Aseară mă întorceam acasă în tramvaiul plin. Mult nesimţ, multă putoare în jur, veşnica agitaţie, vorbăraie, chicoteală, telefoane, brânciuri şi uitături urâte, ca de obicei. Printre co-călătorii mei, aud pe unul vorbind cu un prieten la telefon, clar, răspicat, peste vocile şi zgomotele tuturor. Depăşea pragul fonic mult, şi cum nu aveam chef să dau o lecţie stil Mozart, mai ales că nu cred că ar fi făcut căştile mele performanţa corzilor vocale din gâtul omului, mă enervam aşa, în sucul meu prorpiu.
Că eu am un suc în care fierb singură, face bine la ten. De invidie că eu pot să mă enervez instant şi bine, colegii mi-au propus să iau xanax – preventiv cică. Adevărul e că suntem mulţi oameni, suntem destui. Am ajuns să fim atât de mulţi – în Bucureşti cel puţin – încât ne-ar trebui o lege ca cea a găinilor care n-au voie să stea înghesuite pentru că se stresează. Numai când mă gândesc la treaba asta, mi-e groază ce carne aţoasă aş putea să am!
Deci suntem mulţi. Astfel de legi nu există, iar cea a bunului simţ este de mult uitată în sertare. Dacă noi nu avem grijă să nu ne călcăm pe pingele, atunci cine? O poliţie specială pentru nesimţ? Vax. E simplu, nu trrebuie să ajuţi babe pe stradă sau bani la cerşetori ca să pari filotim. Trebuie doar să nu îţi faci simţită prezenţa într-un mod negativ.
Omul termină convorbirea şi aproape că mă calmez instant. În secunda doi o sună pe nevastă-sa: „Pâine e? Ai luat tu? Atunci mai iau iaurt? De care ceapă? Cum?… Vidat?… Aha! Fata mai vrea bombonele nu-ştiu-cum?”
Lista de întrebări nu părea să se potolească. În clipa aia mă păleşte revelaţia: “îl ştiu pe-ăsta! M-a mai enervat o dată şi l-am auzit vorbind până când am coborât.
Oh, Doamne, şi-acum la fel?!? Iar ?!?”
Eh, în clipa aia am erupt.
Mi-am făcut loc să-l văd cât de cât, i-am surprins privirea şi am vorbit clar şi răspicat, cum îi place lui:
– Interesantă discuţie! Ce altceva din cămara ta mai trebuie să ştim?
Mă aude şi vorbeşte în continuare: „Iar a răcit? Dragă, dar ăsta e al doilea virus în 3 zile! Bine, dragă, hai că trebuie să închid, mai vorbim acasă, mai am puţin şi ajung, pa-pa!”
Şi….huuuuuuşurare. Închide. Nu mai zice nimic, nu mai sună pe nimeni. Mă bucur.
Tramvaiul îşi merge mersul lui molcom şi morocănos, lumea foieşte, unii mai obosiţi, ăia de liceu mai fresh, zgomote uzuale, nivel acceptabil.
Mă pregătesc să cobor şi-l văd. Coboară la aceeaşi staţie cu mine.
„Hait! Câtai mălăul! Să vezi că ăsta-mi pune sacu-n cap şi-mi dă o bătaie bună acum, că l-am deranjat! O să intru în istorie!”
Cu inima mai mititică, dar chipurile vitează, merg ţapănă pe refugiu.
Şi omul merge liniştit şi simplu înspre ale lui…
E destul de frumos afara acum… mergi cu bicicleta.
Mă bate gândul să-mi iau o bicicletă pliabilă, dar mi-e că mă fluieră toate gloabele de pe drum 🙁
Auzi, dar mai este mustar? Si cainele vecinei ce mai face? (Te rog, citeste pe un ton usor agresiv si inalt.) :)))
Auzi, vrei să te dau jos din tramvai? :))
Ce te bagi, mai, in analele omului, pardon, camarile omului!
Te cred, dincolo de gluma, ca treaba e groasa la capitala. Asa aglomeratie nu am vazut decat acolo, in buricul tarii.
La anumite ore e chiar de vis!
Adica nici ca l-a atins…
Zici ca nu se poate, nu? Iaca: http://www.antena3.ro/romania/un-sef-de-la-politia-rutiera-a-fost-prins-cu-permis-fals-249091.html
Cum sa nu fii zen?
Ştii cât am râs când am văzut ştirea asta? Un râs nervos: “uite-l, mă, pe-ăsta, ce carieră elegantă are!”
Hai măi, nu fi rea. Că și Peșty vorbește cam tare la telefon. S-ar părea că are ceva probleme cu auzul. Și zi mersi că nu obișnuiește să facă ture în timp ce vorbește, ca al meu, că vă călca pe toți pe bombeuri și nu v-ar fi fost moale dacă zici că era ditamai mălăul. 😀
N-avea cum să facă ture, avem un specimen în casă.
Norocul lui Peşty e că nu poţi să-l dai jos din tramvai! :))
Citeste jurnalul Oanei Pellea.
Beat this: azi dimineata, 06:20, troleu, un subtirel blondut, cu neidentificat accent puternic, vorbea la telefon, nu tare, ci foarte tare:
…da, ca ea asteapta sa-i vina menstruatia ca ea are neregulat din cauza de la greutate… da, si tine si regim cu legume si peste… fierbe legumele in apa cu sare…pai da, a mai slabit din cauza la regim si miscare face ca urca scarile in fiecare zi… sunt vreo 60 de trepte…
Si, oricat mi-ar mai fi placut mie sa mai ascult… n-am mai, pentru ca am coborat 😀
Măi şi ne laşi aşa, fără continuare? Data viitoare să faci ocolul Bucureştiului ca să ne poveteşti tot! 🙂
Da, e minunat să afli intimităţile oamenilor din jur. O cucoană a vorbit la telefon 20 de minute, de când am urcat eu în autobuz şi apoi am coborât. Ea tot mai vorbea cu maică-sa, care îi povestea că a fost la spital şi i-a scos puroiul, iar fie-sa o tot iscodea cu privire la cantitate şi culoare(!), deşi toată lumea se uita cruciş la ea. Zilele trecute mergeam pe stradă când am auzit ţipete de ceartă. O cucoană grasă era pe balconul apartamentului propriu şi striga nu ştiu ce în telefon. În tot cazul, se certa cu cineva. Un tânăr care trecea pe acolo, a început s-o huiduie, dar femeia n-avea urechi pentru el, căci ţiopa ca o disperată.
Suntem în România şi asta ne mănâncă nervii.
Mda, poate în alte oraşe oamenii sunt mai calmi (sper!), dar în capitală!… Or sunt eu prea stresată?
Te inteleg, dar uneori ma amuza conversatiile altor persoane:)
Şi eu îi amuz pe alţii :D, dar conversez destul de rar pe drum, invariabil e gălăgie şi apar răcnetele :”CE?? CE-AI ZIS?? ZI ACUM! NU, N-AM DECOLAT, DOAR A TRECUT O MOTORETĂ PE LÂNGĂ MINE!”