de parca atunci ma duceam la examen sau luasem in scoala generala vreo nota proasta. Si intram si incepea mama precum Cascada Niagara sa-si verse tot zaduful : Pai bine maica ce profesori sunt aia sa va tina pana la ora asta (drumul dintr-un capat in altul al orasului nu se mai punea, mersul pe jos si stationarile prin statii asisderea), ca eu mi-am facut griji ca stii ca-s speriata de cand a murit tac-tu(ei aici era problema ei…)ca ma sperii si macar un telefon sa-mi dai, ca ai celular si nu-l folosesti, ca eu nu stiu sa ma uit pe mesaje sau sa le ascult…offfff. Deci nu o interesa o luna de mine si-n trei zile ma ucidea…….o lasam in pace, nu ma mai enervam ca pe undeva sarmana avea dreptate. Cand tata a disparut a asteptat cu ochii pe fereastra o sapatmana pana i-au dat stirea ca-i mort…da’ ma rog erau alte timpuri. Poate nu-i curiozitate la mama ta, dar ma rog asa-s mamele…si daca ai avea 70 si ea 100 tot te-ar bombani ca nu stie unde esti…partea mai rea e ca le transmite si celor din jur aceeasi stare despre lipsa ta din casa.
Să vezi când intru în casă şi-o văd pe mama cu mutra aia nervoasă… Jur că-i lipseşte o mătură să mă ia la croit.
Eu sunt mult timp singură acasă. Părinţii sunt la Ciuc, sotul zboară prin ţară – cu treburile lui, fiica-mea lucrează şi locuiieşte în Timişoara, cu toate astea în jurul orei 4-5 (după-masa) se trezesc să-mi dea pe rând telefon să mă verifice dacă am ajuns cu bine acasă. Până azi credeam că este din cauza mea, dar văd, citindu-i pe alţii, că toată lumea păţeşte la fel. Cred c-ar fi trist, de fapt, să nu mă sune nimeni, să nu verifice dacă am ajuns cu bine, dacă am nevoie de ceva, chit că nici care din ei nu ar putea face nimic, chiar dacă eu aş avea nevoie … Deci ?? Dacă la tine e adevărat că de fapt numai sora ta era îngrijorată, dar la mine se îngrijorează brusc cu toţii. Dacă aleg să vin agale, în plimbare până acasă, sună şi la mine geanta şi trepidează. Necazul e ca nu apuc să răspund la primul apel – iar atunci să vezi ce-mi aud urechile când ajung să sun înapoi :))
A, stai să ne înţelegem, că se mai sună unii pe alţii: “Ştii ceva de ea? Ţi-a zis unde se duce? Ai văzut vreun blocaj pe drum?” – motiv pentru care mai scap de telefoane, altfel…
Eu n-am curiozități de-astea. Merg pe principiul „No news, good news”.
Dar nici așa nu e bine, că cică nu-mi pasă de ei. 😀
Iar la întrebarea „Când vii acasă?”, răspund stereotip: „Când o să mă vezi, înseamnă că am ajuns.” Așa că am pace și liniște pe linia asta. 🙂
sa stii ca o sa te citez, cand ma mai bate fiica-mea la cap intrebandu-ma cand ajung acasa, desi tocmai i-am spus ca ma duc pana jos la paine :))
La mine nu ţine, că dacă-mi răspund şi ei la fel s-ar putea să nu-mi convină 😀
sa stii ca la noi in familie daca nu suna inseamna ca-i este rau (vorbesc de mama aici). deci taie principiul ca nu e pentru toata lumea. si eu sunt la fel, daca mi-e rau de ce sa zapacesc pe altii la cap. las’sa-mi treaca si apoi sun.:D
mixy cine sa te inteleaga?daca te controleaza nu iti convine,daca NU te controleaza nu e bine ca nu iti da atentie.nu mai bne ii controlezi tu pe toti???? 😀
Ba da. Mă duc să-mi caut armă…
Acum cateva seri am intarziat si nu am avut tel langa mine. Cand m-am uitat aveam 11 ap pierdute de la mama