Nu mi-am pus niciodată problema până când n-am avut nevoie: cum muţi mobila într-o casă plină de bătrâni şi bolnavi?!
Acum nişte ani de zile am încercat cu apă şi săpun pe jos şi împins mobila. Toate picioarele grele de sub mobilă s-au înfipt în linoleu jupuindu-l.
Acum, mă gândeam aşa: decât să cărăm mobila la mamaie (pe bani), s-o dezmembrăm pe traseu (că aşa se întâmplă cu mobila când o muţi) şi să ajungă coteţe de pui prin curte, nu mai bine dau bani pe transport şi mă bucur că o iau oamenii degeaba şi ne scapă de necaz?
E drăguţ să restaurezi mobilă, să ţii la vechituri, să păstrezi, etc. În cazul meu, nu-şi are sensul. Şi-l sun pe un domn de pe un site de evacuare mobilă, îi spun care e baiul şi-mi promite că a doua zi vine să mă scape de necaz. Şi, urlă mama:
– Să le dau degeaba???
– Ho, mamă, stai aşa, că dacă le fâţâi de colo-colo nu merită. Ai văzut că se fac ţăndări pe traseu, nu are sens.
– Alţii au făcut averi cu mobilă veche!!!
– Măi, mamă, cum să-ţi explic? În obiectul de activitate al pensiei tale , nu stă şi recuperarea unei sume de bani din mobila cumpărată acum 30 de ani!…
– Nu dau nimic!!! S-arunci ce-ai cumpărat tu!
Văzând-o aşa roşie în fălci, tensionată şi nesuferită, sun înapoi la evacuare mobilă:
– Domne, îmi cer scuze, anulaţi comanda! Trebuie să se mai rărească din bătrâni ca să pot să arunc din mobilă!
Ăia râd de se sparg şi zic:
– Doamnă, ştim cum e! Staţi liniştită, dacă aveţi nevoie, ştiţi unde ne găsiţi!
Băieţi păţiţi adică.
Şi-mi ia juma’ de zi numai să duc cu mama un pat în uscătorie, unde, fireşte! Ocupăm jumătate de încăpere.
Vede şi ea şi se strâmbă:
– Or să se supere vecinii că nu mai au loc să-şi pună rufele! Ce facem?
Supărată pe ea că ţine la toate rupturile, mârâi pe sub mustăţi:
– Îi rogi frumos să-şi spele mai rar izmenele!
Cred că m-a înjurat. Ceva de mamă, oricum.
Şi a venit patul nou, cel în care tata putea să respire fără să respecte designul gropilor din arcurile patului.
Şi-a respirat altfel, adică. Dar am juma’ de uscătorie plină de mobilă veche.
Asta nu ţine de cât de bătrân este omul – ci de cât de conservator. Mi-a fost greu să-l conving pe soţul meu să ne cumpărăm altă mobilă. Din fericire o parte din cea veche am reuşit să o vindem (adică nu noi – ci o femeie mai în vârstă, vecină, care ştia “valoarea lucrurilor” şi a reuşit să le facă o bună reclamă printre cunoştiinţele personale). Eu aş fi dat-o gratis, doar să mă scap de ea :)) Acum aş face acelaşi lucru – dar cine mai ia mobila asta de pal care se decolorează când dai cu cârpa de praf pe ea :)) Se pare că aia veche, de lemn, chiar avea valoare.
Mai e şi acum mobilă valoroasă, dar costă. Mult. Palul e de unică folosinţă, îl schimbi o dată cu sacul de la aspirator.
Cand m-am mutat in casa asta am gasit aici mobila de zestre a bunicii plus ce mai adaugasera parintii mei; eu mi-am vandut apartamentul cu tot ce era in el, inclusiv bibelourile , tocmai sa nu ma chinui cu transportul si stiind ca nu se mai potrivesc ca dimensiuni. Mobila de 100 de ani am incercat s-o vand la antichitati dar pretul era batjocoritor asa ca am prefera sa-mi opresc ce-mi trebuia si sa le reconditionez dupa necesitate iar restul le-am scos in curte si le-am dat tuturor care aveau necvoie de ceva. Un jilt tapisat cu piele mai zace si acum prin magazia de lemne. 🙂 Iar eu mi-am facut mobila pe comanda, strictul necesar ca nu mai voiam lemne inutile prin casa.
Aş face la fel, dar n-am cu cine :((((
Mixi, pune mana si trimite-o pe mama in vacanta si scapa de toate inutilitatile cat ii plecata :)) e cea mai clean metoda :))
Şi pe urmă dormi tu pe preşul de la uşă în locul meu ?!?
eu nu am dormit :)) pana s-o observat lipsa lor, faptul era consumat.
Ce crezi? Păi mai degrabă observă lipsa mobilei decât lipsa mea! :))))
Misto replica cu raritul batranilor! :))
Uneori mă depăşesc 😀
hahahaaaaaa
Eu am devenit fan mobila ikea: corpuri simple, care le pot muta singura de ici colo. canapeaua o pot dezansambla singura, in 4 parti (husa, saltea, 2 parti de metal). Daca as gasi o solutie sa imi plimb si frigiderul, atunci m-am scos 🙂
Duamna, exista chestii pe rotile pe care poti cocota chiar si un frijider. Doar ajutor sa ai sa-l cocoti, ca dupa aia e usor de mutat. 😀
Aveam in Ro aragazul asa ca sa pot sa-l trag de unde era bine infipt in mobila. :))
Am văzut şmecheriile astea pe role, dar când e câte o huidumă de obiect greu, rolele alea tre’ să fie cât roţile de cărucior!
Tu ma sti cat de “bine facut” sunt… Dar, cu ajutorul consoartei (care are cam 85% din greutatea mea) am reusit sa mutam o gramada de lucruri grele prina casa.
Am folosit “role” improvizate din cozi de matura/grebla din lemn… cam cum se zice c-ar fi facut egiptenii la piramide. Singurul aspect mai “sensibil” este sincronizarea. In rest, trebuie doar rabdare si atentie.
E o idee, dar să ai cu cine…
🙂 incearca cu bucati de cartof sub picioarele mobilei. eu am o dambla cu mutat mobila prin casa, dar de cand am descoperit Ikea, nu-mi mai rup spatele asa rau 😀
tin minte ca in afara de biblioteca din casa parintilor (care era masiva si ocupa un perete de 5m in sufragerie, in rest am mutat absolut tot! inclusiv sifonierele 🙂
venea mama acasa si daca nu era atenta, in loc sa se tranteasca in fotoliu, ateriza pe masuta sau pe jos.
Ţii minte, huh? Păi erai tânără, fată! Ia du-te şi mută mobila aia acum, vezi, mai poţi ?
:)))) gandeste-te ca la 2 saptamani dupa ce l-am nascut pe pufulakis m-am mutat. si ca de obicei, EU am fost aia care a mutat toata mobila prin casa si a umplut-o cu tot ce era in cele zece mii de cutii aruncate claie peste gramada, pentru ca masculul a lasat totul in mijlocul sufrageriei si si-a pus palma in fund.
deci de putut mai pot, dar pentru ca am inceput sa scartai pe la incheieturi, cred ca cel mai bine-ar fi sa traiesc ca japonezii: niste saltelute pe jos si gata! 🙂
Ei, vezi? Aşa mai vii de-acasă! E o idee nemaipomenită, pe principiul ăsta cred că japonezii nu scârţâie niciodată pe la încheieturi. Ăştia trăiesc în viitor, ce să mai!
Noi o mutăm cu pătura. Adică punem o pătură veche sub ea și o târâm prin casă unde avem chef.
Nici măcar nu pot să-mi imaginez chestia asta. Cum naiba să alunece pe pătură?
nu aluneca pe patura, patura aluneca pe parchet, gresie sau linoleum.
Nu mă închipui altfel decât cu două colţuri mari de pătură smulsă de sub greutatea mobilei.
Deci, pe rand, ca am multe de spus. 😀
Sunt de acord cu arakelian: mobila usoara ce se muta simplu. Am niste fotolii atat de usoare ca le pot cara singura deasupra capului. Culmea, sunt mari, trainice si confortabile. Canapeaua e la fel, o mut singura fara greturi. Cu dulapul e mai complicat, dar l-am montat singura, deci banuiesc ca il pot demonta la fel. 😀
In Romania aveam in dormitor o mobila “serioasa” – ca sa urnim patul 5 cm ne chinuiam in doi vreo jumatate de ora. Cu dulapul am renuntat dupa prima incercare. Asa ca mi-am spus ca trebuie sa fiu mai inteleapta si pe meleaguri straine am trecut la mobila pe care o pot muta cu o mana.
Deci, eu spun sa-i faci un cadou mamei tale: mobila noua. 😀
Ca să stau cu mobilă peste mobilă? Dacă ea nu renunţă la nimic, îţi dai steama cum aş sta ca pupăza în vârf de rânduri de mobilă?
Merge sa-i zici ca plosnite? 😀
:)))) nu, că ştie ce-are în casă.
Şi eu prefer mobilierul nou, dar mă doare când trebuie să arunc mobila din lemn masiv, cum se făcea pe vremuri. Mă uit la nişte emisiuni şi văd cum e pe la alţii. Americanii ar fi recondiţionat-o şi ar fi vândut-o cu titlul mobilă vintage şi s-ar fi umplut de bani. Noi facem coteţe pentru găini din ea sau pur şi simplu o aruncăm. Şi ne umplem casa cu PAL, nou-nouţ, e drept…
Eu nu ştiu/ nu pot să o recondiţionez.. Nu-mi permit nici să plătesc un meşter să-mi umple casa de praf şi nici meşterilor nu le mai convine să se muncească la vechituri. Cum o dai, nu-i bine.
Pe mine ma sperie subiectele de genul, de cand am cumparat dulapul de la Ikea si un coltar frumos, montaj nemtesc, vezi de treaba ca tot asa meseriasi sunt 😉
La de-astea deleg.
Insa pe unii nu-i poti ispiti nicicum s-arunce afara lucrurile inutile si nefolositoare.
Nu poţi. După ce au împlinit o vârstă, e şi mai grav.
Omu’ meu pastreaza si ultimul surub, desi nu are inca varsta de pensionare. Deja ma ingrozesc ca o sa ajungem ca mosii aia care abia se tarasc prin casa printre maldare de vechituri.