românca -mama

Mama mea e aproape fenomenală şi ne dă nouă, fetelor și nepoatelor ei, un exemplu total negativ de dăruire. Mă miram de ce am vria asta să termin ce am început, să fac totul bine, să nu-i fie nimănui ruşine cu mine, să fie toată lumea mândră de lucrul meu.  Să mă doară şi cu toate astea  să mă ridic şi să fac, pentru el, pentru ea, pentru ei, pentru că trebuie, pentru că aşa e normal. Să nu ţipe nimeni după mine că le sunt datoare sau că am ceva restanţe. Asta e mama. Asta e ce ne-a învățat. Asta e ce ne va lăsa mama moştenire.

Mamaie nu a fost aşa. Mamaie a fost femeia care a dus-o rău cu bărba-su’, dar a încercat mereu să cadă singură în picioare şi chiar a reuşit. Mamaie (încă) e femeia pe care oricât de tare ar durea-o moartea unui aproape, ar face glume pe lângă ei, i-ar mişca şi le-ar ridica mâinile ca să moară spectatorii priveghiului de sperietură. E o femeie egoistă. A avut grijă de toți pentru că trebuia să aibă şi cam atât, dar în primul rând a avut grijă de ea. Mamaie e femeia care taie găini- pentru că are bărbat mort, doi băieţi morţi şi alţi doi care nu au habar de viaţa ei.

La o adică, şi mama ar face la fel, dacă n-ar avea încotro. Mama se încrede în mine şi în sora mea ca în doi stâlpi. Ştie că la noi e “puterea” şi mila bătrâneţii ei. Ştie că dacă nu am încotro, o să-i tai găinile. Cu ură, dar o să le tai, ca să nu sufere și soră-mea. Ştie că o să o spălăm ca pe un bebeluș dacă e nevoie.  Ştie că noi o să îi stabilim schema de tratament pentru „dimineaţă, prânz şi seara”, iar ea o să ne asculte. O să se încurce, o să ne enervăm şi iar o să ne asculte. Ştie că din mamă în fiică, sunt cuvinte nerostite care plutesc şi se adeveresc; se moștenesc. Ştie să se bucure până-n  lacrimi când îşi vede nepoatele crude, tinere, frumoase și cochete. Și să-i plângă sufletul de grija lor, ca să fie bine.

Știe să se distreze cu o farfurie de aperitive în brațe. Să se simtă bine când sunteți toți mulțumiți. Să bea cu voi fără să fie beată. Să vă reproșeze chestii de care vă veți aduce minte în timp și îi veți da dreptate. Pentru că mama spune o povață pe diferite tonuri : de regret, de nervi, de ceartă, de dragoste, de milă, de încântare și foarte rar cu indiferență.

Ştie că dacă nu are cine altcineva, tu, ca femeie, speli un mort. Știe să urle în tăcere atunci când duci un copil bolnav pe brațe. Știe că o să faci respirație gură la gură până la nebunie atunci când toate simțurile tale urlă că o faci degeaba. O să-ți aducă o lumânare.

Ştie că trebuie să susţii şi să vorbeşti când familia îţi este la grea încercare. Ştie că dacă nu are cine altcineva, duci o căţea la montă şi te uiţi în ochii ei de căţea în orgasm că îi trebuie cam mult să termine, dar aştepţi să termine, pentru că te așteaptă copiii acasă cu produsul plăcerii câinelui. Știe să oblojească o vrabie aproape moartă ca să nu mai plângi, copile, și te învață să o îngropi cu cinste. Știe că trebuie să lupți, chiar și atunci când vântul nu bate.

Pentru că eşti femeie.

Pentru că eşti mamă.

Soră.

Fiică.

Deci ai răbdare.

Ştie că mâncarea pe care o face s-ar putea să n-o  mănânce nici câinii, că şi-ăştia-s mofturoşi, dar trebuie să o facă. Ştie să renunţe la telecomandă. Ştie că indiferent cu cine i se încurcă copiii, trebuie să-i ierte şi să-i susţină. Ştie că trebuie să râdă, când îi vine să plângă și să-i calce în picioare. Știe că trebuie să le respecte deciziile, chiar dacă nu au devenit balerine, şmecheri, vedete curve  sau doctori. Ştie că dacă are o mamă bolnavă aleargă să o ajute chiar dacă nu merită. Ştie că dacă bărbatul ei e cu un picior în groapă merită să fie iubit şi îngrijit până în ultima clipă, pentru că au niște ani împreună, pentru că s-au iubit, pentru că așa se cade, pentru că se cunosc și pentru că așa e în legea firii.

Mama știe să plângă pe drum şi să râdă acasă.

Mama mea e femeie. Mama mea e româncă.

(Dedic acest articol tuturor femeilor din viaţa voastră şi din viaţa mea).