Pe vremea când mamaie se chinuia cu o tumoră canceroasă lipită ca eticheta pe câteva organe existente în partea stângă a abdomenului, doctorii au ciopârţit parţial din tumoră lăsând apoi drenurile să-şi facă treaba, de arăta burta lui mamaie ca Medusa
sursa foto (care v-aţi uitat la poză şi aţi crezut că aşa arată mamaie, puneţi dracu’ mâna pe-o carte!)
cu menţiunea că te transformai în stană de piatră numai când vedeai câtă măţăraie de furtunuri poate ieşi dintr-o burtă. După luni întregi de chin şi boală, mamaie s-a ridicat din pat. În tot timpul ăsta, disperată să nu o piardă, mama i-a dat ceai de spânz – auzise ea că e leac popular contra cancerului.
Când am văzut că mamaie chiar trăieşte şi se înzdrăveneşte după ce toată familia şi neamurile îşi luase rămas bun de la ea, eu am zis că iarba rea nu piere, iar mama m-a înjurat că vorbesc prostii despre mama mare. Apoi a făcut un cult pentru buruiana asta de-i zice spânz. E o plantă foarte toxică, otravă curată. Din ce reţete am văzut pe internet, mama nu i-a dat lui mamaie nici 20% din cantităţile citite pe acolo.
Până să ajungă la pacient, ceaiul otrăvitor era ţinut într-o sticlă în frigider, sticlă pe care scria mare SPÂNZ, ca să nu-l încurcăm cu celelalte sticle.
Şi-o văd pe mama într-o zi cu o sticlă goală în mână, lângă aragaz. Ochi mari, voce ioc, paralizată de spaimă. Pe foc fierbea oala mare, aia de ciorbă.
– Ce naiba ai făcut?
– Am pus spânz în loc de borş, zice mama.
Cu ce pusese ea acolo cred că se puteau face cure lejer cât pentru un trimestru.
Va să zică, aveam o oală de ciorbă din care un sfert numai otravă şi o mamă paralizată care nu făcea nimic. Mă aşteptam să ia repede oala de pe foc, s-o azvârle la wc, să facă ceva! Ea, nimic.
– Măi, mamă, ce faci? Ce aştepţi?
– Şşş! Calculez.
– Ce calculezi?
– Parcă îmi pare rău să arunc atâta bunătate de mâncare. Cam cât la sută din carnea din ciorbă crezi că aş putea să-i dau lu’ mă-ta mare în loc de doza de ceai din ziua a 6-a??!?
Vă rog să reciclaţi. Cu cap.
ioi, doamna, dar ce familie zdravana aveti!!
Numai la cap. In rest mai scârţâim, mulţumesc 😀
:))))))))))))))
:)))))))))) o ciorbica terapeutica, maica!
Îţi fac maţele ca la erupţia vulcanului Eyjafjallajökull. Întrerupi şi traficul aerian vreo săptămână.
“Recycle your PET” 😀
– Fight Club
Faci tu primul pas? 😀
Pai eu tot reciclez… deocamdata (cat mai traieste draga mea potaie) tot adun “deseurile biologice solide” din curte si le pun intr-un sac de plastic in care anterior s-au aflat grauntele ei nutritive… iar cand sacul s-a umplut pe jumatate, il inchid frumusel si-l pun in tomberon. Plasticul cu pricina este oricum biodegradabil, iar “compostul” stocat nu poate decat sa accelereze descompunerea. Deci am refolosit un ambalaj – am reciclat.
Recipientele din PET sunt, in cele mai multe cazuri, compactate si puse in saci/sacose de dimensiuni reduse (sa se bucure cei de la sortare).
Cand o deceda draga mea potaie ma gandesc s-o las sa se odihneasca la radacina corcodusului din gradina… n-o mai pun la treaba.
Hmm… ia te uita ce gasesti daca esti curios: http://www.bioterapi.ro/aprofundat/index_aprofundat_index_enciclopedic_botanicSpanz.html
Citez: “Folosirea internă a spânzului sub formă de ceai, se constituie într-un act de mare risc, care poate pune viaţa în pericol.”
Mare curaj… referinta la Medusa e destul de buna in context, desi m-as fi dus mai degraba spre Borgia 😀
:))) Ăia au fost şi curvari. Mai avem de învăţat.
Invatam mereu lucruri noi… si nu toate sunt bune sau folositoare 😛
ha ha ha! eu as fi pastrat-o, indoit-o cu apa si furnizat-o lu’ mamaie pe post de leac. :)))) Si hrana, si leac!
Zi cinstit: eşti neam cu mama?
Da’ de Coa[st]ele Popii stie? Pardon, Marul Lupului… Mama mea sa se ia de mana cu mama ta… Desi a mea inca n-a pus d-astea si-n ciorba, dar sunt sigura ca ar avea ce povesti si ne-ar mai da pace. Macar o vreme 🙂
Măi, nu veni cu idei noi, ai milă!… :))
:)))) E minunat sa ai o familie ca a ta. Nimic nu te doboara.
Ce nu te omoară te întăreşte.
Fata, nush ce face spanzul asta dar eu de la 26 de ani nu mai am nici mama nici bunica. Nici spanz nu am halit 😀
Deci de la 26 de ani nu te întreabă nimeni de ce ai întârziat, nu?
Am halit niscai spânz, de frica mamei. Credea că dau colțul acum vreo 2 ani și dacă nu luam tratamentu… dădeam colțul de mâna ei 😀
Chiar i-a făcut bine bunicii tale spânzul, îndepărtând celulele canceroase?
Adică există analize medicale care adeveresc asta?
Adică exista adenocarcinom tubulopapilar G2 colon descendent – operatie cu extirpare partiala – drenaj. Dupa 1 an de zile nu mai era cancer acolo. Fără chimioterapie. Nu-ți închipui că a fost bine în anul ăla, ba dimpotrivă, rudele veneau regulamentar să/și ia rămas bun de la ea.
Acum mama încearcă același lucru la tata, dar deja e dublu grav. E metastază pulmonară, deci… complicat.
mixy, multa putere tatei si moralul sus.
In boli, e demonstrat ca o minte pozitiva, optimista vindeca mai bine decat o punga de medicamente (care mai au si efecte secundare). De aceea a functionat spazul. De aceea functioneaza si homeopatele: pt ca lumea crede in ele. De aceea functioneaza si apa de la robinet: vezi studiile placebo efectuate.
La cai ştiu că este eficient 100% în tumori. Nu cred că există vreo legătură cu mamaia, dar… trăiască spânzul!
Din câte știu, pentru animale îl foloseau oamenii, în special la vaci.
Daca punea si un varf de cutit de obligeana era leacul pefect. Nus ce ai tu cu reciclarea eu m-as fi gandit sa sun la Mc Donalds sa-mi deie o mana de conservanti de-ai lor de la cartofii prajiti si putea sa citezi din Apus de soare: oala asta cu ciorba nu e a mea ci a urmasilor urmaslor 😛
Cu o mână de conservanți nici nu-ți mai trebuie ciorba. Poate doar oala…
De fiecare dată când aud cuvântul „spânz” (hai, și „șovârf”), mi-aduc aminte de Draga Olteanu care interpreta o scenetă în care juca rolul unei „doftoroaie” știrbe și cu u neg pe nas. :))
Sună bine, dar nu-mi aduc aminte, poate n-o ştiu?
:)) Tratamentul ăsta pare să fie exact ală despre care tata îmi zicea (când aveam dubii privind medicamentele) “e bun, face piciorul mic” şi dacă tot insistam că mie îmi place să trăiesc pe “picior mare” îmi zicea că “ceea ce nu te omoară te face mai puternic”. Nici asta nu mă încuraja puternic şi eu, copil fiind mă săturasem să iau mereu medicamente fără să văd vreo îmbunătăţire. Totuşi am gasit ceva ce m-a ajutat extrem de mult şi m-a însănătoşit, abia atunci când m-am gândit eu că trebuie să iau orice ca să mă fac bine. Erau tot felul de remedii care sunau periculos “arsenicum album”, “beladonna”. Cum piciorul meu e departe de-a fi mic, mă gândesc că a funcţionat a doua sintagmă 🙂 .Sper ca tatalui tău să-i folosească tratamentul, chiar dacă este dintr-o plantă “periculoasă”.
Maica-ta are dreptate! Ar trebui sa congeleze carnea din ciorba miraculoasa si sa-i dea lu’ mamaie medicamentul in doze solide, adica “comprimate”. Si sa-i spuna ca daca le tine sub limba isi fac efectul mai repede, ca nitroglicerina. Nu stiu daca ar avea efect dar macar ar fi liniste, ca n-o sa poata vorbi cu perisoara sub limba. 🙂
Eu n-as paria pe imposibilitatea verbalizarii cu “perisoara” sub limba… cel putin nu la dimensiunile la care ar trebui sa portioneze “perisoara” pentru a nu depasi nivelul critic de toxicitate.