Aseară mă uitam cu invidie la o femeie care tricota în sala de aşteptare. Ştiam şi eu, dar n-am terminat nici acum puloverul de păpuşi început în clasa a II a. Îl păstrează mama în acelaşi stadiu de atunci, pentru că e unul din puţinele lucruri pe care nu le-am terminat şi cred că simte o satisfacţie drăcească păstrând dovada. Aşa-s unele mame, perfecţioniste. În schimb am terminat (la vremea aia) de tricotat vreo 3 bentiţe. Nu erau perfect drepte, că am mai pierdut câte un ochi, dar erau terminate. M-am bucurat teribil când le-am pierdut, ars cu fierul de călcat, făcut cadou.
Deci nu mă uitam cu invidie la femeia de aseară pentru că ar şti să tricoteze, ci pentru că a avut inspiraţia să-şi ia ceva util de făcut. Aş fi putut să-mi iau şi eu forfecuţa de unghii măcar, că ia uite ce gheare de uliu am dacă mi-e lene să le tai!
Că veni vorba de gheare, celelalte gagici din sală şi-au scos telefoanele din poşete mângâindu-le tactil ecranul pe sub unghiile false pilite geometric în formă de con, trapez sau dreptunghi. Am scos şi eu una dintre bombele de telefon – aia de care spun colegii că are taste mari,ca pentru orbi – şi am început să butonez ştergerea unor mesaje acre de dragoste. Ca să aibă loc următoarele, pentru că am spaţiu limitat pe cartela de telefon.
Presupun că toată lumea are mesaje de dragoste pe telefon.
Şi unghii false.
Şi nu se pricepe la tricotat.
Eu pe telefon am carti, asta pentru orice eventualitate. Acum, drept cadou de 25 de ani de la casnicie, mi-am ales (in avans la vestita data) un e-book reader, tot pentru ca să pot citi, ca să nu imi vină să mă urc pe pereti când călătoresc, când stau pe culoare la medic. In legătura cu tricotatul – eu eram aproape ca tine. Am realizat cate ceva, chiar și un pulover care a ieșit teribil de câș, dar era făcut de mine așa că l-am purtat o vreme. După ce am plecat de acasă n-am mai repetat performanta. Cred că mama era un exemplu pentru mine si tricota cu atata placere și ușurință încât simțeam și eu dorința de-a mă apuca. Dorința care a pierit instantaneu, după ce n-am mai locuit impreună. Dar am avut un “come back” – pe vremea când fiica-mea era mică şi vroia hainute pentru păpusile ei. Aşa că am tricotat cateva rochite şi costume pentru ele … şi m-am distrat teribil, iar în ochii fetei mele am crescut instantaneu 🙂
Eu am rămas la fel, nici măcar de dragul fetei nu iau andrelele în mână. Nu mai am nici un dram de răbdare.
Abia după 25 de ani de căsnicie se face cadou un e-book reader?!??
Pai la nuntă nu era încă inventat şi în plus “luna şi stelele de pe cer” îmi ţineau braţele ocupate :).
Mesaje am pe telefon, dar de obicei sunt de la banci sau diverse firme care imi aduc aminte ca se apropie/s-a depasit data de scadenta a creditului/facturii etc. Mai fac si eu curat din cand in cand prin ele, tot din lipsa de memorie pe caramida. Unghii n-am (sau daca le am sunt la capitolul cu Asa NU), de tricotat stiu dar n-am mai “prestat” de mult prea mult timp…iar de e-reader ce sa zic…tot bat apropouri la fiecare aniversare posibila, dar pana acum m-am ales cu orice altceva in afara de…
:)) apropouri bat şi eu, dar bat nişte alea de învineţesc omu, şi nimic!
Apropo de mesaje pe telefon, mai nou mă stresează farmaciile. Săptămânal am promoţii de la farmacii. Mi-am propus să nu mai folosesc cardurile lor de fidelitate ca să nu le mai aduc aminte că exist, dar uite că te mai scapă de câţiva biştari.
Eu am doar din ultima, de tricotat. Din ala de care nu stiu cand o sa-l termin. Iar la alea terminate se uita cu jind fierul de calcat 😀
:)))) Bun aşa. Mai fă cadou, nu te zgârci.
Eu prost dispusa: i could kill everyone (ma inerveaza toti); eu bine dispusa: ochii roata prin toata sala si ma distrez pe seama altora, iar daca se iau muierile la harta… intarata-le, drace, ca si mie-mi place (tin scorul).
Şi când eşti prost dispusă nu killereşti pe nimeni?
Nu de tot… Doar imi imaginez cum o rad in cap pe cate una, cum ii lipesc alteia gura cu banda adeziva, cum ii indes telefonu’ in ureche alteia… cum parlesc cu bricheta mustata cate unui mos care dupa ce ca-i tare de urechi si zbiara, s-a prezentat la control cu resturi din meniul d-acu’ doua saptamani printre floacele din barba samd.
Măiculiţă, dacă îţi sare vreodată o doagă, ai imaginaţie la rele! :))
Ce fac eu in sala de asteptare? Numar! Numar orice, uneori ma suspectez ca as suferi de o forma de autism-semisenil. Numar cati paianjeni atarna din tavan, cati rahatei de musca sunt pe faianta, cate romburi are pardoseala, cate blonde sunt in sala, cati muci isi scobeste cineva in nas, de cate ori tuseste cineva…Nu folosesc telefonul decat daca suna, unghiile le am prea scurte, n-am ce roade si nici ce infige-n gat, iar de tricotat…orice as putea fi, numai Penelopa nu! Asta desi am cateva zeci de goblenuri la activ. 🙂
Sunt curioasă în ce săli de aşteptare aştepţi tu de găseşti atâtea chestii interesante de numărat :))
Citesc pe telefon, imi admir unghiile care nu sunt perfect pilite sau ma foiesc de pe un picior pe altul..
Ca sa inteleg, citesti mixy.ro, da?
Si mixy.ro :)))
Eu tricotez de nervi, am ajusn sa fac paturici pentru bebei ca sa nu omor oameni, face bine sa stii 😛
=))) Şi-atunci de ce te încurci cu păturici? Treci la plăpumi, treburi serioase! Pe-alea cred că le-ai face cântând a veselie de la atâta calm
„Nu” la toate cele trei supoziții din postare. 😀
ieeee, nu sunt singura care face din astea!! Am crosetat (e mai usor decat tricotatul, ca acum tricotez paturi care sunt mari) in : metrou ( si nu, nu sunt singura!!! ), autobuz, bus catre aeroport, parc, masina, etc. La doftori nu merg ( si la care am fo, am asteptat 5-10 min) deci nu am tricotat in sala de asteptare. Inca.
Dar vreau sa fac alta mai tzacanita: sa cos o ie. Neaparat in aeroport!. Cand o sa fie…. o sa fac poze sa ma laud 🙂
Deci asta ai făcut tu cu bentiţele? Le-ai pierdut, le-ai ars cu fierul de călcat şi le-ai făcut cadou? În ordinea asta?! Îmi amintesc că în liceu o prietenă mi-a tricotat un soi de bentiţă din lână, care să-mi acopere iarna urechile. Am purtat-o o singură zi, fiindcă ne-am certat şi am aruncat-o. Bentiţa, nu prietena…