nunta catelei

Stăteam la una din tuși pe terasa din fața casei ei, terasă compusă din câteva roabe de asfalt turnate una lângă alta la intervale de timp și loc diferit. Știu asta după lățimea crăpăturilor dintre bucățile de asfalt, în care poți să-ți rupi lejer picioarele. Ar putea mătușa să planteze un rând de porumb printre crăpăturile alea, ca să le vezi, să-ți intre știuletele în ochi dacă vrei să treci pe acolo, dar mătușa știe bine designul crăpăturilor, deci rămâne așa.

Una dintre crăpăturile vii pe care le are în curte printre orătănii, e o cățea. O cățea frumoasă, oacheșă, tânără și neliniștită.

Care se întâmpla să fie în călduri taman bine când eram noi în vizită, și era o hărmălaie în curte mai ceva ca în arenele romane! Nu mai puțin de 6-7 câini adunați de mirosul cățelei se alergau prin curte ca nebunii, și cum se prindeau se sfârtecau cu dușmănie. Toată curtea, la pământ: roșii, vinete, culcate, florile scuturate, via ce mai stătea bine pe araci, că-n rest… potop!

Mare necaz în sufletul mătușii! Pe o parte alunga câinii țipând:

– Fugi, nenorocitule! Piei, diavole! Aoleu, s-a dus toată munculița mea !

Pe altă parte se întorceau tot în goană. Gropi mari săpate pe sub gardurile curții în ultimele 2-3 zile și tranșeele din grădină stăteau martori maratonului lor.

Și tot încercau să se apropie de Fetița.

Încerca unul care mușcase câțiva și era mai în față.

Cățeaua, nimic! Nu voia.

După altă bătaie, încerca altul.

Cățeaua, nimic.

Într-o parte se duceau luptele pentru întâietate în fața cățelei, restul curții parcă era posedată de draci, așa rău forfotea.

Și cățeaua tot nu voia.

După ore întregi de ceartă, mușcături și schelălăieli, aproape de miezul nopții 4 câini stăteau cuminți și aproape prieteni, așezați în linie în fața cățelei, așteptând să aleagă.

Eu nu înțeleg, bărbații de ce nu sunt așa?!? Prieteni, adică.