Frecţie. Nu există depresie post-sărbători . Există…. pfff! Dacă am fi doctori să ştim cum îi zice…
Înainte de anul nou mi-a fost rău vreo 2 zile, nu din cauza exceselor, ci pentru că mai am organe mofturoase care în stare de repaus, adică vacanţă, o iau razna şi li se pare nenatural să stau. Motiv pentru care îmi era rău şi plecase familia la concert în aer liber, dar nu împreună, ci separat, fiecare cu prietenii lor.
Mai târziu am simţit că mă simt mai bine şi am plecat după ei. Le dădeam mesaje, sunam şi nu dădeam de nimeni, nu auzea nimeni telefonul în gălăgia în care se distra. Hmmm… deci fiecare cu gaşca lor şi pe mine m-au uitat….
Ascultam muzică, priveam scena şi jocurile de lumini din zonă. Priveam grupurile de oameni din preajmă, dansând şi cântând, grupuri de prieteni sau familii, iar eu – singură cuc. Ca nelegiuiţii, ca outsiderii, stăteam cu gluga trasă pe cap, murmurând versuri, abţinându-mă să dansez . Îmi mai trebuia un cuţit la brăcinar şi… iată un bun decor de ucenic Borgia!
Eram total singură.
Ca şi cum restul familiei mele ar fi murit sau şi-ar fi luat zborul către vieţile lor proprii.
Ca şi cum restul prietenilor mei ar fi murit sau şi-ar fi luat zborul către vieţile lor proprii.
Şi dacă ar fi aşa, ce dacă?
La un moment dat o să fie aşa. O să fiu total singură. Şi?
Şi-atunci i-am dat deoparte. Am simţit muzica, am dansat pe loc, am cântat, m-am distrat.
Şi m-am simţit la fel de bine ca atunci când joci hora cu ai tăi.
Şi m-am simţit ca atunci când aveam bani şi gândeam cadouri pentru cei dragi.
Şi-atunci am înţeles că nu există depresie post-sărbători. De fapt îi zice „DOR”. Dor de aproape, dor de bani, dor de timp liber…
Ei bine, da. Acestei depresii îi zice DOR.
Vă e dor?
😀
Dor de viata, cum zice Aura Urziceanu.
Urziceanu cântă, nu zice 😛
Azi am început munca după două săptămâni de vacanță. Nu m-am simțit deprimata, dar mi-a fost un somn… 🙂
Şi mie. Până seara mi s-a dispersat odihna de sărbători.
Deja mi-e dor de vacanta :))
Lungeşte-mi, Doamne, zilele!
Sigur că mi-e dor. Fiica-mea a plecat pe 28 decembrie. Mi-a fost dor şi până să vină, mi-e dor şi de când a plecat. Cred că reuşea să-mi fie dor de ea şi când era prezentă, deşi mă bucuram de fiecare minut. A fost frumos de Crăciun şi mi-aş dori ca ceva asemănător acestei sărbători să fie măcar încă vreo 3 de-a lungul anului. Mi-e dor de părinţii la care anul ăsta nu m-am dus… Mi-e dor de … prea multe ca să pot să le scriu aici. Singuri suntem şi de aceea trebuie să ne placem – pentru că, într-un sfârşit, rămânem cu noi înşine. Dar nu mă lăsa să bat câmpii aici….
Ba chiar te rog…. 🙂
De fapt cred că poţi să baţi câmpii şi în altă parte, dar să ne spui şi nouă!
În locul tău, de la început mă alăturam unui grup.
Nu e depresie, iar dor poate fi doar de vacanţă…
M-aş fi alăturat, dar erau pe lângă mine nişte zbenguiţi d-ăia care se dau cap în cap şi râd cu gura până la urechi. Nu mă simţeam în stare, parol!…
ba existaaa 🙂
Şi dacă există, ţi-a trecut deja, nu ?
dor de bani – da;
dor de timp liber – da (pentru citit, uitat la documentare, mers la munte/mare, hobby-uri etc.)
dor de aproape – cine-i “aproape” asta? 😉
Vecinii ! :))))
Dor, dor! Dorul există şi la mine, încă puţin până-mi intru în ritm şi după aceea uităm de dor.
Eu deja m-am săturat de ritm ! :))
Da, dor posed. Unul mare și lat. Sau mic și arțăgos, pe-acolo…
Restul: doar aspirații, dorințe, planificări…
Și o constatare: când merg la un asemenea concert, prefer să fiu singură, tocmai ca să-l pot „gusta” mai bine. Ceilalți, chiar dragi mie, m-ar încurca…
Bref, volens-nolens abia am văzut cum e. 🙂
Probabil cea mai trista perioada in blogosfera din romanica. Nu vezi masa unde sa nu si planga cineva de mila. …poezii triste, povestiri depresive! Funduri in sus. Dor exista si inainte si dupa sarbatori. Intotdeauna ti e dor de ceva… Te rog nu sari la gatul meu ca nu e ceva personal. ok?
done! :))
Fundurile in sus nu sunt mereu triste. Cateodata sunt prea vesele.